Ascultă Radio România Iași Live

Controale şi amenzi la produsele alimentare din această perioadă

Controale şi amenzi la produsele alimentare din această perioadă

Publicat de Andreea Drilea, 3 martie 2020, 10:42

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) va controla şi supraveghea piaţa în această perioadă a Postului Paştelui pentru a preîntâmpina orice neregulă din domeniul protecţiei consumatorilor, iar operatorii economici care nu respectă prevederile legislative vor fi sancţionaţi, avertizează Paul Anghel, directorul general al ANPC.

‘Comisarii ANPC vor controla şi supraveghea piaţa în toată această perioadă, pentru a preîntâmpina orice neregulă din domeniul protecţiei consumatorilor, iar cei ce nu respectă prevederile legislative vor fi sancţionaţi. Atenţionez asupra faptului că, prin achiziţia produselor alimentare de post din locuri neautorizate, în care comerciantul respectiv nu are posibilitatea să asigure condiţiile optime de transport, depozitare şi comercializare, riscaţi ca produsele să fie neconforme sau chiar nesigure şi vă pot afecta sănătatea’, a precizat, pentru AGERPRES, Paul Anghel.

El recomandă cumpărătorilor să cumpere produse alimentare de post numai din locuri amenajate şi autorizate, iar în cazul în care consideră că drepturile le-au fost încălcate să semnaleze ANPC pentru orice abatere, însă cumpărătorii trebuie să solicite şi să păstreze bonul de casă pentru a putea proba în cazul în care, în mod justificat, doresc să reclame calitatea sau siguranţa unui produs.

Potrivit sursei citate, cei care ţin postul au dreptul să fie informaţi corect asupra ingredientelor produselor.

‘În acest sens, consumatorii care achiziţionează produse de post trebuie să fie extrem de atenţi la compoziţia acestora, să ne sesizeze eventualele abateri şi îi asigur că ANPC va sancţiona operatorii economici care nu realizează o informare corectă’, a subliniat Anghel.

De asemenea, cumpărătorii trebuie să citească atent eticheta produselor pentru a putea respecta Postul Paştelui, să nu cumpere produse a căror etichete nu informează complet şi corect conţinutul, ingredientele sau calitatea produsului pentru a evita să fie induşi în eroare, în condiţiile în care produsele de post sunt produse alimentare constituite din ingrediente vegetale, texturat proteic de soia, mixuri pe bază de soia etc.

‘Pentru ca produsele pe care le cumpăraţi în perioada postului să nu prezinte un pericol pentru sănătatea dvs., vă recomand, în primul rând, ca înainte de cumpărare să acordaţi o atenţie deosebită listei ingredientelor. În cazul în care aceasta conţine şi ingrediente de origine animală, respectiv lapte praf, zer praf, pudră de ouă, trebuie să ştiţi că aceste produse nu fac parte din grupa produselor de post. Pentru produsele tăiate, fracţionate sau porţionate de vânzător, solicitaţi să vedeţi eticheta produsului pentru a verifica compoziţia şi data durabilităţii minimale. Avertizez asupra faptului că pe unele ambalaje veţi găsi pe lângă lista cu ingrediente şi afirmaţia ‘poate conţine urme de ou, lapte…’. Aceasta este o informaţie oferită voluntar de către producător şi înseamnă că, în ciuda tuturor asigurărilor luate pe perioada producţiei, cele mai mici urme din ingredientele menţionate, câteodată, nu pot fi evitate’, a subliniat directorul general al autorităţii.

Acesta mai recomandă cumpărătorilor să verifice dacă în magazin sunt respectate condiţiile de păstrare specificate de producător, în special temperatura, şi să nu achiziţioneze produse care au fost ţinute la temperaturi mai mari decât cea specificată, iar condiţiile de depozitare precizate pe ambalaje trebuie respectate la domiciliu.

Nu în ultimul rând, cumpărătorii nu trebuie să achiziţioneze produse cu durata valabilităţii minimale sau data limită de consum depăşită ori modificată.

În urma acţiunilor de control desfăşurate în anii anteriori, comisarii ANPC au găsit la comercializare produse, pe a căror etichete erau înscrise menţiuni care puteau induce în eroare consumatorii. Câteva exemple oferite de ANPC: ‘Cozonac cu rahat, cacao şi stafide’, ambalat în pungi din material plastic, în compoziţia căruia se regăseau ouă, în contradicţie cu menţiunea inscripţionată pe fluturaşul colant ‘produs de post’; ‘Maioneza vegetală simplă’ şi ‘Maioneză vegetală Shaorma’, în condiţiile în care denumirea de maioneză se atribuie doar unei emulsii pe bază de gălbenuş de ou, ulei şi alte ingrediente; ‘Pizza de post’ – ‘specialitate cu aromă pe baza de uleiuri vegetale şi cazeină (substanţa proteică din lapte)’, produsul nefiind astfel un produs ‘de post’; utilizarea de denumiri consacrate ale unor preparate din carne precum şniţel, pate, parizer, salam, cârnaţi, cremwurşti etc. la care era ataşată sintagma ‘vegetal’; înscrierea pe ambalajul unor produse vegetale a menţiunii ‘fără colesterol’ sau ‘0% colesterol’, sugerându-se astfel ca acestea ar avea caracteristici speciale, când de fapt toate produsele vegetale au această caracteristică; produsul alimentar vegetal UHT, care conform listei de ingrediente declarată pe ambalaj conţinea proteine din lapte, în neconcordanţă cu denumirea de produs; produse de cofetărie preambalate, cu menţiunea ‘de post’, deşi în lista ingredientelor de pe etichetă era înscris ‘frişcă’.

De asemenea, comisarii ANPC au mai constatat abateri care constau în faptul că produsele de post au fost expuse la comercializare în acelaşi raft şi în directa vecinătate cu celelalte produse, inducând în eroare consumatorii (de exemplu produsul ‘Untar’ ce conţinea grăsimi vegetale era expus la vânzare în acelaşi raion cu untul); expunerea la comercializare în raioanele destinate produselor de post a produselor care aveau în conţinut ingrediente lactate; produsul ‘Crutoane cu ierburi aromate’ era expus în vederea comercializării la raft, iar deasupra acestuia exista un afiş inscripţionat ‘Idei savuroase de post’, deşi, produsul conţinea la ingrediente: ‘zer praf dulce’ şi ‘praf de iaurt’, care sunt de origine animală şi nu de post.

(Agerpres/FOTO radioiasi.ro)

Etichete:
Rusia a declarat „persona non grata” doi membri ai personalului diplomatic al Ambasadei României de la Moscova
Naţional joi, 10 aprilie 2025, 09:39

Rusia a declarat „persona non grata” doi membri ai personalului diplomatic al Ambasadei României de la Moscova

Ministerul Afacerilor de Externe a confirmat, ieri, că Rusia a declarat „persona non grata” doi membri ai personalului diplomatic al...

Rusia a declarat „persona non grata” doi membri ai personalului diplomatic al Ambasadei României de la Moscova
O aeronavă cu 18 pacienţi palestinieni din Fâşia Gaza a aterizat la Baza 90 Transport Aerian Otopeni
Naţional joi, 10 aprilie 2025, 08:39

O aeronavă cu 18 pacienţi palestinieni din Fâşia Gaza a aterizat la Baza 90 Transport Aerian Otopeni

O aeronavă a Forţelor Aeriene Române a aterizat aseară la Baza 90 Transport Aerian Otopeni cu 18 pacienţi palestinieni din Fâşia Gaza,...

O aeronavă cu 18 pacienţi palestinieni din Fâşia Gaza a aterizat la Baza 90 Transport Aerian Otopeni
Guvernul a majorat cu 40% prima anuală acordată deţinătorilor de terenuri pe care se fac împăduriri
Naţional joi, 10 aprilie 2025, 08:04

Guvernul a majorat cu 40% prima anuală acordată deţinătorilor de terenuri pe care se fac împăduriri

Guvernul a majorat în şedinţa de astăzi, cu 40% prima anuală acordată deţinătorilor de terenuri pe care se fac împăduriri prevăzute în...

Guvernul a majorat cu 40% prima anuală acordată deţinătorilor de terenuri pe care se fac împăduriri
Decizii adoptate în ședința de Guvern de astăzi
Naţional miercuri, 9 aprilie 2025, 19:22

Decizii adoptate în ședința de Guvern de astăzi

Guvernul a majorat în şedinţa de astăzi, cu 40 la sută, prima anuală acordată deţinătorilor de terenuri pe care se fac împăduriri...

Decizii adoptate în ședința de Guvern de astăzi
Naţional miercuri, 9 aprilie 2025, 12:46

(AUDIO) Poliţiştii au declanşat, la nivel național, operaţiunea „Speed Marathon”.

Poliţiştii au declanşat, la nivel național, operaţiunea „Speed Marathon”. Pe tot parcursul zilei sunt organizate acţiuni de verificare a...

(AUDIO) Poliţiştii au declanşat, la nivel național, operaţiunea „Speed Marathon”.
Naţional miercuri, 9 aprilie 2025, 10:14

METEO: Cod portocaliu de viscol în mai multe județe din țară

Sursa : Administrația Națională de Meteorologie COD : PORTOCALIU Ziua/luna/anul: 09-04-2025 Ora : 10:00 Nr. mesajului:1 Intervalul : conform...

METEO: Cod portocaliu de viscol în mai multe județe din țară
Naţional miercuri, 9 aprilie 2025, 07:36

Vârsta de pensionare pentru magistraţi va creşte treptat, iar plafonul de calcul scade la 65% din venituri

Vârsta de pensionare pentru magistraţi va creşte treptat, iar plafonul de calcul scade la 65% din venituri. Sunt cele mai importante modificări...

Vârsta de pensionare pentru magistraţi va creşte treptat, iar plafonul de calcul scade la 65% din venituri
Naţional miercuri, 9 aprilie 2025, 06:40

Şedinţă de Guvern; va fi aprobată Strategia pentru guvernare deschisă în România 2025 – 2030

Guvernul se reuneşte miercuri în şedinţă, urmând să analizeze, printre altele, Strategia pentru guvernare deschisă în România 2025 –...

Şedinţă de Guvern; va fi aprobată Strategia pentru guvernare deschisă în România 2025 – 2030