CFR Călători: Trenurile vor circula în condiţii de iarnă, în următoarele ore
Publicat de Lucian Bălănuţă, 4 ianuarie 2016, 10:04
Trenurile CFR circulă, la această oră, în condiţii de iarnă, ca urmare a avertizărilor meteo de ninsoare, vânt şi temperaturi scăzute, emise de Administraţia Naţională de Meteorologie pentru următoarele ore, potrivit unui comunicat al companiei naţionale de transport feroviar.
Conform sursei citate, pentru preîntâmpinarea unor eventuale perturbări în circulaţia feroviară, se recomandă o serie de măsuri, precum asigurarea locomotivelor Diesel de rezervă şi pregătirea materialului rulant pentru circulaţie în condiţii de iarnă, suplimentarea echipelor de intervenţie şi asigurarea personalului necesar pentru deszăpezirea unităţilor proprii (revizii, depouri etc) şi pregătirea suplimentară a garniturilor şi verificarea acestora înainte de plecarea la drum.
‘Întrucât există posibilitatea apariţiei de modificări/perturbări în circulaţia trenurilor, rugăm pasagerii ca, înainte de călătorie, să se informeze despre condiţiile meteo şi să apeleze telefonic Gara CFR din localitatea de plecare pentru informaţii actualizate despre mersul trenului cu care intenţionează să călătorească. Numerele de telefon de la staţiile CFR, la care pasagerii pot cere informaţii, sunt publicate pe www.cfrcalatori.ro la secţiunea Info Utile/Informaţii Telefonice’, se menţionează în comunicatul citat.
CFR Călători precizează faptul că pasagerii pot primi, la cerere, contravaloarea biletelor sau călătoriilor pentru eventuale parcursuri neefectuate, conform Regulamentului de transport pe calea ferată în vigoare.
(Agerpres/ FOTO adevarul.ro)