CNCAV: 60.000 doze de vaccin de la compania farmaceutică Johnson&Johnson sosesc în ţară
Publicat de Andreea Drilea, 24 iunie 2021, 06:35
Un număr de 60.000 doze de vaccin Janssen ajung, joi, la Institutul Naţional de Cercetare Dezvoltare Medico-Militară ‘Cantacuzino’, potrivit Comitetului Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19.
Transportul este asigurat de firma producătoare, iar dozele de vaccin vor fi aduse în Bucureşti pe cale terestră.
Dozele vor fi depozitate la Centrul Naţional de Stocare, iar în perioada următoare vor fi distribuite în centrele regionale existente la nivel naţional.
Centrul Naţional de Stocare a vaccinurilor împotriva COVID-19 din cadrul Institutului ‘Cantacuzino’ este complet autorizat şi avizat de către Autoritatea Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România (ANMDMR), autoritatea naţională care are competenţă în
domeniul medicamentului de uz uman.
Până la acest moment, ţara noastră a recepţionat 625.300 doze de vaccin produse de compania Johnson&Johnson, iar 259.466 au fost deja utilizate pentru imunizarea populaţiei.
În România, alocarea dozelor de vaccin se realizează conform calendarului de livrare pus la dispoziţie de firma producătoare, sens în care, periodic, ţara noastră primeşte tranşele de vaccin necesare imunizării populaţiei. AGERPRES