Ascultă Radio România Iași Live

Camera Deputaţilor: Proiectul de abrogare a recursului compensatoriu, adoptat

Camera Deputaţilor: Proiectul de abrogare a recursului compensatoriu, adoptat

Publicat de Andreea Drilea, 4 decembrie 2019, 12:32

Camera Deputaţilor a adoptat, miercuri, proiectul privind abrogarea recursului compensatoriu.

S-au înregistrat 272 voturi ”pentru” şi 5 abţineri.

Proiectul de lege a fost iniţiat de PNL şi a fost comasat cu cel al USR.

Deputaţii au adoptat, la propunerea Ministerului de Justiţie, un amendament potrivit căruia vor beneficia de efectele recursului compensatoriu persoanele condamnate începând cu 24 iulie 2012 şi până la intrarea în vigoare a prezentei legi.

‘Prevederile art. 55 indice 1 din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, cu modificările şi completările ulterioare, se aplică persoanelor aflate în executarea pedepselor privative de libertate, a măsurilor preventive privative de libertate, minorilor care execută măsuri educative în centre de detenţie, în centre educative sau în penitenciare, respectiv minorilor care au executat pedepse în penitenciare, potrivit legii nr. 15/1968 privind Codul penal al României, cu modificările şi completările ulterioare, şi care execută, la data intrării în vigoare a prezentei legi, măsuri educative în centre de detenţie, în aplicarea art. 21 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 289/2019 privind Codul penal, cu modificările şi completările ulterioare, pentru o perioadă cuprinsă între 24 iulie 2012 şi data intrării în vigoare a prezentei legi’, prevede textul adoptat.

La dezbateri, liderul deputaţilor PNL, Florin Roman, a spus că PNL a iniţiat această lege, punând mai presus de orice siguranţa cetăţenilor.

‘În urmă cu un an am atras atenţia că este unul dintre cele mai nocive acte normative din ultimii ani. (…) Vorbim de abrogarea recursului compensatoriu pentru că PNL a scris proiectul în februarie. În februarie erau eliberaţi 12.000 de deţinuţi, astăzi sunt 22.000. Dacă aţi fi avut înţelepciunea să ascultaţi şi să luaţi măsuri atunci, în februarie, 10.000 de deţinuţi nu ar mai fi umblat liberi pe stradă, nu ar mai fi dat în cap cetăţenilor. Acum din cei 22.000 de deţinuţi, 7.000 au fost criminali, violatori care au ajuns în puşcării, dintre ei 500 au comis din nou tâlhării, crime, violuri. (…) Astăzi, PNL pune mai presus de orice viaţa cetăţeanului, siguranţa cetăţeanului, PNL va vota acest proiect de lege să oprim această nebunie’, a spus Roman.

Deputatul USR Stelian Ion a afirmat că este necesară abrogarea recursului compensatoriu pentru că este important să se pună la adăpost viaţa cetăţenilor.

‘Propunerea legislativă a fost izvorâtă dintr-o problemă reală a condiţiilor din penitenciare, dar proiectul iniţial a fost deturnat de la sensul său şi a fost transformat într-o graţiere mascată. După 2 ani s-a văzut că legea şi-a produs efectele teribile. Este mai importantă punerea la adăpost a vieţii cetăţenilor. Este foarte important să dăm un vot pozitiv asupra legii. Condiţiile din penitenciare vor fi îmbunătăţite, trebuie să ne gândim cum îi recuperăm pe cei care încalcă legea. Au fost încurajaţi să încalce legea, ştiind că vor fi eliberaţi mai devreme. (…) Dacă avem conştiinţă şi vrem să nu mai facem aceste greşeli trebuie să recunoaştem că legea recursului compensatoriu a fost o mare eroare’, a susţinut Stelian Ion.

Şi deputatul PMP Marius Paşcan a subliniat că siguranţa cetăţeanului este mai presus de orice.

‘România nu este vinovată de condiţiile din penitenciar moştenite din perioada comunismului. De unde să inventăm acele spaţii? Cei care presează România să asigure condiţii în penitenciare să asigure şi fondurile. (…) PMP va susţine inechivoc abrogarea. Cetăţeanul, siguranţa sa sunt mai presus de orice’, a mai spus Paşcan.

Deputatul PSD Nicuşor Halici a arătat, la rândul său, că PSD va vota pentru abrogarea recursului compensatoriu, dar a susţinut că proiectul iniţial pe tema introducerii acestei măsuri a aparţinut fostului ministru al Justiţiei Raluca Prună din Guvernul Cioloş.

‘Decizia de a avea această lege aparţine unui ministru tehnocrat din Cabinetul Cioloş, în baza unei decizii pilot CEDO. (…) Legea a fost preluată de PSD care a transpus-o. Acea decizie CEDO spunea că trebuie să luăm măsuri pentru diminuarea supraaglomerării din penitenciare şi modernizarea condiţiilor de detenţie. Singurul care a venit cu soluţie că altfel se transforma totul într-o amendă uriaşă a fost PSD. (…) După abrogare, ce nu se spune este că oricum legea va fi aplicată în continuare, conform unei norme tranzitorii la care PSD s-a abţinut la vot’, a explicat Halici.

El a mai spus că instanţele decid eliberarea condiţionată, iar dintre cei 20.000 de deţinuţi eliberaţi, doar o mică parte – sub 600 – dintre cei care au beneficiat de recursul compensatoriu au recidivat. ‘Aşteptăm cu nerăbdare soluţiile pe care le va propune Guvernul pentru rezolvarea problemei’, a adăugat Halici.

Deputatul UDMR Szabo Odon a anunţat că va vota proiectul de abrogare a recursului compensatoriu.

‘Din păcate, această lege nu a avut un studiu de impact. Realitatea ne-a dat în schimb o relaţie foarte clară ce impact a avut această lege. Nimeni din această ţară, nici din Parlament nu şi-a dorit să existe sau să contribuie la vreo crimă. A împinge în această direcţie este greşit. Nu sunt de acord nici cu doamna Prună că drepturile românilor sunt un lux, nu pot fi de acord nici cu declaraţia că mai bine plătim decât să rezolvăm drepturile omului. (…) Într-adevăr, trebuie să mergem pe realizarea proiectului brăţărilor electronice, dar nu putem spune mai bine plătim decât să respectăm drepturile omului’, a afirmat deputatul UDMR.

Camera Deputaţilor este for decizional.

(Agerpres/FOTO radioiasi.ro)

Etichete:
Prezidenţiale2025/BEC – reacţie după decizia Curţii de Apel Ploieşti: Activitatea tuturor birourilor electorale continuă
Naţional vineri, 25 aprilie 2025, 05:55

Prezidenţiale2025/BEC – reacţie după decizia Curţii de Apel Ploieşti: Activitatea tuturor birourilor electorale continuă

Activitatea tuturor birourilor electorale continuă în temeiul şi pentru executarea măsurilor prevăzute de actele normative şi a celor...

Prezidenţiale2025/BEC – reacţie după decizia Curţii de Apel Ploieşti: Activitatea tuturor birourilor electorale continuă
Decizie a Curţii de Apel Ploieşti: Executarea hotărârii CCR privind anularea alegerilor prezidenţiale – suspendată
Naţional vineri, 25 aprilie 2025, 04:53

Decizie a Curţii de Apel Ploieşti: Executarea hotărârii CCR privind anularea alegerilor prezidenţiale – suspendată

Un judecător de la Curtea de Apel Ploieşti a admis o cerere prin care se solicita suspendarea hotărârii CCR din 6 decembrie 2024 prin care au...

Decizie a Curţii de Apel Ploieşti: Executarea hotărârii CCR privind anularea alegerilor prezidenţiale – suspendată
Ministerul Educaţiei va organiza o sesiune specială a Evaluării Naţionale la începutul lunii iulie
Naţional joi, 24 aprilie 2025, 12:22

Ministerul Educaţiei va organiza o sesiune specială a Evaluării Naţionale la începutul lunii iulie

Ministerul Educaţiei şi Cercetării va organiza o sesiune specială a Evaluării Naţionale la începutul lunii iulie, a anunţat joi, într-o...

Ministerul Educaţiei va organiza o sesiune specială a Evaluării Naţionale la începutul lunii iulie
Proiectul privind pensiile magistraţilor – luni, în plenul Senatului
Naţional joi, 24 aprilie 2025, 11:39

Proiectul privind pensiile magistraţilor – luni, în plenul Senatului

Parcursul în Senat al proiectului privind pensiile magistraţilor, iniţiat de liderii coaliţiei de guvernare, a fost stabilit, joi, de Biroul...

Proiectul privind pensiile magistraţilor – luni, în plenul Senatului
Naţional joi, 24 aprilie 2025, 10:48

Parchetul General îi prelungeşte controlul judiciar lui Călin Georgescu

Procurorii Parchetului General au decis, joi, prelungirea cu încă 60 de zile a controlului judiciar în cazul lui Călin Georgescu, au precizat,...

Parchetul General îi prelungeşte controlul judiciar lui Călin Georgescu
Naţional joi, 24 aprilie 2025, 06:28

Prezidenţiale2025/BEC – precizări în cazul alegătorilor care au cărţi electronice de identitate şi votează pe liste suplimentare

Biroul Electoral Central a transmis miercuri o circulară în care vine cu precizări în cazul alegătorilor care deţin cărţi electronice de...

Prezidenţiale2025/BEC – precizări în cazul alegătorilor care au cărţi electronice de identitate şi votează pe liste suplimentare
Naţional joi, 24 aprilie 2025, 06:17

Funeralii Papa Francisc/Guvernul discută un proiect privind declararea în 26 aprilie a unei zile de doliu naţional

Guvernul urmează să discute în şedinţa de joi un proiect de hotărâre privind declararea zilei de 26 aprilie zi de doliu naţional pe...

Funeralii Papa Francisc/Guvernul discută un proiect privind declararea în 26 aprilie a unei zile de doliu naţional
Naţional joi, 24 aprilie 2025, 06:13

Şedinţă de guvern; Programul naţional de achiziţii ecologice 2025 – 2030, pe agendă

Guvernul se reuneşte joi în şedinţa săptămânală, urmând să aprobe, prin hotărâre, Programul naţional de achiziţii ecologice 2025...

Şedinţă de guvern; Programul naţional de achiziţii ecologice 2025 – 2030, pe agendă