Ascultă Radio România Iași Live

CCR discută sesizarea lui Iohannis referitoare la legea privind declararea Zilei Tratatului de la Trianon

CCR discută sesizarea lui Iohannis referitoare la legea privind declararea Zilei Tratatului de la Trianon
Foto: 100 de ani de la Tratatul de la Trianon

Publicat de Andreea Drilea, 8 iulie 2020, 05:59

Curtea Constituţională a României discută, miercuri, sesizarea preşedintelui Klaus Iohannis asupra Legii pentru declararea datei de 4 iunie Ziua Tratatului de la Trianon.

La începutul lunii iunie, şeful statului a trimis CCR o sesizare de neconstituţionalitate asupra acestei legi, după ce aceasta i-a fost transmisă la promulgare pe 19 mai.

Preşedintele susţine că actul normativ contravine atât prevederilor constituţionale referitoare la respectarea principiului separaţiei puterilor în stat şi la stabilitatea raporturilor juridice, cât şi legate de calitatea legii.

‘Apreciem că stabilirea acestui conţinut, de o asemenea manieră, denotă caracterul pur enunţiativ al reglementărilor, fără ca obiectul legii să fie determinat în mod clar’, explică Iohannis în sesizare.

Potrivit acestuia, ‘dispoziţiile conţinute şi, în mod special, cele care ar trebui să constituie obiectul de reglementare au un caracter pur declarativ, deoarece acestea nu sunt determinate de nevoia de reglementare a unui anumit domeniu de relaţii sociale şi de specificul acestuia, ci sunt, mai degrabă, generate de dorinţa de a prestabili, fără echivoc şi într-un singur caz, declararea zilei de 4 iunie ca zi a Tratatului de la Trianon’.

‘Or, legat de esenţa unei legi, ca act juridic al Parlamentului, este însuşi caracterul normativ al acesteia, iar nu unul eminamente declarativ, lipsit de efecte juridice’, precizează şeful statului.

Conform sesizării, ‘scopul legii criticate nu este unul individualizat, precis determinat, întrucât nu rezultă cu claritate care este interesul social general vizat’.

‘Ţinând cont de toate aceste aspecte, considerăm că instrumentul juridic prin intermediul căruia este realizat acest act de declarare a zilei de 4 iunie Ziua Tratatului de la Trianon este unul eronat, întrucât această declaraţie (…) nu poate fi impusă şi/sau realizată printr-o lege, ca act juridic al Parlamentului, ci se poate realiza doar printr-un act de nivel secundar, executiv/administrativ ori poate îmbrăca, eventual, forma unei declaraţii cu caracter politic’, spune Klaus Iohannis.

Şeful statului afirmă şi că, prin respectiva lege, Parlamentul a intrat ‘în aria de competenţă a autorităţii executive, singura cu atribuţii în domeniu, printr-un act de reglementare secundară, care să se subsumeze competenţei autorităţii administraţiei publice centrale’.

În opinia sa, ‘legea criticată nu impune, prin normele sale, reguli sau principii generale clare, care să orienteze întreaga reglementare, aceasta fiind lacunară şi cu privire la destinatarii săi şi la conduita acestora, aceştia neputând fi precizaţi sau identificaţi prin intermediul dispoziţiilor referitoare la organizarea manifestărilor pentru marcarea Zilei Tratatului de la Trianon’.

Iohannis adaugă că, din analiza motivelor care au stat la baza elaborării propunerii legislative, precum şi a reglementărilor instituite prin art. 2 al legii, reiese că scopul acesteia este ‘de a scoate în evidenţă importanţa respectivului Tratat prin organizarea unor manifestări cultural-educative şi ştiinţifice’. ‘Considerăm că, în acest mod, scopul reglementării, imprecis determinat, riscă să rămână neatins întrucât organizarea respectivelor manifestări poate fi de natură să dea naştere unor evenimente contrare celor urmărite de legiuitor. Or, prin aceasta, apreciem că norma este precar construită, realizată într-o manieră neclară şi imprevizibilă’, afirmă şeful statului.

El arată, totodată, că, din perspectiva finanţării, autorităţile locale pot alege dacă susţin sau nu manifestările dedicate Zilei Tratatului de la Trianon.

‘Apreciem că, prin aceste dispoziţii, legea conţine prevederi cu caracter de recomandare, fiind, prin acest mod, lipsită de efecte în aplicare’, punctează şeful statului, care menţionează că, stabilind o posibilitate şi nu o obligaţie în sarcina autorităţilor/instituţiilor publice referitoare la finanţarea manifestărilor prevăzute prin legea criticată, ‘legiuitorul instituie o normă ce nu se justifică obiectiv şi raţional’.

Şeful statului contestă şi articolele ce prevăd arborarea drapelului României în această zi, subliniind că acesta nu se înscrie în norma legală existentă, dar şi includerea în programele Societăţii Române de Radiodifuziune şi Societăţii Române de Televiziune a unor emisiuni sau aspecte de la manifestări.

(Agerpres/FOTO arhivă)

Etichete:
Patiserii vor ‘coace’ mai puţini cozonaci în perioada Sărbătorilor Pascale; 30% din producţie pleacă la export
Naţional joi, 17 aprilie 2025, 08:22

Patiserii vor ‘coace’ mai puţini cozonaci în perioada Sărbătorilor Pascale; 30% din producţie pleacă la export

Patiserii estimează că vor ‘coace’ mai puţini cozonaci în perioada Sărbătorilor Pascale din cauza costurilor mai mari înregistrate...

Patiserii vor ‘coace’ mai puţini cozonaci în perioada Sărbătorilor Pascale; 30% din producţie pleacă la export
Bursele şcolare ar urma să fie plătite parţial către elevi
Naţional joi, 17 aprilie 2025, 07:21

Bursele şcolare ar urma să fie plătite parţial către elevi

Elevii ar putea primi astăzi doar o parte din bursele şcolare aferente lunii trecute, nu sumele întregi. Şcolile din mai multe judeţe nu au...

Bursele şcolare ar urma să fie plătite parţial către elevi
Elevii intră, de astăzi, după finalizarea orelor, în vacanţa prilejuită de Sărbătorile Pascale
Naţional joi, 17 aprilie 2025, 06:54

Elevii intră, de astăzi, după finalizarea orelor, în vacanţa prilejuită de Sărbătorile Pascale

Elevii intră, de astăzi, după finalizarea orelor, în vacanţa prilejuită de Sărbătorile Pascale, potrivit calendarului stabilit de Ministerul...

Elevii intră, de astăzi, după finalizarea orelor, în vacanţa prilejuită de Sărbătorile Pascale
Proiectul de lege privind modificarea pensiilor magistraţilor a primit aviz negativ din partea CSM
Naţional joi, 17 aprilie 2025, 06:41

Proiectul de lege privind modificarea pensiilor magistraţilor a primit aviz negativ din partea CSM

Proiectul de lege privind modificarea pensiilor magistraţilor, aflat în dezbaterea Camerei Deputaţilor, a primit aviz negativ din partea...

Proiectul de lege privind modificarea pensiilor magistraţilor a primit aviz negativ din partea CSM
Naţional joi, 17 aprilie 2025, 06:39

FPIOR transmite un ghid de informare privind acordarea voucherelor de vacanţă pe card

Federaţia Patronatelor din Industria Ospitalităţii din România (FPIOR) a transmis miercuri un ghid de informare referitor la acordarea...

FPIOR transmite un ghid de informare privind acordarea voucherelor de vacanţă pe card
Naţional miercuri, 16 aprilie 2025, 08:02

Carduri educaţionale pentru preşcolarii şi elevii din medii defavorizate

Aproape 84 000 de carduri educaţionale au fost încărcate de Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene cu 500 de lei, reprezentând...

Carduri educaţionale pentru preşcolarii şi elevii din medii defavorizate
Naţional miercuri, 16 aprilie 2025, 07:20

Guvernul va adopta o ordonanţă de urgenţă prin care modifică legislaţia din domeniul pensiilor private, în încercarea de a alinia sistemul la standardele OCDE

Guvernul va adopta, în şedinţa de astăzi, o ordonanţă de urgenţă prin care modifică legislaţia din domeniul pensiilor private, în...

Guvernul va adopta o ordonanţă de urgenţă prin care modifică legislaţia din domeniul pensiilor private, în încercarea de a alinia sistemul la standardele OCDE
Naţional miercuri, 16 aprilie 2025, 06:30

Şedinţa de guvern – Cadrul de competenţe digitale pentru cetăţenii României, pe agendă

Guvernul va aproba în şedinţa de miercuri, prin ordonanţă de urgenţă, Cadrul de competenţe digitale pentru cetăţenii României. Pentru ca...

Şedinţa de guvern – Cadrul de competenţe digitale pentru cetăţenii României, pe agendă