Ascultă Radio România Iași Live

Comunicat al Preşedintelui Director General al Societăţii Române de Radiodifuziune

Comunicat al Preşedintelui Director General al Societăţii Române de Radiodifuziune

Publicat de gabrielarotaru, 24 septembrie 2024, 09:07

Întrucât în spaţiul public au apărut unele informaţii legate de funcţionarea Societăţii Române de Radiodifuziune (SRR), vreau să vă comunic câteva informaţii esenţiale pentru a clarifica unele aspecte.

De la începutul mandatului meu şi până în prezent, cu susţinerea deplină a Consiliului de Administraţie şi a conducerii executive, cărora le mulţumesc, am identificat soluţii atât pentru buna funcţionare a SRR, cât şi pentru reaşezări salariale, în principal pentru funcţiile de execuţie.

Creşterea de care au beneficiat angajaţii cu venituri mici şi medii a fost, în medie, de 38%.

Strategia majorărilor a avut ca fundamentare o recunoaştere a activităţii depuse de personalul de execuţie. În acelaşi timp, s-au diminuat şi decalajele între personalul de execuţie şi cel de conducere.

Spre exemplu, în cazul reporterilor cu studii superioare majorarea salarială a fost de la 3.825 de lei (ianuarie 2022) la 5.850 (septembrie 2024). Pentru realizatori, creşterea a fost de la 4.310 (ianuarie 2022) la 6.377 (septembrie 2024). Acestor sume li se adaugă sporul de vechime (în medie de 20%) şi tichetele de masă.

Până la semnarea unui nou Contract Colectiv de Muncă, împreună cu conducerea executivă am găsit soluţii legale pentru a păstra şi a acorda toate drepturile şi beneficiile angajaţilor noştri aflate în plată înainte de expirarea fostului contract.

În toată această perioadă, am respectat principiul bunei gestiuni economice şi financiare, încadrarea în fondurile bugetare alocate, în conformitate cu prevederile legale care specifică insistent acest aspect.

Mai mult, precizez că SRR nu are niciun fel de restanţe în cheltuielile efectuate şi a asigurat desfăşurarea în condiţii optime a activităţii, pe principiul bunei administrări a resurselor financiare disponibile.

În perspectiva rectificării bugetare, aşa cum v-am informat, am transmis Guvernului României solicitarea de a obţine fonduri suplimentare, astfel încât să putem garanta în continuare atât buna desfăşurare a activităţii SRR, cât şi posibile majorări salariale, ţinând cont de performanţele colective sau individuale ale angajaţilor noştri.

Totodată, vă reamintesc că nu există ingerinţe politice în activitatea desfăşurată în cadrul SRR, chiar dacă avem finanţarea asigurată prin alocările de la bugetul de stat. Radio România este, conform Constituţiei şi legii de organizare şi funcţionare, un serviciu public autonom de interes naţional aflat sub control parlamentar, nu sub autoritatea Guvernului.

Declaraţiile făcute sâmbătă de premierul Marcel Ciolacu ne arată că demersurile mele au avut succes în ceea ce priveşte solicitarea fondurilor suplimentare pentru acest an şi că autorităţile statului cunosc şi apreciază rezultatele Radio România. Aşteptăm şedinţa de Guvern pentru aprobarea şi formalizarea acestor demersuri.

Din păcate, în toată această perioadă au existat voci, precum partenerii de dialog social, care, deşi nu reprezintă Radio România, chiar dacă vremelnic au dreptul legal să negocieze CCM, au încercat să vorbească în numele instituţiei noastre.

Resping cu tărie astfel de practici şi reamintesc că, în toată perioada negocierilor pentru un nou CCM, care ar fi fost în acest moment în avantajul angajaţilor, reprezentanţii Angajatorului au militat cu consecvenţă pentru un contract care să asigure stabilitatea SRR, a locurilor de muncă ale salariaţilor, respectarea intereselor angajaţilor cu încadrare în prevederile legale incidente şi îndeplinirea misiunii publice.

Din păcate, partenerii de dialog social au fost lipsiţi de flexibilitate, nu au înţeles necesitatea respectării legislaţiei incidente, adoptând uneori chiar o conduită denigratoare şi jignitoare la adresa Angajatorului şi urmărind, de fapt, aşa cum s-a dovedit ulterior, interese fără legătură cu Radioul Public.

Am speranţa că, acum, când toate elementele pe care le-am evidenţiat în timpul negocierilor s-au dovedit atât legale, cât şi oportune şi, de asemenea, că intenţiile noastre sunt materializate în fapte şi cifre, nu în vorbe şi denigrări, partenerul social care are dreptul să negocieze noul Contract Colectiv de Muncă să se aşeze la masa discuţiilor şi să semneze actul în condiţii de respectare a tuturor prevederilor legale incidente şi a intereselor Radioului şi ale angajaţilor săi.

An de an, cele 16 posturi naţionale şi regionale ale SRR s-au menţinut în topul preferinţelor ascultătorilor, conform studiilor de audienţă care au transpus această realitate. La momentul actual, Radio România are un market share de aproape 25%.

Radio România Actualităţi, principalul post de radio al SRR, are cea mai mare cotă de piaţă dintre radiouri pe categoria de public adult (25 ani+), la nivel naţional.

În mediul digital, am făcut progrese semnificative. Din dorinţa de a oferi rapid informaţii publicului nostru, echipa New Media a creat sau refăcut din temelii 16 site-uri (5 complet noi şi 11 site-uri refăcute conform cerinţelor pieţei), sporind astfel performanţele online ale Radio România.

De menţionat că, în peisajul media autohton, avem singurul site cu informaţie oferită în 14 limbi, cel al Radio România Internaţional (rri.ro), precum şi oferte unice în mediul online prin varietatea editorială prezentată, dedicate tuturor comunităţilor etnice din România.

Totodată, am lansat aplicaţia Radio România, care face mai accesibil online publicului larg tot conţinutul nostru editorial, conturând astfel şi mai clar modul complet în care Radio România îşi îndeplineşte misiunea publică atât onair, cât şi online.

Prin semnarea parteneriatului cu BRAT (Biroul Român de Audit Transmedia) ne dorim să ne cunoaştem mai bine audienţa online şi să ne raportăm mai corect la aceasta, pentru a creşte constant performanţa editorială.

Procesul de modernizare nu se va opri aici, vom continua să completăm componenta online a SRR, astfel încât, şi în acest mediu, Radio România să reprezinte un actor major.

În ceea ce priveşte activitatea orchestrelor, acestea au performat pentru un număr de peste 50.000 de spectatori în stagiunea 2023-2024, iar repertoriul abordat a fost unul în vădită creştere calitativă.

Graţie posturilor Radio România Cultural şi Radio România Muzical, Teatrului Naţional Radiofonic, Orchestrelor şi Corurilor Radio, Editurii Casa Radio şi Târgurilor Gaudeamus, Radio România reprezintă cel mai important creator şi promotor de cultură din ţara noastră.

Vă mulţumesc pentru încredere şi sprijin!

Răzvan Ioan Dincă

Preşedinte Director General al Societăţii Române de Radiodifuziune

Etichete:
Uniunea Artiștilor Plastici din România vă propune noi evenimente din lumea artelor vizuale, care vor debuta în perioada 7 – 13 octombrie
Evenimente RRA luni, 7 octombrie 2024, 08:42

Uniunea Artiștilor Plastici din România vă propune noi evenimente din lumea artelor vizuale, care vor debuta în perioada 7 – 13 octombrie

Uniunea Artiștilor Plastici din România vă propune noi evenimente din lumea artelor vizuale, care vor debuta în perioada 7 – 13 octombrie:...

Uniunea Artiștilor Plastici din România vă propune noi evenimente din lumea artelor vizuale, care vor debuta în perioada 7 – 13 octombrie
Radio România invită elevii şi studenţii la simpozionul “Eugen Preda – principalul mentor al școlii moderne de jurnalism de radio”
Evenimente RRA sâmbătă, 5 octombrie 2024, 09:13

Radio România invită elevii şi studenţii la simpozionul “Eugen Preda – principalul mentor al școlii moderne de jurnalism de radio”

Radio România invită elevii şi studenţii din domeniile jurnalism, științele comunicării și alte domenii de studiu asociate – filologie,...

Radio România invită elevii şi studenţii la simpozionul “Eugen Preda – principalul mentor al școlii moderne de jurnalism de radio”
Proiectul „Ascultă cinci minute de muzică clasică” derulează o nouă ediţie
Evenimente RRA luni, 30 septembrie 2024, 18:59

Proiectul „Ascultă cinci minute de muzică clasică” derulează o nouă ediţie

Proiectul „Ascultă cinci minute de muzică clasică”, iniţiat de Radio România Muzical şi desfăşurat fără întrerupere începând...

Proiectul „Ascultă cinci minute de muzică clasică” derulează o nouă ediţie
La Iaşi s-a încheiat a patra ediție a Târgului de Carte Gaudeamus Radio România
Evenimente RRA luni, 23 septembrie 2024, 10:01

La Iaşi s-a încheiat a patra ediție a Târgului de Carte Gaudeamus Radio România

La Iaşi s-a încheiat a patra ediție a Târgului de Carte Gaudeamus Radio România. Timp de cinci zile, publicul a avut posibilitatea de a vizita...

La Iaşi s-a încheiat a patra ediție a Târgului de Carte Gaudeamus Radio România
Evenimente RRA vineri, 30 august 2024, 06:14

Începe cea de a XIX-a ediție a Concursului Internațional George Enescu

Sâmbătă, 31 august 2024, ora 18:00, va debuta la București unui dintre cele mai importante evenimente culturale ale țării: Concursul...

Începe cea de a XIX-a ediție a Concursului Internațional George Enescu
Evenimente RRA joi, 29 august 2024, 12:42

Final de vară în România cu Noaptea Muzeelor la Sate

29 august 2024 – Invităm publicul la cea de-a doua ediție a evenimentul național „Noaptea Muzeelor la Sate”, ce se va desfășura...

Final de vară în România cu Noaptea Muzeelor la Sate
Evenimente RRA duminică, 18 august 2024, 07:49

La Sibiu continuă Târgul de Carte Gaudeamus, organizat de Radio România

La Sibiu continuă Târgul de Carte Gaudeamus, organizat de Radio România. Vizitatorii sunt aşteptaţi până diseară în cele 15 pavilioane...

La Sibiu continuă Târgul de Carte Gaudeamus, organizat de Radio România
Evenimente RRA vineri, 16 august 2024, 11:06

Târgul de Carte „Gaudeamus” îi aşteaptă vizitatori în Centrul Istoric al Sibiului

Târgul de Carte „Gaudeamus”, organizat de Radio România, îi aşteaptă şi astăzi pe vizitatori în Piaţa Mare din Centrul Istoric...

Târgul de Carte „Gaudeamus” îi aşteaptă vizitatori în Centrul Istoric al Sibiului