Ascultă Radio România Iași Live

Atenţionare de călătorie: Republica Moldova – cod galben de ninsori

Publicat de , 11 ianuarie 2019, 19:13

Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau doresc să călătorească în Republica Moldova că Serviciul Meteorologic de Stat a emis un cod galben de ninsori pentru vineri şi sâmbătă, prognozând că va ninge puternic (15 – 20 l/mp, izolat până la 25 l/mp), iar în sudul ţării vor cădea şi precipitaţii sub formă de ploi şi lapoviţă.

Potrivit unui comunicat al MAE transmis AGERPRES, temporar, în aceste zone, va viscoli şi se vor forma pe drumuri troiene, iar intensitatea vântului la rafală poate atinge viteza de peste 70 km/h.

Echipajele de patrulare activează permanent pentru informarea conducătorilor auto, cărora li se recomandă ca, pentru siguranţa lor, în astfel de condiţii, să circule cu 20 – 30 km mai puţin decât limita permisă, iar Inspectoratul Naţional de Patrulare recomandă conducătorilor auto să adopte o manieră prudentă de conducere, adaptând viteza de rulare la condiţiile de drum şi intensitate a circulaţiei rutiere, precizează MAE.

Autorităţile administraţiei publice din Chişinău fac apel către cetăţeni de a utiliza transportul public (în defavoarea celui personal), pentru a facilita intervenţia serviciilor municipale de deszăpezire. De asemenea, se recomandă a se evita parcarea automobilelor sub arbori, linii electrice şi construcţii uşoare.

În caz de înregistrare a situaţiilor problematice, în contextul condiţiilor meteo de iarnă şi a depunerii unui strat de zăpadă consistent, cetăţenii pot apela Dispeceratul Central Municipal Chişinău la numerele de telefon: (022) 22-22-67, (022) 22-26-04.

Pe Aeroportul Internaţional Chişinău, unele curse aeriene au fost anulate, iar altele vor decola sau ateriza cu întârziere. Se recomandă a se lua în calcul o durată prelungită a deplasării spre/ dinspre aeroport, din cauza condiţiilor de circulaţie rutieră în condiţii de iarnă, menţionează Ministerul român de Externe.

Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Chişinău: +373 22 260 737 şi +373 22 260 747, Consulatului General al României la Bălţi: +373 231 80001; +373 231 80005, Consulatului General al României la Cahul +373 299 80001; +373 299 80002, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de operatorii Call Center în regim de permanenţă.

De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu caracter de urgenţă au la dispoziţie şi telefoanele de permanenţă ale misiunii diplomatice a României la Chişinău: +373 68 33 63 63, Consulatului General al României la Cahul +373 60200925 şi Consulatului General al României la Bălţi: +373 681 95006.

Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor de Internet http://chisinau.mae.ro, http://balti.mae.ro, http://cahul.mae.ro, http://www.meteo.md, www.mae.ro şi reaminteşte faptul că cetăţenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziţie aplicaţia ‘Călătoreşte în siguranţă’ (http://www.mae.ro/app_cs), care oferă informaţii şi sfaturi de călătorie, precum şi serviciul de alertă prin SMS, aferent campaniei de informare ‘Un SMS îţi poate salva viaţa!’.

(Agerpres/FOTO rtv.net)

Etichete:
Situaţia din Haiti se apropie de haosul total (ONU)
Internaţional marți, 22 aprilie 2025, 06:28

Situaţia din Haiti se apropie de haosul total (ONU)

Consiliul de Securitate al ONU a constatat că amploarea violenţelor provocate de bandele înarmate din Haiti a ajuns aproape de „punctul...

Situaţia din Haiti se apropie de haosul total (ONU)
La Vatican au fost declarate nouă zile de doliu, după decesul Papei Francisc
Internaţional marți, 22 aprilie 2025, 06:22

La Vatican au fost declarate nouă zile de doliu, după decesul Papei Francisc

La Vatican au fost declarate nouă zile de doliu, după decesul Papei Francisc. După această perioadă, în care oamenii îi vor aduce un ultim...

La Vatican au fost declarate nouă zile de doliu, după decesul Papei Francisc
Prima congregaţie a cardinalilor pentru a organiza succesiunea Papei Francisc va avea loc astăzi
Internaţional marți, 22 aprilie 2025, 06:04

Prima congregaţie a cardinalilor pentru a organiza succesiunea Papei Francisc va avea loc astăzi

Vaticanul a început să aprobe primele numiri pentru a organiza succesiunea Papei Francisc, care a murit luni. Prima congregaţie a cardinalilor...

Prima congregaţie a cardinalilor pentru a organiza succesiunea Papei Francisc va avea loc astăzi
Testamentul Papei Francisc a fost făcut public
Internaţional marți, 22 aprilie 2025, 05:45

Testamentul Papei Francisc a fost făcut public

Luni 21 aprilie la ora 20:00 (18:00 GMT), după sigilarea apartamentului papal şi transferarea corpului său în capela reşedinţei sale, Casa...

Testamentul Papei Francisc a fost făcut public
Internaţional marți, 22 aprilie 2025, 05:28

Peste 1,4 miliarde de romano-catolici plâng moartea Papei Francisc

Peste 1,4 miliarde de romano-catolici din lumea întreagă plâng moartea Papei Francisc, liderul spiritual al Bisericii Romano-Catolice în ultimii...

Peste 1,4 miliarde de romano-catolici plâng moartea Papei Francisc
Internaţional marți, 22 aprilie 2025, 05:08

Papa Francisc a murit în urma unui accident vascular cerebral (Vatican)

Papa Francisc a murit luni, la vârsta de 88 de ani, în urma unui accident vascular cerebral care a dus la comă şi insuficienţă cardiovasculară...

Papa Francisc a murit în urma unui accident vascular cerebral (Vatican)
Internaţional luni, 21 aprilie 2025, 12:31

Paşii pentru alegerea succesorului Papei Francisc

Odată cu moartea Papei Francisc, anunţată luni de Vatican, Biserica Romano-Catolică va începe ritualurile elaborate, pline de tradiţie, care...

Paşii pentru alegerea succesorului Papei Francisc
Internaţional luni, 21 aprilie 2025, 11:59

Vaticanul a anunţat decesul Papei Francisc, la vârsta de 88 de ani

UPDATE – ora 12:00 – Şefi de state şi de guvern din toate colţurile lumii au reacţionat imediat după anunţul morţii papei...

Vaticanul a anunţat decesul Papei Francisc, la vârsta de 88 de ani