Ascultă Radio România Iași Live

CCR admite sesizarea pe moţiunea de cenzură – există conflict juridic între Parlament şi Guvern

CCR admite sesizarea pe moţiunea de cenzură – există conflict juridic între Parlament şi Guvern

Publicat de Andreea Drilea, 28 septembrie 2021, 11:27 / actualizat: 28 septembrie 2021, 13:31

Curtea Constituţională a admis, marţi, cu unanimitate de voturi, sesizarea premierului Florin Cîţu privind existenţa unui conflict juridic între Parlament şi Guvern pe tema moţiunii de cenzură depuse de USR PLUS şi AUR, au confirmat, pentru AGERPRES, oficiali ai CCR.

Curtea a admis sesizarea Guvernului şi a constatat existenţa unui conflict juridic de natură constituţională între Parlament şi Guvern, ca urmare a nerespectării prevederilor art.113, alin (2) din Constituţie.

‘Parlamentul urmează să dezbată moţiunea de cenzură depusă şi să îşi exprime poziţia prin vot asupra acesteia cu respectarea exigenţelor constituţionale şi regulamentare şi aplicarea principiului loialităţii constituţionale’, au explicat oficialii CCR.

Pe 8 septembrie, Florin Cîţu a depus la Curtea Constituţională o sesizare cu privire la existenţa unui conflict juridic de natură constituţională dintre Parlament şi Guvern în care se invocă o conduită ‘neconstituţională, deopotrivă neloială şi abuzivă, faţă de autoritatea executivă’, întrucât moţiunea de cenzură a fost iniţiată, depusă şi comunicată cu ‘încălcarea dispoziţiilor constituţionale ale articolului 113 alineat (2) din Constituţie’.

Judecătorii constituţionali au decis însă să dezbată această sesizare după Congresul PNL, care a avut loc sâmbătă şi unde Florin Cîţu a fost ales noul preşedinte al partidului.

‘În opinia noastră, există un conflict în sensul articolului 146 litera e) din Constituţie, întrucât Parlamentul României, prin preşedintele Camerei Deputaţilor, a transmis Guvernului României o moţiune de cenzură iniţiată, depusă şi comunicată cu încălcarea dispoziţiilor constituţionale ale articolului 113 alineat (2) din Constituţie, ceea ce se constituie într-o conduită neconstituţională, deopotrivă neloială şi abuzivă, faţă de autoritatea executivă şi care a generat o situaţie conflictuală a cărei origine rezultă chiar din textul constituţional. Astfel, în prezenta cerere, solicităm instanţei de contencios constituţional să constate existenţa unui conflict juridic de natură constituţională între Parlamentul României, pe de o parte, şi Guvernul României, pe de altă parte, născut din încălcarea dispoziţiilor constituţionale cu privire la modul în care a fost iniţiată şi depusă moţiunea de cenzură, respectiv din încălcarea dispoziţiilor constituţionale cu privire la modul în care moţiunea de cenzură iniţiată şi depusă contrar Constituţiei a fost comunicată ulterior Guvernului’, se explică în sesizarea premierului depusă la CCR.

Potrivit documentului, ‘Parlamentul României, prin preşedintele Camerei Deputaţilor, a încălcat dispoziţiile constituţionale cu privire la obligaţia comunicării moţiunii de cenzură către Guvern în aceeaşi zi cu depunerea acesteia, în speţă în data de 3 septembrie 2021. De asemenea, Parlamentul României, prin preşedintele Camerei Deputaţilor, cu încălcarea Constituţiei şi a prevederilor regulamentare, a comunicat o moţiune de cenzură iniţiată şi depusă cu nerespectarea condiţiilor constituţionale privind numărul minim de semnături valide care să reflecte manifestarea de voinţă a unei pătrimi din numărul parlamentarilor la data iniţierii respectivei moţiuni de cenzură’.

Aceste aspecte sunt de natură să creeze o situaţie juridică conflictuală generată de modul neconstituţional în care Parlamentul a înţeles să declanşeze controlul parlamentar prin moţiune de cenzură, cu consecinţe ‘grave’ asupra bunei desfăşurări a activităţii Guvernului în planul politicii interne şi externe a ţării, respectiv a bunei funcţionări a administraţiei publice, susţine Executivul.

‘Într-un stat de drept în care principiul separaţiei puterilor în stat este respectat, controlul parlamentar prin moţiune de cenzură angajează un raport juridic între Parlament (puterea legislativă) şi Guvern (puterea executivă), control care trebuie însă subsumat principiului conformităţii derulării procedurilor parlamentare cu Legea fundamentală. În ceea ce priveşte situaţia litigioasă supusă judecăţii Curţii Constituţionale, aceasta are un caracter juridic, întrucât vizează aspectele procedurale de rang constituţional privind iniţierea, depunerea şi comunicarea moţiunii de cenzură. Astfel, în opinia noastră, în derularea procedurilor prevăzute de articolul 113 din Constituţie, Parlamentul a adoptat o conduită neconstituţională, care nesocoteşte condiţiile de validitate necesar a fi întrunite pentru iniţierea, depunerea şi comunicarea unei moţiuni de cenzură, ceea ce are ca efect afectarea, vicierea etapelor ulterioare: a prezentării, dezbaterii şi, eventual, adoptării respectivei moţiuni de cenzură’, se mai explică în sesizarea către CCR.

De asemenea, se adaugă în document, situaţia juridică litigioasă are natură constituţională având în vedere că moţiunea de cenzură ţine de domeniul dreptului constituţional şi reprezintă un instrument constituţional de realizare a controlului parlamentar asupra activităţii Guvernului, iar sesizarea vizează ‘interpretarea articolului 113 alineat (2) din Constituţie prin raportare la actele şi faptele realizate de Parlamentul României, care, dacă se constată a fi contrare normelor constituţionale, au generat şi un blocaj constituţional din perspectiva deplinei şi bunei desfăşurări a activităţii Guvernului’.

‘Totodată, prin raportare la rolul Curţii Constituţionale de garant al supremaţiei Constituţiei şi în considerarea atribuţiei sale constituţionale de a soluţiona conflicte juridice de natură constituţională între autorităţile statului, exclusiv cu privire la procedura controlului parlamentar prin moţiune de cenzură, învederăm instanţei de contencios constituţional că singura soluţie constituţională pentru înlăturarea consecinţelor juridice ale unei moţiuni de cenzură iniţiate, depuse şi comunicate cu încălcarea Constituţiei este admiterea prezentei cereri’, a transmis Guvernul. AGERPRES

Etichete:
DIICOT/Patru inspectori de la ANAF au ascuns neregulile de la Nordis
Naţional miercuri, 5 februarie 2025, 12:57

DIICOT/Patru inspectori de la ANAF au ascuns neregulile de la Nordis

Patru inspectori de la ANAF ar putea fi puși sub acuzare pentru favorizarea infractorului, după ce nu au luat niciun fel de măsuri față de...

DIICOT/Patru inspectori de la ANAF au ascuns neregulile de la Nordis
Simona Halep se retrage din tenis
Naţional miercuri, 5 februarie 2025, 12:36

Simona Halep se retrage din tenis

Simona Halep se retrage din tenis, după o carieră excepţională, cu două titluri de mare şlem şi mai bine de un an în fruntea clasamentului...

Simona Halep se retrage din tenis
Reţelele de socializare îi pot influenţa negativ pe copii şi adolescenţi, în condiţiile în care aceştia petrec pe internet câteva ore pe zi
Naţional miercuri, 5 februarie 2025, 07:54

Reţelele de socializare îi pot influenţa negativ pe copii şi adolescenţi, în condiţiile în care aceştia petrec pe internet câteva ore pe zi

Reţelele de socializare îi pot influenţa negativ pe copii şi adolescenţi, în condiţiile în care aceştia petrec pe internet câteva ore pe...

Reţelele de socializare îi pot influenţa negativ pe copii şi adolescenţi, în condiţiile în care aceştia petrec pe internet câteva ore pe zi
Persoanele cu dizabilităţi ar putea primi ajutor pentru a dezvolta propria afacere
Naţional miercuri, 5 februarie 2025, 06:58

Persoanele cu dizabilităţi ar putea primi ajutor pentru a dezvolta propria afacere

Persoanele cu dizabilităţi ar putea primi până la 200.000 euro pentru propria afacere şi ar urma să beneficieze de o reţea naţională a...

Persoanele cu dizabilităţi ar putea primi ajutor pentru a dezvolta propria afacere
Naţional miercuri, 5 februarie 2025, 06:54

Parlament/ Bugetul de stat pe 2025 intră în dezbaterea plenului reunit

Bugetul de stat pe anul 2025 va intra miercuri în dezbaterea plenului reunit al Camerei Deputaţilor şi Senatului. Potrivit programului aprobat de...

Parlament/ Bugetul de stat pe 2025 intră în dezbaterea plenului reunit
Naţional miercuri, 5 februarie 2025, 06:53

Candidaţii la Bacalaureat vor susţine proba de evaluare a competenţelor digitale

Candidaţii la prima sesiune a examenului de Bacalaureat vor susţine, de miercuri şi până vineri, proba de evaluare a competenţelor digitale...

Candidaţii la Bacalaureat vor susţine proba de evaluare a competenţelor digitale
Naţional miercuri, 5 februarie 2025, 06:15

Fermierii români vor beneficia şi anul acesta de apă gratuită pe infrastructura principală de irigaţii

Fermierii români vor beneficia şi anul acesta de apă gratuită pe infrastructura principală de irigaţii, iar 50% din costurile cu energia...

Fermierii români vor beneficia şi anul acesta de apă gratuită pe infrastructura principală de irigaţii
Naţional marți, 4 februarie 2025, 18:58

În comisiile parlamentare reunite de buget-finanţe continuă dezbaterile asupra bugetelor alocate principalilor ordonatori de credite

În comisiile parlamentare reunite de buget-finanţe continuă, la această oră, dezbaterile în ritm accelerat asupra bugetelor alocate...

În comisiile parlamentare reunite de buget-finanţe continuă dezbaterile asupra bugetelor alocate principalilor ordonatori de credite