Cercetările de la sediul SRR „vizează mai mulţi membri din CA”
Publicat de gabrielarotaru, 17 noiembrie 2016, 13:21
Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti fac astăzi trei percheziţii la sediul Societăţii Române de Radiodifuziune din Bucureşti, precum şi la sediul şi la punctul de lucru al unei firme cu care instituţia a încheiat contracte.
Într-un comunicat de presă al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti se precizează că cercetările vizează mai mulţi membri în Consiliul de Administraţie al Radioului public, suspectaţi de abuz în serviciu şi conflict de interese.
Procurorii bănuiesc că aceştia ar fi participat la luarea unor decizii în urma cărora ar fi obţinut ilegal foloase. Prejudiciul s-ar ridica la aproximativ 400.000 de lei.
Au fost puse în aplicare 11 mandate de aducere pentru audieri.
Radio România anunţă într-un comunicat că a pus la dispoziţie procurorilor toată documentaţia solicitată.
SRR precizează că în acest moment nu este în măsură să ofere mai multe detalii, dar dă asigurări că Radioul public „va continua să-şi informeze cu onestitate ascultătorii asupra oricăror elemente de noutate în cauza care face obiectul acestor cercetări în măsura în care acestea privesc Radioul”. (romania-actualitati.ro/ FOTO romania-actualitati.ro)