CNCAV: 6.676 persoane au fost vaccinate anti-COVID în ultimele 24 de ore
Publicat de Andreea Drilea, 5 septembrie 2021, 05:26 / actualizat: 5 septembrie 2021, 6:27
Un număr de 6.676 doze de vaccin Pfizer, Moderna, AstraZeneca şi Johnson&Johnson au fost administrate în ultimele 24 de ore, dintre care 4.575 reprezintă prima doză, iar 2.101 doza a doua, potrivit unei informări transmise, sâmbătă, de Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea (CNCAV) împotriva COVID-19.
Din 27 decembrie 2020, de la începutul campaniei de vaccinare anti-COVID, au fost administrate 9.810.718 de doze pentru 5.279.211 persoane, dintre care 5.163.032 au primit schema completă.
În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 5 reacţii adverse toate de tip general.
De la debutul campaniei de vaccinare, s-au înregistrat 17.028 reacţii adverse la vaccinurile anti-COVID, 1.811 de tip local şi 15.217 de tip general. AGERPRES