Ascultă Radio România Iași Live

ANM: Vreme rece în primele zile din decembrie; precipitaţii prognozate spre sfârşitul acestei săptămâni

ANM: Vreme rece în primele zile din decembrie; precipitaţii prognozate spre sfârşitul acestei săptămâni

Publicat de Andreea Drilea, 1 decembrie 2020, 05:25

Valorile termice se vor menţine uşor sub cele normale în primele zile din decembrie, ulterior vremea se va încălzi în majoritatea regiunilor ţării, iar probabilitatea de apariţie a precipitaţiilor va creşte după data de 4 decembrie, arată prognoza valabilă pentru intervalul 30 noiembrie – 13 decembrie, publicată, luni, de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM).

În Banat, până în data de 2 decembrie, valorile termice diurne se vor menţine uşor sub cele normale pentru această perioadă, cu o medie în jurul a 4 grade Celsius. Apoi, până la sfârşitul primei săptămâni, vremea se va încălzi semnificativ, iar media maximelor va fi de 12 – 13 grade. În a doua parte a intervalului, temperaturile maxime vor fi în scădere spre medii de 7 – 8 grade Celsius. Media valorilor nocturne, până în data de 2 decembrie, se va situa sub normele perioadei şi va fi de minus 5 – minus 4 grade. Până la începutul celei de-a doua săptămâni din interval, minimele vor fi în creştere spre medii de 6 – 7 grade Celsius, valori cu mult mai mari faţă de norme. În a doua jumătate a intervalului, temperaturile minime vor fi din nou în scădere, spre medii în jurul a 2 grade. Probabilitatea de precipitaţii va fi în creştere în jurul datei de 4 decembrie şi în a doua săptămână, cu precădere în primele zile.

În Crişana, în primele zile ale intervalului, valorile termice diurne se vor menţine uşor sub cele normale pentru această perioadă, cu o medie în jurul a 3 grade. Până la sfârşitul primei săptămâni, vremea se va încălzi semnificativ, iar media maximelor va fi de 13 -14 grade. În a doua săptămână, temperaturile maxime vor fi în scădere spre medii de 7 – 8 grade. Media valorilor nocturne, până în data de 2 decembrie, se va situa mult sub norma perioadei şi va fi de minus 7 – minus 6 grade Celsius. Apoi, până în data de 7 decembrie, minimele vor fi în creştere spre medii în jurul a 5 grade, valori mai mari faţă de cele normale. În a doua jumătate a intervalului, temperaturile minime vor fi din nou în scădere, spre medii în jurul a 2 grade. Probabilitatea de apariţie a precipitaţiilor va fi ridicată în jurul datei de 4 decembrie şi pe parcursul celei de-a doua săptămâni.

În zona Transilvaniei, la începutul primei săptămâni, valorile termice diurne se vor menţine uşor sub cele normale pentru această perioadă, cu o medie de 1 – 2 grade Celsius. Treptat, până în data de 6 decembrie, maximele termice vor creşte semnificativ, iar media acestora va fi de 9 – 10 grade. În a doua parte a intervalului, temperaturile maxime vor fi în scădere spre medii de 5 – 6 grade Celsius. Media valorilor nocturne, până în data de 2 decembrie, va fi în scădere spre minus 9 – minus 8 grade Celsius. Până la începutul celei de-a doua săptămâni din interval, minimele vor fi în creştere spre medii în jurul a 2 grade, valori peste normele perioadei. În a doua jumătate a intervalului, temperaturile minime vor fi din nou în scădere, spre medii în jurul a minus un grad. Probabilitatea pentru precipitaţii va fi în creştere în jurul datei de 4 decembrie şi în a doua săptămână, cu precădere în zilele de 7 şi 8 decembrie.

În Maramureş, la începutul primei săptămâni, valorile termice diurne se vor menţine uşor sub cele normale pentru această perioadă, cu o medie de 2 grade Celsius. Până în data de 6 decembrie, maximele termice vor marca o creştere semnificativă, iar media acestora va fi de 11 – 12 grade Celsius. În a doua jumătate a intervalului, temperaturile maxime vor fi în scădere spre medii de 6 – 7 grade. Media valorilor nocturne, până în data de 2 decembrie, va fi în scădere spre minus 9 – minus 8 grade. Până în data de 7 decembrie, minimele vor fi în creştere spre medii în jurul a 3 grade, valori peste normele perioadei. În a doua săptămână din interval, temperaturile minime vor fi din nou în scădere, spre medii în jurul a 0 grade. Probabilitatea pentru precipitaţii va fi în creştere în jurul datei de 4 decembrie. În a doua săptămână se menţine probabilitatea de precipitaţii, cu precădere în zilele de 7 şi 8 decembrie.

Zona Moldovei este caracterizată până în data de 3 decembrie cu valori termice diurne în jurul a 2 grade Celsius. Până în data de 5 decembrie, maximele termice vor marca o creştere, iar media acestora va fi de 8 – 9 grade. Apoi, până la sfârşitul intervalului, temperaturile maxime vor fi în scădere spre medii de 4 – 5 grade Celsius. Media valorilor nocturne, până în data de 2 decembrie, va fi în scădere spre minus 5 grade. Până spre sfârşitul primei săptămâni, minimele vor fi în creştere spre medii în jurul a 5 grade, valori peste normele perioadei. În a doua jumătate a intervalului, temperaturile minime vor fi din nou în scădere, până la medii în jurul a 0 grade. Probabilitatea pentru precipitaţii va fi ridicată după data de 4 decembrie, dar mai ales în zilele de 7 şi 8 decembrie.

În Dobrogea, la începutul intervalului, media valorilor diurne va fi de 2 – 3 grade Celsius, iar până în data de 4 decembrie acestea vor fi în creştere spre medii în jurul a 13 grade. Treptat, până la sfârşitul intervalului, temperaturile maxime vor fi în scădere spre medii de 9 grade. Media valorilor nocturne, până în data de 2 decembrie, va fi în scădere spre minus 2 grade Celsius. Până spre sfârşitul primei săptămâni, minimele vor fi în creştere, iar media acestora va fi de 7 – 8 grade, valori peste normele perioadei. În a doua jumătate a intervalului, temperaturile minime vor fi din nou în scădere, spre medii în jurul a 4 grade.Vor fi precipitaţii la începutul intervalului, iar probabilitatea va fi din nou în creştere după data de 7 decembrie.

În Muntenia, vremea va fi rece în primele zile din interval, cu o medie a maximelor în jurul a 2 grade, iar a minimelor de minus 5 – minus 3 grade Celsius, apoi se va încălzi semnificativ. Până în data de 5 decembrie, maximele termice vor fi în creştere spre medii de 11 grade, iar până la sfârşitul intervalului vor coborî la valori, în medie, de 8 grade. Valorile nocturne vor creşte până la sfârşitul primei săptămâni când media acestora va fi în jurul a 5 grade. În a doua jumătate a intervalului, minimele vor fi în scădere treptată, spre medii de 2 grade Celsius. Vor fi precipitaţii la începutul intervalului, iar probabilitatea va fi din nou în creştere după data de 4 decembrie.

În zona Olteniei, vremea va fi rece în primele zile din interval, cu o medie a maximelor de 2 – 3 grade, iar a minimelor de minus 5 – minus 4 grade Celsius, apoi se va încălzi semnificativ. Până în data de 7 decembrie, maximele termice vor fi în creştere spre medii de 10 grade, iar până la sfârşitul intervalului vor coborî la valori, în medie, de 7 grade. Valorile nocturne vor creşte până în data de 7 decembrie când media acestora va fi în jurul a 5 grade. În a doua jumătate a intervalului, minimele vor fi în scădere treptată, spre medii de 2 grade Celsius. Probabilitatea de precipitaţii va ridicată după data de 4 decembrie.

La munte, până în data de 6 decembrie, media valorilor termice diurne va fi în creştere de la minus 5 grade, spre 4 – 5 grade Celsius. Apoi, până la sfârşitul intervalului, temperaturile maxime vor fi în scădere spre medii de 1 – 2 grade. Media valorilor nocturne, până în data de 7 decembrie, va fi în creştere de la minus 10 la 0 grade. În a doua jumătate a intervalului, temperaturile minime vor fi din nou în scădere, spre medii în jurul a minus 4 grade Celsius. Probabilitatea pentru precipitaţii va fi ridicată după data de 4 decembrie.

(Agerpres/FOTO radioiasi.ro)

Etichete:
Rusia a declarat „persona non grata” doi membri ai personalului diplomatic al Ambasadei României de la Moscova
Naţional joi, 10 aprilie 2025, 09:39

Rusia a declarat „persona non grata” doi membri ai personalului diplomatic al Ambasadei României de la Moscova

Ministerul Afacerilor de Externe a confirmat, ieri, că Rusia a declarat „persona non grata” doi membri ai personalului diplomatic al...

Rusia a declarat „persona non grata” doi membri ai personalului diplomatic al Ambasadei României de la Moscova
O aeronavă cu 18 pacienţi palestinieni din Fâşia Gaza a aterizat la Baza 90 Transport Aerian Otopeni
Naţional joi, 10 aprilie 2025, 08:39

O aeronavă cu 18 pacienţi palestinieni din Fâşia Gaza a aterizat la Baza 90 Transport Aerian Otopeni

O aeronavă a Forţelor Aeriene Române a aterizat aseară la Baza 90 Transport Aerian Otopeni cu 18 pacienţi palestinieni din Fâşia Gaza,...

O aeronavă cu 18 pacienţi palestinieni din Fâşia Gaza a aterizat la Baza 90 Transport Aerian Otopeni
Guvernul a majorat cu 40% prima anuală acordată deţinătorilor de terenuri pe care se fac împăduriri
Naţional joi, 10 aprilie 2025, 08:04

Guvernul a majorat cu 40% prima anuală acordată deţinătorilor de terenuri pe care se fac împăduriri

Guvernul a majorat în şedinţa de astăzi, cu 40% prima anuală acordată deţinătorilor de terenuri pe care se fac împăduriri prevăzute în...

Guvernul a majorat cu 40% prima anuală acordată deţinătorilor de terenuri pe care se fac împăduriri
Decizii adoptate în ședința de Guvern de astăzi
Naţional miercuri, 9 aprilie 2025, 19:22

Decizii adoptate în ședința de Guvern de astăzi

Guvernul a majorat în şedinţa de astăzi, cu 40 la sută, prima anuală acordată deţinătorilor de terenuri pe care se fac împăduriri...

Decizii adoptate în ședința de Guvern de astăzi
Naţional miercuri, 9 aprilie 2025, 12:46

(AUDIO) Poliţiştii au declanşat, la nivel național, operaţiunea „Speed Marathon”.

Poliţiştii au declanşat, la nivel național, operaţiunea „Speed Marathon”. Pe tot parcursul zilei sunt organizate acţiuni de verificare a...

(AUDIO) Poliţiştii au declanşat, la nivel național, operaţiunea „Speed Marathon”.
Naţional miercuri, 9 aprilie 2025, 10:14

METEO: Cod portocaliu de viscol în mai multe județe din țară

Sursa : Administrația Națională de Meteorologie COD : PORTOCALIU Ziua/luna/anul: 09-04-2025 Ora : 10:00 Nr. mesajului:1 Intervalul : conform...

METEO: Cod portocaliu de viscol în mai multe județe din țară
Naţional miercuri, 9 aprilie 2025, 07:36

Vârsta de pensionare pentru magistraţi va creşte treptat, iar plafonul de calcul scade la 65% din venituri

Vârsta de pensionare pentru magistraţi va creşte treptat, iar plafonul de calcul scade la 65% din venituri. Sunt cele mai importante modificări...

Vârsta de pensionare pentru magistraţi va creşte treptat, iar plafonul de calcul scade la 65% din venituri
Naţional miercuri, 9 aprilie 2025, 06:40

Şedinţă de Guvern; va fi aprobată Strategia pentru guvernare deschisă în România 2025 – 2030

Guvernul se reuneşte miercuri în şedinţă, urmând să analizeze, printre altele, Strategia pentru guvernare deschisă în România 2025 –...

Şedinţă de Guvern; va fi aprobată Strategia pentru guvernare deschisă în România 2025 – 2030