Bărbatul care a furat un sac cu bani din maşina Poştei a fost arestat preventiv pentru 30 de zile

Publicat de gabrielarotaru, 6 noiembrie 2022, 07:05
Bărbatul care în urmă cu câteva zile ar fi furat un sac cu bani din maşina Poştei în localitatea Chiajna a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, a anunţat aseară IJP Ilfov.
În sacul furat se aflau aproape 300.000 de lei, iar poliţia a fost sesizată de şoferul autoutilitarei care l-a indicat ca suspect pe însoţitorul său, angajat şi el la Poştă. Pe numele bărbatului de 30 de ani a fost deschis un dosar penal pentru furt, precizează IPJ Ilfov. (Rador/ FOTO radioiasi.ro)