ANM: Tendinţă de răcire a vremii în întreaga ţară, în următoarele două săptămâni
Publicat de Andreea Drilea, 15 noiembrie 2021, 13:54
Regimul termic va avea o tendinţă de răcire la nivelul întregii ţări, pe durata următoarelor două săptămâni, iar temperaturile maxime nu vor mai urca peste 10 – 12 grade, în timp ce minimele vor coborî chiar şi sub zero grade Celsius în unele regiuni, relevă prognoza de specialitate publicată, luni, de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM), valabilă pentru perioada 15 – 29 noiembrie.
În Banat, în intervalul 15 – 20 noiembrie, în medie, se vor înregistra valori ale temperaturilor maxime de 10 – 12 grade şi minime de 3 – 5 grade. Ulterior datei de 20 noiembrie, vremea se va încălzi uşor, temperatura maximă urmând a creşte spre valori în jurul a 14 grade, în 21 noiembrie, apoi va scădea până spre valori în jurul a 8 grade, în medie, în data de 23 noiembrie. Procesul de răcire a vremii va continua, astfel încât media temperaturilor maxime va coborî spre valori în jurul a 5 grade până la sfârşitul intervalului. În perioada 20 – 23 noiembrie media temperaturilor minime va fi de 4 – 6 grade, apoi valorile termice nocturne vor scădea spre valori medii, în jurul a zero grade, în data de 25 noiembrie, valoare ce va fi de interes până la sfârşitul intervalului. Probabilitatea pentru precipitaţii va fi în creştere în zilele de 18 şi 19 noiembrie şi în intervalul 22 – 28 noiembrie.
În regiunea Crişanei, până pe data de 19 noiembrie, media temperaturilor maxime va scădea spre 8 grade, iar ulterior media temperaturilor maxime va creşte din nou spre 12 grade în data de 21 noiembrie. În intervalul 22 – 29 noiembrie vremea se va răci treptat, astfel temperaturile maxime vor scădea de la valori de 10 grade, în medie în data de 22 noiembrie, spre valori de 4 – 5 grade, la sfârşitul intervalului. Regimul termic nocturn va fi caracterizat de valori de 2 – 3 grade în medie, între 15 şi 19 noiembrie. Minimele vor creşte spre 5 grade, în medie, în zilele de 20 şi 21 noiembrie, apoi până spre sfârşitul intervalului acestea vor scădea treptat, astfel că, în perioada 25 – 29 noiembrie, se vor înregistra valori în jurul a zero grade. Probabilitatea pentru precipitaţii va fi în creştere în zilele de 18 şi 19 noiembrie şi în intervalul 22 – 28 noiembrie.
În Transilvania, vremea se va răci în intervalul 15 – 19 noiembrie, când media temperaturilor maxime va scădea de la 10 grade, spre 6 – 7 grade. După această perioadă, valorile termice vor creşte uşor spre 9 – 10 grade, în medie, în perioada 20 – 22 noiembrie, şi vor scădea spre 4 – 5 grade, valori ce vor fi de interes pentru perioada 24 – 29 noiembrie. Temperaturile minime din intervalul 15 – 18 noiembrie vor fi de la -2 la zero grade, în medie, după care vor ajunge în jurul a două grade, în data de 21 noiembrie. Ulterior, vremea va intra într-un proces de răcire, iar minimele vor scădea de la două grade, în medie, spre -3 grade, până la sfârşitul intervalului. Probabilitatea pentru precipitaţii va fi în creştere în zilele de 18 şi 19 noiembrie şi în intervalul 22 – 28 noiembrie.
În Maramureş, în intervalul 15 – 19 noiembrie, maximele termice vor scădea de la 11 grade, în medie în prima zi, spre 6 grade, în data de 19 noiembrie. Mai târziu, temperaturile maxime vor creşte spre valori în jurul a 8 grade, în medie, în perioada 20 – 22 noiembrie, apoi, până în data de 29 noiembrie vor scădea spre valori de 4 – 5 grade. Minimele se vor situa între zero şi două grade, în medie, în perioada 15 – 19 noiembrie, apoi vor creşte spre valori în jurul a 4 grade, în data de 21 noiembrie. Ulterior acestei date şi până la sfârşitul intervalului, minimele vor scădea treptat spre -2 grade, în medie. Probabilitatea pentru precipitaţii va fi ridicată în intervalul 18 – 28 noiembrie.
În Moldova, pe durata acestei săptămâni, maximele termice vor scădea de la 9 grade în medie, în prima zi, spre 6 grade în data de 16 noiembrie, apoi vor creşte treptat până spre 12 grade, în data de 21 noiembrie, după care media maximelor va scădea uşor de la 6 grade, spre 4 – 5 grade până la sfârşitul intervalului. Minimele vor scădea de la 4 grade, în medie în data de 15 noiembrie, spre valori în jurul a -1 grad în data de 17 noiembrie, apoi vor creşte spre 5 – 6 grade, în data de 21 noiembrie, iar ulterior acestei date şi până la sfârşitul intervalului vor scădea spre valori de -2 grade. Probabilitatea pentru precipitaţii va fi în creştere în intervalul 22 – 28 noiembrie.
În Dobrogea, temperaturile maxime vor scădea de la 11 grade, în medie, în prima zi a intervalului, spre 8 grade, în data de 16 noiembrie, apoi vor creşte treptat până spre 12 – 13 grade, în data de 22 noiembrie. Ulterior acestei date, temperaturile maxime vor scădea uşor până spre 8 grade, în data de 25 noiembrie, apoi până la sfârşitul intervalului vor creşte uşor spre 10 grade, în medie. În perioada 15 – 18 noiembrie, minimele vor scădea de la 7 – 8 grade, în medie în prima zi, spre 3 grade. Vor creşte ulterior, în perioada 19 – 23 noiembrie, până spre 6 grade, după care până la sfârşitul intervalului vor scădea treptat spre 4 grade. Probabilitatea pentru precipitaţii va fi ridicată în perioada 22 – 28 noiembrie.
În Muntenia, temperaturile maxime vor scădea de la 11 grade, în medie în prima zi, spre 8 grade, în data de 17 noiembrie. Ulterior sunt prognozate creşteri spre medii în jurul a 14 grade, în data de 21 noiembrie. Temperaturile maxime vor scădea până spre sfârşitul intervalului spre valori medii de 8 – 9 grade. Minimele vor scădea de la 4 – 5 grade, în data de 15 noiembrie, spre valori medii în jurul a zero grade, în data de 18 noiembrie. Cu uşoare variaţii, minimele vor creşte spre 4 grade, în data de 23 noiembrie, apoi vor scădea treptat până la sfârşitul intervalului, spre valorii medii de la -1 grad la zero grade. Probabilitatea pentru precipitaţii va fi în creştere în perioada 22 – 28 noiembrie.
În Oltenia, temperaturile maxime vor scădea de la 10 grade, în prima zi a intervalului spre valori medii în jurul a 8 grade, în data de 16 noiembrie, apoi până în data de 21 noiembrie vor creşte spre 13 grade. Ulterior datei de 21 noiembrie, temperaturile maxime vor scădea treptat, astfel încât la sfârşitul intervalului, în medie se vor înregistra 7 – 8 grade. În perioada 15 – 24 noiembrie, variaţiile temperaturilor minime vor fi în general nesemnificative, urmând a se înregistra valori medii între două şi 4 grade, apoi acestea vor scădea până în jurul a zero grade, valoare ce va fi de interes în perioada 25 – 28 noiembrie. Probabilitatea pentru precipitaţii va fi în creştere în intervalul 22 – 28 noiembrie.
La munte, în perioada 15 – 18 noiembrie, variaţiile termice de la o zi la alta vor fi nesemnificative, media temperaturilor maxime fiind de până la 4 grade. În data de 19 noiembrie acestea vor scădea spre medii în jurul a zero grade, apoi vor creşte spre 4 – 5 grade, până în data de 22 noiembrie. Ulterior acestei date, temperaturile maxime vor scădea treptat până la sfârşitul intervalului spre medii în jurul a zero grade. Minimele vor scădea de la zero grade, în prima zi, spre valori medii în jurul a -4 grade, în data de 19 noiembrie, apoi vor creşte treptat spre -1 grad, în data de 23 noiembrie. După aceea, tendinţa temperaturilor minime va fi de scădere până la sfârşitul intervalului spre valori medii ce vor oscila între -6 şi -5 grade. Probabilitatea pentru precipitaţii va fi ridicată în zilele de 18 şi 19 noiembrie, iar ulterior în perioada 22 – 28 noiembrie. AGERPRES