Bacalaureat – sesiunea de toamnă: Astăzi – proba scrisă la Limba şi literatura maternă
Publicat de Andreea Drilea, 27 august 2020, 05:45
Candidaţii aparţinând minorităţilor naţionale vor susţine joi proba scrisă la Limba şi literatura maternă – proba E.b), din cadrul sesiunii a doua a examenului de Bacalaureat, conform calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei şi Cercetării.
Echivalarea şi recunoaşterea competenţelor lingvistice şi digitale se vor derula în zilele de 28 şi 31 august, respectiv 1 septembrie. În acest sens, comisiile de Bacalaureat din unităţile de învăţământ liceal vor calcula mediile candidaţilor şi vor asigura echivalarea/ recunoaşterea nivelurilor de competenţă la probele de profil, potrivit metodologiei specifice.
Afişarea primelor rezultate înregistrate la probele scrise va avea loc în data de 2 septembrie (până la ora 12,00) şi va fi urmată de etapa depunerii contestaţiilor, în aceeaşi zi, în intervalul orar 14,00 – 20,00.
La fel ca în prima sesiune, rezultatele elevilor vor fi publicate prin anonimizarea numelui şi a prenumelui, în conformitate cu prevederile specifice în vigoare (Regulamentul general privind protecţia datelor).
Contestaţiile pot fi depuse atât în format fizic, cât şi electronic. În acest caz, candidaţii completează, semnează şi depun/ transmit electronic inclusiv o declaraţie-tip în care se menţionează faptul că au luat cunoştinţă că nota acordată ca urmare a soluţionării contestaţiei poate modifica, după caz, nota iniţială, prin creştere sau descreştere. Pentru candidaţii minori, declaraţia-tip este semnată şi de către părinţii/ reprezentanţii legali ai acestora.
Rezultatele finale, după soluţionarea contestaţiilor, vor fi comunicate în data de 5 septembrie.
Pentru elevii care solicită şi primesc, în cazuri justificate, aprobarea Comisiei Naţionale în vederea susţinerii probelor cu subiectul de rezervă, se organizează proba scrisă/probele scrise după finalizarea ultimei probe prevăzute în calendarul de desfăşurare a examenului.
Nota minimă de promovare, pentru fiecare probă, este 5 (cinci), iar media finală pentru promovarea examenului este cel puţin 6 (şase).
(Agerpres/FOTO radioiasi.ro)