ANM: Următoarele două săptămâni vor fi caracterizate de o vreme caldă, dar şi de perioade cu averse de scurtă durată
Publicat de Andreea Drilea, 23 mai 2022, 11:10
Vremea va fi, în general, caldă în limitele specifice ale acestei perioade, pe parcursul următoarelor două săptămâni, iar din perspectivă pluviometrică sunt estimate ploi sub formă de averse de scurtă durată spre finalul lunii mai şi, posibil, la începutul lunii iunie, relevă prognoza de specialitate pentru perioada 23 mai – 5 iunie, publicată luni de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM).
În Banat, în majoritatea zilelor, regimul termic va fi apropiat de cel specific acestei perioade din an (respectiv medii ale temperaturilor maxime de 23 – 26 de grade şi ale minimelor de 10 – 13 grade). Vor fi, totuşi, şi perioade (în special în 25 mai şi, posibil, în jurul datei de 2 iunie) caracterizate de o vreme călduroasă, cu valori diurne, în medie regională, de 31 – 33 de grade şi nocturne de 13 – 18 grade, dar şi zile mai răcoroase, cel mai probabil cea de 29 mai, când sunt estimate maxime de 21 – 23 de grade. În prima săptămână, în special în orele după-amiezelor, pe arii restrânse vor fi manifestări de instabilitate atmosferică, iar după data de 30 mai ploile se vor semnala local, însă în ansamblu regimul pluviometric se va menţine deficitar.
În Crişana, regimul termic va fi apropiat de cel normal pentru această perioadă din an în majoritatea zilelor din intervalul de prognoză, cu medii maxime de 22 – 25 de grade şi minime de 10 – 12 grade. Vor fi însă şi perioade caracterizate de o vreme călduroasă, cu valori diurne, în medie regională, de 30 – 32 de grade şi nocturne de 14 – 18 grade, în 25 mai şi posibil în jurul datei de 2 iunie, dar şi zile mai răcoroase, cel mai probabil 28 şi 29 mai, când sunt estimate maxime termice de 19 – 22 de grade. În perioada 24 – 26 mai, local vor fi manifestări de instabilitate atmosferică, iar aversele vor fi în general moderate cantitativ. Ploi temporare sunt estimate şi după data de 31 mai.
În Transilvania, în mare parte a intervalului, regimul termic va fi caracterizat de valori în jurul celor climatologic specifice, cu medii ale maximelor de 21 – 25 de grade şi ale minimelor de 8 – 12 grade. Mai cald decât normal va fi în 25 mai, cu valori diurne de 25 – 30 de grade, şi posibil în jurul datei de 2 iunie, dar în 28 mai vremea va fi răcoroasă, cu maxime termice de 18 – 22 de grade şi minime de 4 – 8 grade, mediat regional. În zilele de 25 şi 26 mai se vor semnala local fenomene asociate instabilităţii atmosferice, iar probabilitatea pentru ploi mai frecvente va creşte după data de 29 mai.
În Maramureş, în majoritatea zilelor, regimul termic va fi apropiat de cel specific acestei perioade din an (medii ale temperaturilor maxime de 22 – 24 de grade şi ale minimelor de 10 – 11 grade). Pe data de 25 mai şi, posibil, în jurul datei de 2 iunie, va fi vreme caldă, cu valori diurne, în medie regională, de 26 – 28 de grade şi nocturne de 13 – 16 grade, dar şi zile mai răcoroase, cel mai probabil pe 28 mai, când sunt estimate maxime de 18 – 19 grade şi minime de 6 – 8 grade. În perioada 25 – 26 mai, pe arii extinse, vor fi averse în general moderate cantitativ. Prima săptămână va avea un regim pluviometric apropiat de cel normal, iar ploi temporare sunt estimate şi după data de 30 mai.
În Moldova, între 25 şi 27 mai, vremea va fi caldă, cu temperaturi maxime de 25 – 29 de grade şi minime de 11 – 16 grade, mediat regional. Valori termice mai modeste vor caracteriza perioada 28 – 30 mai, în special pentru jumătatea de nord a regiunii, iar în restul intervalului temperaturile se vor situa în jurul celor climatologic specifice, cu o medie de 22 – 25 de grade ziua şi 9 – 13 grade noaptea. În special în jurul datei de 26 mai, fenomene de instabilitate atmosferică se vor semnala local, iar probabilitatea pentru ploi va creşte şi după data de 30 mai.
În Dobrogea, valorile temperaturii aerului vor fi în general apropiate de mediile multianuale ale perioadei, cu maxime de 22 – 25 de grade, şi între 18 – 22 de grade pe Litoral, respectiv minime de 12 – 15 grade. Vreme mai caldă va fi în perioada 26 – 28 mai şi, posibil, în jurul datei de 3 iunie când vor fi 24 – 26 de grade în zona costieră şi 28 – 31 de grade în partea continentală. Ploi mai frecvente se vor semnala în perioada 29 – 30 mai şi, posibil, în jurul datei de 2 iunie, în rest doar pe spaţii mici fiind posibile fenomene de instabilitate atmosferică, astfel că regimul pluviometric al întregului interval de referinţă va fi deficitar.
În Muntenia, cea mai mare parte a intervalului va fi caracterizată de vreme caldă, cu temperaturi maxime de 26 – 29 de grade şi minime de 12 – 16 grade, iar în perioada 26 – 27 mai şi, posibil, în jurul datei de 3 iunie va fi chiar călduroasă, în medie cu 30 – 32 de grade la amiază. Valori termice mai modeste vor fi posibile în 29 şi 30 mai când, mediat regional, se vor înregistra 22 – 24 de grade ziua şi 9 – 13 grade noaptea. Ploi mai frecvente sunt estimate pentru perioada 29 – 30 mai, în restul timpului fenomene de instabilitate atmosferică fiind posibile pe arii restrânse, astfel că regimul pluviometric al întregului interval de referinţă va fi deficitar.
În Oltenia, vremea caldă va caracteriza majoritatea zilelor din interval, astfel că vor fi, mediat regional, temperaturi maxime de 25 – 29 de grade şi minime de 13 – 16 grade, iar în perioada 25 – 27 mai şi, posibil, în jurul datei de 3 iunie, va fi chiar călduroasă, cu 30 – 32 de grade la amiază. Valori termice mai modeste vor fi posibile în jurul datei de 30 mai când, mediat pe regiune, se vor înregistra 22 – 24 de grade, pe timpul zilei, şi 10 – 13 grade, în cursul nopţilor. Ploi pe arii mai extinse sunt estimate pentru perioada 29 – 30 mai, în restul timpului fenomene de instabilitate atmosferică fiind posibile pe spaţii mici, astfel că regimul pluviometric al întregului interval de referinţă va fi deficitar.
La munte, vremea va fi caldă în perioada 25 – 27 mai şi, posibil, în jurul datei de 3 iunie, când se vor înregistra maxime termice de până la 24 de grade şi minime de cel mult 14 grade, uşor mai coborâte la altitudini mari. Pentru celelalte zile, este estimat un regim termic apropiat sau chiar uşor sub cel climatologic specific acestei perioade, cu medii ale valorilor diurne de 12 – 18 grade şi ale celor nocturne de 3 – 8 grade. Temporar, mai ales în orele după-amiezelor, se vor semnala averse, mai frecvente şi mai însemnate cantitativ în jurul datei de 26 mai şi, cu probabilitate mare, şi după data de 28 mai. Regimul pluviometric va fi în limitele normale acestei perioade din an. AGERPRES/FOTO imagine ilustrativă radioiasi.ro