Creştinii ortodocşi şi greco-catolici încep, astăzi, postul Crăciunului
Publicat de gabrielarotaru, 15 noiembrie 2023, 10:55
Creştinii ortodocşi şi greco-catolici încep, astăzi, postul Crăciunului, perioada de pregătire pentru sărbătoarea Naşterii Domnului.
Creştinii care ţin postul se abţin de bunăvoie de la alimentele de origine animală şi de la distracţii.
În plus, în această perioadă, în biserici nu se oficiază nunţi.
Postul Crăciunului este, din punct vedere alimentar, mai puţin aspru decât altele. Din cele 40 de zile de post, 17 sunt cu dezlegare la peşte şi vin, conform calendarului creştin-ortodox.