Confederaţia Naţională Sindicală Cartel Alfa este pregătită de ample proteste
Publicat de gabrielarotaru, 11 septembrie 2016, 06:16
Confederaţia Naţională Sindicală Cartel Alfa anunţă că este pregătită de ample proteste.
Nemulţumirile vizează nivelul salarizării personalului din administraţie – spune liderul sindical Bogdan Hossu, care a anunţat că mâine (luni), Comitetul Confederal va lua o decizie asupra oportunităţii declanşării acţiunilor de protest:
Bogdan Hossu: Vom analiza posibilitea angrenării într-un plan de acţiune mult mai larg, care, de fapt, colectează nemulţumirile şi celorlalte sectoare bugetare, dar şi economice, pentru că nemulţumirile sunt legate inclusiv de problematica salariului minim pe economie, care rămâne o chestiune ambiguă şi care în conjunctura actuală, de inflaţie şi de creştere a preţurilor, afectează nivelul de trai al fiecăruia.
Liderul sindical Bogdan Hossu a mai precizat, la reuniunea Federaţiei Sindicatelor Pro Administraţie din România, de la Vaţman, în judeţul Mureş, că mâine (luni) se va decide şi modul în care vor avea loc protestele. (rador/ FOTO jurnalul.ro)