Ascultă Radio România Iași Live

Companiile din mediul privat au majorat salariile, în medie, cu 6,4% în 2018 (studiul PwC România)

Companiile din mediul privat au majorat salariile, în medie, cu 6,4% în 2018 (studiul PwC România)

Publicat de Andreea Drilea, 17 octombrie 2018, 13:59

Salariile din companiile care activează în mediul privat din România au crescut, în acest an, cu 6,4%, în medie, peste procentajul estimat anterior, de 5,7%, arată rezultatele studiului salarial şi beneficii PayWell, realizat de PwC România.

Conform cercetării, publicată miercuri, majorări salariale peste media pieţei s-au înregistrat în industrie (+8,9%) şi în retail (+6,7%), acestea fiind urmate de sectorul bancar (+5,4%), leasing (+4,6%) şi industria farmaceutică (+4,8%).

În ceea ce priveşte categoriile de personal, cele mai mari creşteri ale salariilor au fost remarcate în cazul muncitorilor şi operatorilor (calificaţi şi necalificaţi), respectiv de 7,7%. În acelaşi timp, dintre toate categoriile de personal analizate, nivelurile de conducere au avut cele mai mici creşteri ale salariilor, puţin sub 6%, reiese din studiul PwC România.

Aflat la cea de-a 20-a ediţie, studiul PayWell relevă faptul că majorările salariale păstrează o traiectorie ascendentă. Astfel, creşterea medie a fost de 3,7%, în 2016, şi de 5,1% în 2017. Deşi toate sectoarele analizate au înregistrat majorări peste cele din 2017, sectorul bancar se evidenţiază cu o rată de creştere mai mult decât dublă faţă de anul anterior, de 5,4%.

‘Ritmul accelerat de creştere salarială este determinat şi de fluctuaţia ridicată a personalului. Rata medie a fluctuaţiei de personal (plecări voluntare) a fost de 17,4% în 2018, cu aproape 4 puncte procentuale mai mare decât în 2017’, notează realizatorii sondajului.

Pentru anul 2019, companiile estimează o creştere mai mică a salariilor, în medie de 4,6%. În această marjă, acestea au planificat o majorare cu 6,5% a salariilor pentru personalul implicat în producţie, în timp ce pentru restul categoriilor de personal majorarea nu va fi mai mare de 5%, anul viitor.

Referitor la modificările privind transferul de contribuţii sociale, aproximativ două treimi dintre companiile participante la studiu (63%) au menţionat că au majorat deja salariul brut, iar 20% că au utilizat mecanismul de compensare prin bonus.

‘Doar 17% dintre companiile private au avut o abordare mixtă, ceea ce înseamnă că au crescut salariul brut pentru unele posturi, în timp ce pentru alte poziţii compensarea s-a făcut prin oferirea de bonus’, se arată în cercetarea de specialitate.

Potrivit sursei citate, peste jumătate dintre companii (53%) au oferit, în decursul acestui an, bonusuri fixe angajaţilor cu diverse ocazii. Astfel, companiile care activează în sectorul industrial şi în retail conduc în acest clasament, cu 68%, respectiv 73% din total. Alte sectoare tind să prefere bonusuri legate de performanţă, ca supliment la salarii.

Pe de altă parte, în acest an, 55% dintre companii au program de lucru flexibil, jumătate dintre organizaţii implică angajaţii lor în activităţi de responsabilitate socială (CSR), în timp ce 26% oferă abonamente la biblioteci online de cărţi.

Studiul PwC a fost realizat în perioada ianuarie – august 2018, pe un eşantion de 97 de companii din sectoarele: bancar, leasing, farmaceutice, produse industriale, retail şi hoteluri.

(Agerpres/FOTO arhivă ziarmm.ro)

Etichete:
IGPR: Peste 240 de persoane au murit şi circa 520 au fost rănite grav în accidente rutiere în ianuarie-martie
Naţional marți, 22 aprilie 2025, 05:57

IGPR: Peste 240 de persoane au murit şi circa 520 au fost rănite grav în accidente rutiere în ianuarie-martie

Peste 240 de persoane au decedat şi circa 520 au fost rănite grav în aproximativ 700 de accidente rutiere înregistrate în intervalul...

IGPR: Peste 240 de persoane au murit şi circa 520 au fost rănite grav în accidente rutiere în ianuarie-martie
(AUDIO) Mesajul Papei Francisc, transmis la Iași în iunie 2019
Naţional luni, 21 aprilie 2025, 20:57

(AUDIO) Mesajul Papei Francisc, transmis la Iași în iunie 2019

Pentru România, vizita istorică a Papei Francisc din 31 mai – 2 iunie 2019 rămâne un moment de referință în istoria relațiilor dintre...

(AUDIO) Mesajul Papei Francisc, transmis la Iași în iunie 2019
Circulaţia trenurilor va fi modificată în staţiile Sansimion-Sâncrăieni-Miercurea Ciuc şi Suceava Vest-Stroieşti, pentru lucrări la infrastructură
Naţional joi, 17 aprilie 2025, 10:34

Circulaţia trenurilor va fi modificată în staţiile Sansimion-Sâncrăieni-Miercurea Ciuc şi Suceava Vest-Stroieşti, pentru lucrări la infrastructură

Circulaţia trenurilor va fi modificată în zona staţiilor Sansimion – Sâncrăieni – Miercurea Ciuc şi Suceava Vest –...

Circulaţia trenurilor va fi modificată în staţiile Sansimion-Sâncrăieni-Miercurea Ciuc şi Suceava Vest-Stroieşti, pentru lucrări la infrastructură
Meteorologii au prelungit avertizarea cod galben de intensificări ale vântului
Naţional joi, 17 aprilie 2025, 10:22

Meteorologii au prelungit avertizarea cod galben de intensificări ale vântului

Sursa : Administrația Națională de Meteorologie COD : GALBEN Ziua/luna/anul: 17-04-2025 Ora : 10:00 Nr. mesajului:1 Intervalul : conform...

Meteorologii au prelungit avertizarea cod galben de intensificări ale vântului
Naţional joi, 17 aprilie 2025, 09:53

Creştinii sunt astăzi în Joia Mare

Creştinii ortodocşi şi catolici sunt astăzi în Joia Mare, ziua în care îşi amintesc de Cina cea de Taină, de arestarea şi judecarea lui...

Creştinii sunt astăzi în Joia Mare
Naţional joi, 17 aprilie 2025, 08:22

Patiserii vor ‘coace’ mai puţini cozonaci în perioada Sărbătorilor Pascale; 30% din producţie pleacă la export

Patiserii estimează că vor ‘coace’ mai puţini cozonaci în perioada Sărbătorilor Pascale din cauza costurilor mai mari înregistrate...

Patiserii vor ‘coace’ mai puţini cozonaci în perioada Sărbătorilor Pascale; 30% din producţie pleacă la export
Naţional joi, 17 aprilie 2025, 07:21

Bursele şcolare ar urma să fie plătite parţial către elevi

Elevii ar putea primi astăzi doar o parte din bursele şcolare aferente lunii trecute, nu sumele întregi. Şcolile din mai multe judeţe nu au...

Bursele şcolare ar urma să fie plătite parţial către elevi
Naţional joi, 17 aprilie 2025, 06:54

Elevii intră, de astăzi, după finalizarea orelor, în vacanţa prilejuită de Sărbătorile Pascale

Elevii intră, de astăzi, după finalizarea orelor, în vacanţa prilejuită de Sărbătorile Pascale, potrivit calendarului stabilit de Ministerul...

Elevii intră, de astăzi, după finalizarea orelor, în vacanţa prilejuită de Sărbătorile Pascale