COD PORTOCALIU de averse torențiale, descărcări electrice și grindină în aproape toată România
Publicat de Andreea Drilea, 14 iunie 2020, 11:24
Sursa : Administrația Națională de Meteorologie COD : PORTOCALIU |
||
Ziua/luna/anul: 14-06-2020 | Ora : 10:00 | Nr. mesajului: |
Intervalul : conform textelor; Zonele afectate : conform textelor și hărții; Fenomene : conform textelor; Mesaj : ACTUALIZARE Interval de valabilitate: 14 iunie, ora 10:00 – 16 iunie, ora 10:00 În intervalul menționat, în cea mai mare parte a țării vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin frecvente descărcări electrice, averse torențiale, grindină și vijelii. Cantitățile de apă vor depăși 25…30 l/mp și pe arii restrânse 40…60 l/mp. Notă: În cursul săptămânii viitoare gradul de instabilitate atmosferică se va menține accentuat în cea mai mare parte a țării. COD PORTOCALIU Interval de valabilitate: 14 iunie, ora 13:00 – 15 iunie, ora 03:00 În după-amiaza zilei de duminică (14 iunie) și în prima parte a nopții de duminică spre luni (14/15 iunie), în Banat, Crișana, Transilvania, Maramureș, Moldova și local în Muntenia, Dobrogea și Oltenia vor fi perioade cu averse torențiale și se vor acumula cantități de apă de peste 40 l/mp și pe arii restrânse 50…80 l/mp. Vor fi căderi de grindină de medii și mari dimensiuni, vijelii, intensificări puternice ale vântului (rafale de peste 70…80 km/h) și frecvente descărcări electrice. În funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice, Administraţia Naţională de Meteorologie va actualiza prezentul mesaj prin avertizări de vreme severă imediată. |
||
|