Aproape 66% dintre angajaţii români pun accent pe apropierea locului de muncă faţă de casă(Sondaj)
Publicat de , 21 ianuarie 2021, 07:29 / actualizat: 21 ianuarie 2021, 12:16
Aproape 66% dintre angajaţii români pun accent pe apropierea locului de muncă faţă de casă, în 2021, arată datele unui sondaj de opinie publicat astăzi.
Mai mult de o treime dintre respondenţi sunt de părere că anul acesta îşi vor relua activitatea la birou împreună cu întreaga echipă, mai arată cercetarea realizată de unul dintre cei mai importanţi dezvoltatori de birouri de clasă A din România.
51% dintre angajaţi spun că acordă o importanţă ridicată măsurilor sanitare luate în clădirea în care lucrează, apoi aproape jumătate dintre cei chestionaţi pun accent pe modul de organizare a spaţiului, în special pe modul de delimitare a birourilor care facilitează distanţarea.
Sondajul a fost derulat în luna noiembrie 2020, pe un eşantion de 1.062 de utilizatori de internet.
(Rador/FOTO radioiasi.ro)