Ascultă Radio România Iași Live

Cioloş: Învăţământul superior trebuie să îşi întărească credibilitatea

Publicat de Lucian Bălănuţă, 9 mai 2016, 18:52

Învăţământul superior trebuie să îşi întărească credibilitatea, iar diplomele şi doctoratele pe care le generează sunt puncte de pornire în acest proces, a declarat premierul Dacian Cioloş,astăzi, la dezbaterea ‘Ora premierului’, de la Parlament, care a avut tema ‘Problemele din sistemul de educaţie’.

‘În acest an, educaţia poate şi trebuie să devină o temă centrală pe agenda publică alături de recredibilizarea sistemului de sănătate. Ca şi guvern independent politic, noi putem să propunem soluţiile care ni se par din punct de vedere tehnic cele mai solide, dar apoi e necesară şi o asumare politică şi societală cât mai largă pentru ca reformele să treacă de testul timpului. (…) O şcoală bună se face cu educatori, învăţători şi profesori buni şi, în primul rând, cu o conducere competentă din punct de vedere managerial şi ferită de ingerinţe politice. Învăţământul superior trebuie să îşi întărească credibilitatea, iar diplomele şi doctoratele pe care le generează sunt puncte de pornire în acest proces’, a spus Cioloş.

Premierul a vorbit şi despre transparenţa în educaţie. ‘Se lucrează la dezvoltarea integrată şi la integrarea sistemului informatic din educaţie şi cercetare. Pentru prima dată avem un registru matricol unic, registru care va face imposibilă emiterea în fals a unor diplome pentru persoane care primesc diplome, dar nu sunt înscrise la cursuri, aşa cum au mai fost cazuri. Prin conectarea cu date din preuniversitar, vom putea totodată vedea pe de o parte întreg parcursul educaţional (…), iar pe de altă parte putem debirocratiza o serie întreagă de proceduri, precum admiterea, multe date fiind preluate direct din sistem fără a mai fi nevoie de adeverinţe. Posibila conectare cu bazele de date de la Ministerul Muncii ne va putea arăta mai apoi pentru prima dată şi gradul de angajabilitate a absolvenţilor de învăţământ superior’, a explicat Dacian Cioloş.

Prim-ministrul a precizat că se are în vedere în cazul studenţilor şi renunţarea la tichetele de accelerat. ‘Se lucrează totodată pentru studenţi la renunţarea la tichetele de accelerat pentru călătoriile cu trenul, studiindu-se posibilitatea de a fi înlocuite cu un număr nelimitat de călătorii pe această categorie de trenuri, prin acest demers ducând şi la o reducere a procesului de birocraţie’, a spus Cioloş.

În ceea ce priveşte învăţământul preuniversitar, prim-ministrul a spus că va fi adoptat statutul elevilor. ‘În scurt timp, după dezbaterea publică, va fi adoptat şi statutul elevilor, care este deja prevăzut de lege, care să vină cu clarificări în privinţa drepturilor şi obligaţiilor acestora. Modificarea regulamentului naţional de organizare a învăţământului preuniversitar şi dezvoltarea unui cod de etică pentru învăţământul preuniversitar vor completa acest cadru’, a explicat Dacian Cioloş.

El a vorbit şi despre examenul de bacalaureat, precizând că pentru rezultate mai bune trebuie cultivată exigenţa. ‘Trebuie să cultivăm în primul rând exigenţa şi cred că această pregătire care se face pentru bacalaureat poate să ducă la rezultate mai bune’, a afirmat premierul.

Potrivit acestuia, va fi rezolvată şi problema finanţării drepturilor elevilor cu cerinţe educaţionale speciale. ‘O altă zonă ignorată până acum, însă deosebit de importantă, o reprezintă finanţarea drepturilor elevilor cu cerinţe educaţionale speciale, integraţi în învăţământul de masă şi care urmează curriculumul şcolii de masă. Printr-o hotărâre de Guvern care este deja în dezbatere publică, această problemă va fi şi ea rezolvată’, a spus Dacian Cioloş.

(Agerpres/ FOTO adevarul.ro)

Etichete:
DNSC: Parolele lungi nu garantează siguranţa online
Naţional marți, 22 aprilie 2025, 10:28

DNSC: Parolele lungi nu garantează siguranţa online

Parolele lungi nu garantează siguranţa online, avertizează Directoratul Naţional de Securitate Cibernetică. Instituţia spune că în loc să...

DNSC: Parolele lungi nu garantează siguranţa online
Programul Noua Casă 2025 a devenit operaţional
Naţional marți, 22 aprilie 2025, 10:25

Programul Noua Casă 2025 a devenit operaţional

Programul Noua Casă 2025 a devenit operaţional, după ce plafonul de garantare aprobat de către Ministerul de Finanţe în valoare de 500 milioane...

Programul Noua Casă 2025 a devenit operaţional
METEO: Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată în mai multe județe
Naţional marți, 22 aprilie 2025, 10:07

METEO: Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată în mai multe județe

Sursa : Administrația Națională de Meteorologie COD : GALBEN Ziua/luna/anul: 22-04-2025 Ora : 10:00 Nr. mesajului:1 Intervalul : 22 aprilie,...

METEO: Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată în mai multe județe
Papa Francisc a fost al doilea Suveran Pontif care a vizitat România, după Ioan Paul al II-lea
Naţional marți, 22 aprilie 2025, 06:43

Papa Francisc a fost al doilea Suveran Pontif care a vizitat România, după Ioan Paul al II-lea

Papa Francisc a fost al doilea Suveran Pontif care a vizitat România, după Ioan Paul al II-lea. Între 31 mai şi 2 iunie 2019, el s-a aflat în...

Papa Francisc a fost al doilea Suveran Pontif care a vizitat România, după Ioan Paul al II-lea
Naţional marți, 22 aprilie 2025, 06:27

Cutremur cu magnitudinea de 3.9 în zona seismică Vrancea

Patru cutremure, cu magnitudini între 2,8 şi 3,9, au avut loc, în cursul nopţii, în zona seismică Vrancea-Buzău, fiind resimţite uşor în...

Cutremur cu magnitudinea de 3.9 în zona seismică Vrancea
Naţional marți, 22 aprilie 2025, 06:11

Vremea se menţine caldă în primele zile ale acestei săptămâni,iar ulterior va intra într-un proces de răcire (prognoză)

Vremea se menţine caldă în primele zile ale acestei săptămâni, iar ulterior va intra într-un proces de răcire în majoritatea regiunilor, în...

Vremea se menţine caldă în primele zile ale acestei săptămâni,iar ulterior va intra într-un proces de răcire (prognoză)
Naţional marți, 22 aprilie 2025, 05:57

IGPR: Peste 240 de persoane au murit şi circa 520 au fost rănite grav în accidente rutiere în ianuarie-martie

Peste 240 de persoane au decedat şi circa 520 au fost rănite grav în aproximativ 700 de accidente rutiere înregistrate în intervalul...

IGPR: Peste 240 de persoane au murit şi circa 520 au fost rănite grav în accidente rutiere în ianuarie-martie
Naţional luni, 21 aprilie 2025, 20:57

(AUDIO) Mesajul Papei Francisc, transmis la Iași în iunie 2019

Pentru România, vizita istorică a Papei Francisc din 31 mai – 2 iunie 2019 rămâne un moment de referință în istoria relațiilor dintre...

(AUDIO) Mesajul Papei Francisc, transmis la Iași în iunie 2019