Ascultă Radio România Iași Live

Arafat: Examenul de admitere în Rezidenţiat este o chestiune depăşită

Publicat de Andreea Drilea, 9 octombrie 2016, 04:13 / actualizat: 9 octombrie 2016, 6:28

Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU), dr. Raed Arafat, a declarat sâmbătă, în cadrul Conferinţei Naţionale de Farmacoeconomie şi Management Sanitar (CNFMS) de la Târgu Mureş, că mare problemă a României este modul în care este pregătit şi recrutat personalul medical şi că examenul de admitere în Rezidenţiat este o chestiune depăşită, care nu face altceva decât să îndepărteze medicii tineri.

‘Examenul de admitere în Rezidenţiat este o chestiune depăşită. A trecut timpul peste ea şi trebuie să începem să ne gândim la soluţii mai ales acolo unde avem lipsă de personal. Suntem singura ţară care scoate medicul la 6 ani, dacă nu trece acest examen de Rezidenţiat – poate că îl doare capul de dimineaţă, poate că nu se simte bine – nu trece examenul, îl aruncăm în stradă. El are diploma de medic, atenţie! Şi vine o ţară care îi ia pe toţi aceştia, le plăteşte curs de limbă şi îi introduce în rezidenţiat fără concurs. O ţară care ştie să îşi planifice viitorul şi ştie foarte bine ce are de făcut ia medicii tineri pe care noi îi lăsăm în stradă şi îi bagă în spitale să ajute medicii chirurgi, anestezişti etc, iar noi nu vrem să îi luăm în spitale. Am reuşit în 2010 să facem un regulament pentru medicii sub supraveghere, nimeni nu a vrut să îi ia să lucreze cu ei. Şi pierdem în fiecare an zeci, nu vreau să spun chiar sute, de medici pe care îi iau alţii’, a susţinut dr. Raed Arafat.

Acesta a arătat că în curând Italia va avea nevoie mare de medici pe fondul pensionărilor masive din sistem şi că dacă până acum această ţară a atras mai ales asistenţii medicali din România, acum va atrage medicii.

‘Italia nu avea nevoie de medici, dar acum un număr mare de medici începe să se pensioneze. Avea nevoie de asistenţi, acum are nevoie de medici şi recrutează medici din afară. În România e foarte uşor, şi cu limba şi ca medicul să îşi ia bagajul să plece, aşa cum au făcut asistenţii. Numai în UPU Târgu Mureş am schimbat garnitura de asistenţi o dată şi jumătate integral, au plecat spre Italia. Oameni pe care i-am pregătit, i-am format. Am pierdut 100% asistenţii în decurs de 3-4 luni şi apoi am mai pierdut 50% dintre cei pe care i-am angajat după ce i-am pregătit’, a afirmat şeful DSU.

Arafat crede că problema celor care fac politici de personal în România este că nu constată şi nu previzionează necesitatea pentru o mai mare flexibilitate a sistemului.

Şeful DSU consideră că Rezidenţiatul ar trebui să fie un fel de interviu, cu evaluări ale rezidentului la 6 luni, apoi la un an, aşa cum se face în state precum Germania, Ungaria etc. şi că nu se poate ca un centru de medicină de urgenţă cum e Târgu Mureş să primească doar 1-2 rezidenţi pe an, având în vedere capacitatea de pregătire pe care o are.

(Agerpres/FOTO arhivă maramedia.ro)

Etichete:
DNSC: Parolele lungi nu garantează siguranţa online
Naţional marți, 22 aprilie 2025, 10:28

DNSC: Parolele lungi nu garantează siguranţa online

Parolele lungi nu garantează siguranţa online, avertizează Directoratul Naţional de Securitate Cibernetică. Instituţia spune că în loc să...

DNSC: Parolele lungi nu garantează siguranţa online
Programul Noua Casă 2025 a devenit operaţional
Naţional marți, 22 aprilie 2025, 10:25

Programul Noua Casă 2025 a devenit operaţional

Programul Noua Casă 2025 a devenit operaţional, după ce plafonul de garantare aprobat de către Ministerul de Finanţe în valoare de 500 milioane...

Programul Noua Casă 2025 a devenit operaţional
METEO: Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată în mai multe județe
Naţional marți, 22 aprilie 2025, 10:07

METEO: Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată în mai multe județe

Sursa : Administrația Națională de Meteorologie COD : GALBEN Ziua/luna/anul: 22-04-2025 Ora : 10:00 Nr. mesajului:1 Intervalul : 22 aprilie,...

METEO: Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată în mai multe județe
Papa Francisc a fost al doilea Suveran Pontif care a vizitat România, după Ioan Paul al II-lea
Naţional marți, 22 aprilie 2025, 06:43

Papa Francisc a fost al doilea Suveran Pontif care a vizitat România, după Ioan Paul al II-lea

Papa Francisc a fost al doilea Suveran Pontif care a vizitat România, după Ioan Paul al II-lea. Între 31 mai şi 2 iunie 2019, el s-a aflat în...

Papa Francisc a fost al doilea Suveran Pontif care a vizitat România, după Ioan Paul al II-lea
Naţional marți, 22 aprilie 2025, 06:27

Cutremur cu magnitudinea de 3.9 în zona seismică Vrancea

Patru cutremure, cu magnitudini între 2,8 şi 3,9, au avut loc, în cursul nopţii, în zona seismică Vrancea-Buzău, fiind resimţite uşor în...

Cutremur cu magnitudinea de 3.9 în zona seismică Vrancea
Naţional marți, 22 aprilie 2025, 06:11

Vremea se menţine caldă în primele zile ale acestei săptămâni,iar ulterior va intra într-un proces de răcire (prognoză)

Vremea se menţine caldă în primele zile ale acestei săptămâni, iar ulterior va intra într-un proces de răcire în majoritatea regiunilor, în...

Vremea se menţine caldă în primele zile ale acestei săptămâni,iar ulterior va intra într-un proces de răcire (prognoză)
Naţional marți, 22 aprilie 2025, 05:57

IGPR: Peste 240 de persoane au murit şi circa 520 au fost rănite grav în accidente rutiere în ianuarie-martie

Peste 240 de persoane au decedat şi circa 520 au fost rănite grav în aproximativ 700 de accidente rutiere înregistrate în intervalul...

IGPR: Peste 240 de persoane au murit şi circa 520 au fost rănite grav în accidente rutiere în ianuarie-martie
Naţional luni, 21 aprilie 2025, 20:57

(AUDIO) Mesajul Papei Francisc, transmis la Iași în iunie 2019

Pentru România, vizita istorică a Papei Francisc din 31 mai – 2 iunie 2019 rămâne un moment de referință în istoria relațiilor dintre...

(AUDIO) Mesajul Papei Francisc, transmis la Iași în iunie 2019