COVID-19: Doar două judeţe şi Capitala au mai rămas în zona roşie
Publicat de , 22 aprilie 2021, 16:20
Doar două judeţe şi Capitala au mai rămas în zona roşie, este vorba de judeţele Ilfov şi Cluj, cu o rată de infectare de 4,48, respectiv 4,27 la mia de locuitori.
În municipiul Bucureşti rata de infectare este acum de 4,41 de cazuri cu SARS-CoV-2 la mia de locuitori, în scădere faţă de ieri – a anunţat Grupul de Comunicare Strategică.
Cele mai puţine cazuri noi s-au înregistrat în judeţele Gorj, Tulcea, Călăraşi şi Botoşani.
În ultimele 24 de ore au fost înregistrate la nivel naţional 2.989 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2, s-au întregistrat 150 de decese, iar la terapie intensivă sunt acum internaţi 1.405 pacienţi.
(Rador/FOTO radioiasi.ro)