Ascultă Radio România Iași Live

Cabinetele de medicină de familie pot deschide puncte secundare în mediul rural în aceeaşi unitate administrativ-teritorială

Publicat de Andreea Drilea, 13 septembrie 2022, 13:17

Camera Deputaţilor a adoptat, marţi, un proiect de lege potrivit căruia cabinetele de medicină de familie vor putea deschide puncte secundare de lucru în mediul rural în aceeaşi unitate administrativ-teritorială sau în alte unităţi unde există deficit de medici.

S-au înregistrat 244 de voturi ‘pentru’ şi o abţinere.

Proiectul de lege are ca obiect de reglementare modificarea şi completarea art. 75 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii. Modificările legislative vizează încurajarea cabinetelor de medicină de familie să deschidă puncte secundare şi în alte unităţi administrative în care există deja un cabinet medical dacă autorităţile locale consideră că este oportun din punct de vedere al interesului social local.

Potrivit celor adoptate, ‘cabinetele de medicină de familie pot deschide cel mult două puncte secundare de lucru dacă solicitantul asigură un program fracţionat de minimum 10 ore pe săptămână în norma lui de bază sau peste norma lui de bază’.

‘Punctele de lucru pot fi deschise în mediul rural în aceeaşi unitate administrativ-teritorială sau în alte unităţi unde există deficit de medici stabilit de către o comisie organizată la nivelul direcţiilor de sănătate publică judeţene sau a municipiului Bucureşti, alcătuită din: un reprezentant al casei de asigurări de sănătate judeţene sau al municipiului Bucureşti; un reprezentant al direcţiei de sănătate publică judeţene sau al municipiului Bucureşti; un reprezentant al colegiului judeţean al medicilor sau al municipiului Bucureşti’.

În legea în vigoare se prevede că punctele secundare de lucru pot fi deschise în altă unitate administrativ-teritorială, unde nu funcţionează un alt cabinet medical în specialitatea medicină de familie.

De asemenea, deputaţii au mai stabilit că serviciile medicale prestate în aceste puncte secundare sunt decontate în integralitate, conform legislaţiei în vigoare, indiferent dacă au fost prestate de către medicul de familie titular al cabinetului sau de către medicii angajaţi ai cabinetului.

‘Autorităţile administraţiei publice locale pot acorda facilităţi şi stimulente aferente înfiinţării şi funcţionării punctului secundar de lucru, în conformitate cu dispoziţiile legale în vigoare’, mai prevede proiectul.

În acest sens, autorităţile administraţiei publice locale pot încheia cu reprezentantul legal al punctului secundar de lucru un contract civil în care să se consemneze drepturile şi obligaţiile părţilor. Aceste prevederi se aplică şi punctelor de lucru deja înfiinţate.

În termen de 60 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi, Ministerul Sănătăţii şi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate vor modifica normele de aplicare ale Contractului-cadru în acord cu prevederile din prezenta lege.

Camera Deputaţilor este for decizional. AGERPRES/FOTO imagine ilustrativă

Etichete:
Creştinii sunt astăzi în Joia Mare
Naţional joi, 17 aprilie 2025, 09:53

Creştinii sunt astăzi în Joia Mare

Creştinii ortodocşi şi catolici sunt astăzi în Joia Mare, ziua în care îşi amintesc de Cina cea de Taină, de arestarea şi judecarea lui...

Creştinii sunt astăzi în Joia Mare
Patiserii vor ‘coace’ mai puţini cozonaci în perioada Sărbătorilor Pascale; 30% din producţie pleacă la export
Naţional joi, 17 aprilie 2025, 08:22

Patiserii vor ‘coace’ mai puţini cozonaci în perioada Sărbătorilor Pascale; 30% din producţie pleacă la export

Patiserii estimează că vor ‘coace’ mai puţini cozonaci în perioada Sărbătorilor Pascale din cauza costurilor mai mari înregistrate...

Patiserii vor ‘coace’ mai puţini cozonaci în perioada Sărbătorilor Pascale; 30% din producţie pleacă la export
Bursele şcolare ar urma să fie plătite parţial către elevi
Naţional joi, 17 aprilie 2025, 07:21

Bursele şcolare ar urma să fie plătite parţial către elevi

Elevii ar putea primi astăzi doar o parte din bursele şcolare aferente lunii trecute, nu sumele întregi. Şcolile din mai multe judeţe nu au...

Bursele şcolare ar urma să fie plătite parţial către elevi
Elevii intră, de astăzi, după finalizarea orelor, în vacanţa prilejuită de Sărbătorile Pascale
Naţional joi, 17 aprilie 2025, 06:54

Elevii intră, de astăzi, după finalizarea orelor, în vacanţa prilejuită de Sărbătorile Pascale

Elevii intră, de astăzi, după finalizarea orelor, în vacanţa prilejuită de Sărbătorile Pascale, potrivit calendarului stabilit de Ministerul...

Elevii intră, de astăzi, după finalizarea orelor, în vacanţa prilejuită de Sărbătorile Pascale
Naţional joi, 17 aprilie 2025, 06:41

Proiectul de lege privind modificarea pensiilor magistraţilor a primit aviz negativ din partea CSM

Proiectul de lege privind modificarea pensiilor magistraţilor, aflat în dezbaterea Camerei Deputaţilor, a primit aviz negativ din partea...

Proiectul de lege privind modificarea pensiilor magistraţilor a primit aviz negativ din partea CSM
Naţional joi, 17 aprilie 2025, 06:39

FPIOR transmite un ghid de informare privind acordarea voucherelor de vacanţă pe card

Federaţia Patronatelor din Industria Ospitalităţii din România (FPIOR) a transmis miercuri un ghid de informare referitor la acordarea...

FPIOR transmite un ghid de informare privind acordarea voucherelor de vacanţă pe card
Naţional miercuri, 16 aprilie 2025, 08:02

Carduri educaţionale pentru preşcolarii şi elevii din medii defavorizate

Aproape 84 000 de carduri educaţionale au fost încărcate de Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene cu 500 de lei, reprezentând...

Carduri educaţionale pentru preşcolarii şi elevii din medii defavorizate
Naţional miercuri, 16 aprilie 2025, 07:20

Guvernul va adopta o ordonanţă de urgenţă prin care modifică legislaţia din domeniul pensiilor private, în încercarea de a alinia sistemul la standardele OCDE

Guvernul va adopta, în şedinţa de astăzi, o ordonanţă de urgenţă prin care modifică legislaţia din domeniul pensiilor private, în...

Guvernul va adopta o ordonanţă de urgenţă prin care modifică legislaţia din domeniul pensiilor private, în încercarea de a alinia sistemul la standardele OCDE