Declaraţii ale preşedintelui României Klaus Iohannis în cadrul reuniunii de la Bruxelles a Consiliului European
Publicat de , 18 iulie 2020, 08:40
Liderii europeni încearcă astăzi, în a doua a zi a summitului de la Bruxelles, să depăşească blocajul care îi împiedică să aprobe bugetul multianual, dar mai ales pachetul masiv de 750 de miliarde de euro pentru relansarea economică după pandemie.
Este prima oară, în cinci luni, când se întâlnesc faţă în faţă, iar toate echipele poartă măşti de protecţie.
O şedinţă de şapte ore şi un dineu au fost insuficiente pentru depăşirea divergenţelor. Aşa-numitele „state FRUGAL” Olanda, Austria, Danemarca şi Suedia, cărora li s-a adăugat Finlanda se opun propunerii franco-germane ca cea mai mare parte a sumei să fie alocată sub formă de subvenţii.
Premierul olandez vrea inclusiv drept de veto pentru a obliga ţările beneficiare să primească banii doar pe baza unui program de reforme, ceea ce, potrivit surselor diplomatice ale France Presse, ar fi imposibil legal, iar politic inacceptabil. Preşedintele Iohannis cred că România poate totuşi primi o finanţare importantă, atât din bugetul comunitar, cât şi prin pachetul de redresare post-pandemică.
Klaus Iohannis: Avem nevoie de bani europeni pentru spitale, pentru şcoli, pentru autostrăzi, pentru căi ferate, evident, pentru agricultură. Al doilea pachet mare pe care îl negociem este pachetul destinat revigorării economice. Noi dorim să obţinem sume consistente. Aici avem, pe de-o parte, bani care se dau sub formă de împrumuturi, dar o parte, sperăm şi mai mare, vor fi bani care nu trebuie returnaţi, sunt aşa-numite granturi.
(Rador/FOTO Captură ecran)