Ascultă Radio România Iași Live

Declaraţiile preşedintelui Klaus Iohannis

Declaraţiile preşedintelui Klaus Iohannis

Publicat de Andreea Drilea, 31 mai 2022, 05:33 / actualizat: 31 mai 2022, 7:41

Trimisul special al AGERPRES, Florentina Peia, transmite: Preşedintele Klaus Iohannis a reiterat, luni, că războiul purtat de Rusia împotriva Ucrainei este cauza întregii crize economice, arătând că noul pachet de măsuri sociale şi economice propus de coaliţia de guvernare reprezintă un lucru bun, iar calculul pentru acestea a fost făcut astfel încât să nu afecteze deficitul bugetar.

‘Deficitul, da, a fost negociat, dar este o asumare a coaliţiei şi a Guvernului că atâta va fi în acest an. Nu despre asta vorbim, vorbim despre câteva măsuri care vin în sprijinul populaţiei în condiţiile unei inflaţii destul de mari, inflaţie care este cauzată în definitiv de acest război al Rusiei împotriva Ucrainei. Am mai spus acest lucru şi în continuare sunt convins că aşa este. Sigur, în detaliu, putem să discutăm orice, dar grosso modo cauza întregii crize economice, a inflaţiei, a preţurilor la energie este acest război purtat de Rusia şi preşedintele Putin împotriva Ucrainei. În aceste condiţii, Guvernul şi coaliţia, corect, au constatat că oamenilor le este din ce în ce mai greu şi e nevoie de ceva măsuri pentru a veni, în special, în sprijinul cetăţenilor mai vulnerabili. În această idee a fost decis noul pachet de sprijin şi cred că au făcut un lucru bun. Nu putem să facem abstracţie de o inflaţie care, practic, mănâncă din venitul fiecărui român, însă calculul a fost făcut în aşa fel încât să nu afecteze deficitul’, a explicat Iohannis.

Săptămâna trecută, coaliţia de guvernare a decis lansarea unui nou pachet de măsuri sociale şi economice ‘Sprijin pentru România’, în valoare de 1,1 miliarde euro.

Preşedintele Klaus Iohannis participă, luni şi marţi, la reuniunea extraordinară a Consiliului European. AGERPRES


Trimisul special al AGERPRES, Florentina Peia, transmite: Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, luni, că România susţine noul pachet de sancţiuni împotriva Rusiei, punctând că va insista ca în textul declaraţiei Consiliului European să fie cuprinsă o clauză de solidaritate.

‘Discutăm despre Ucraina din mai multe puncte de vedere. Discutăm de sprijin pentru Ucraina, este vorba, evident, de un sprijin umanitar, dar şi de un sprijin bugetar, este vorba de a găsi căi pentru a sprijini economia Ucrainei, de exemplu, pentru a înlesni exportul de grâu, o chestiune legată şi cu o altă temă, securitatea alimentară. Este vorba însă şi de deja aproape renumitul al şaselea pachet de sancţiuni, pachet de sancţiuni care aici la Bruxelles se discută deja de câteva săptămâni. Este vorba de un pachet de sancţiuni pe gaz şi petrol. Este foarte complicat, pentru că multe economii europene depind de aceste materii prime. (…) Noi suntem de acord să promovăm acest nou pachet de sancţiuni, dar pentru a nu fi surprinşi de evoluţii, am insistat să fie cuprinsă o aşa-numită clauză de solidaritate în text şi voi insista ca această clauză să rămână, asta însemnând că, în cazul în care se întâmplă ceva, statele membre şi Comisia să ia de urgenţă măsuri pentru a veni, de exemplu, în sprijinul nostru în cazul în care se întrerupe alimentarea pe calea Mării Negre’, a spus şeful statului, înaintea participării la reuniunea extraordinară a Consiliului European.

El a afirmat că este posibil ca acest pachet de sancţiuni să conţină o clauză ‘de temporizare’ pentru unele dintre ele.

‘Deocamdată nu s-a ajuns la un acord pe acest embargo, dar majoritatea doresc să continuăm pe pachetul şase de sancţiuni. Vom vedea dacă vom reuşi să-i convingem pe toţi. Este posibil să se introducă o aşa-numită clauză de temporizare, adică să hotărâm pachetul de sancţiuni, însă unele să poată fi decalate în timp ca unele economii naţionale care depind de importurile din Rusia să aibă timp să-şi găsească o aprovizionare alternativă’, a explicat Iohannis.

Potrivit şefului statului, negocierile vor continua până se va ajunge la un acord pe pachetul de sancţiuni.

‘Dacă nu se ajunge la o înţelegere astăzi sau mâine pe pachetul şase de sancţiuni, deocamdată nu se va întâmpla nimic, ci se va continua negocierea până când se găseşte o formă care este acceptabilă. Trebuie să înţelegem cu toţii, nevoia unor noi sancţiuni este recunoscută de toată lumea. Vorbim concret de tehnicalităţi, ce fel de sancţiuni, ce se sancţionează, unde se impune un embargo şi unde nu se impune. Dacă astăzi şi mâine nu se ajunge la o concluzie, discuţia va continua cu Comisia şi se va relua la o dată ulterioară, ceea ce nu ar fi foarte bine, dar nu ar fi nicio catastrofă ,ca să mă exprim aşa, dar unitatea este nezdruncinată, noi mergem împreună în această chestie şi anumite speculaţii care vin că se rupe unitatea UE şi că ne vom despărţi sunt speculaţii care sunt alimentate de narativul rusesc. Nu se va întâmpla aşa ceva’, a evidenţiat preşedintele Iohannis.

Şeful statului a arătat că discuţiile din Consiliul European vor viza şi sprijinul financiar pentru Ucraina.

‘Este clar că Ucraina, fără sprijin, va avea dificultăţi majore’, a afirmat şeful statului.

El a adăugat că se vor căuta soluţii cu privire la securitatea alimentară, iar România poate să ofere sprijin ‘semnificativ’.

‘Au apărut sincope în lanţurile de aprovizionare; una din sincopele cele mai grave este legată de faptul că Ucraina, prin blocajul făcut la porturile din Marea Neagră, nu mai are posibilitatea de a exporta cereale, în special grâu, aşa cum ar trebui să se desfăşoare, şi de aici începe un fel de efect de domino care se va duce până în Africa, până în America de Sud, în Asia. Şi temele sunt extrem de sensibile, le vom discuta şi vom căuta soluţii. România poate să ofere un sprijin semnificativ. Deja o parte importantă de grâu este exportat din Ucraina prin România. Cu ajutorul nostru sunt multe scutiri pe care le acordăm şi ajutoare semnificative pentru a înlesni această cale. Însă trebuie făcut mult mai mult şi la aceste chestiuni vom lucra împreună şi le vom discuta’, a transmis Iohannis.

Un alt subiect pe agenda reuniunii extraordinare a Consiliului European este legat de energie.

‘Trebuie să găsim soluţii pentru a ne deconecta de resursele Federaţiei Ruse, dar, pe de altă parte, pentru a menţine preţurile la energie la un nivel competitiv şi, în definitiv, la un nivel pe care oamenii îl pot plăti’, a subliniat preşedintele.

Discuţiile vor viza şi securitatea şi apărarea, şeful statului punctând că România are interesul de a fi parte a demersului privind îmbunătăţirea performanţei industriei de apărare europene.

‘Noi dorim să îmbunătăţim performanţa industriei de apărare europene. Pentru acest lucru există bani disponibili. România are interesul de a fi parte din acest demers şi noi sprijinim toate eforturile, cu o remarcă importantă: orice se face în domeniul securitate şi apărare trebuie făcut în complementaritate şi în corelare cu NATO, altfel lucrurile devin greu de coordonat’, a menţionat Klaus Iohannis.

Reuniunea extraordinară a Consiliului European se desfăşoară luni şi marţi la Bruxelles. AGERPRES


Trimisul special al AGERPRES, Florentina Peia, transmite: Preşedintele Klaus Iohannis afirmă că nu există în acest moment, la nivelul coaliţiei de guvernare, o decizie privind schimbarea sistemului de impozitare şi nu crede că acest lucru se va întâmpla foarte curând.

‘Discuţii evident sunt şi este uşor de înţeles de ce sunt aceste discuţii, în condiţiile în care bugetul de stat trebuie să fie în posibilitatea de a finanţa toate subvenţiile care au fost decise, de exemplu în sectorul energetic, este nevoie, pe cealaltă parte, de venituri şi toată lumea caută venituri în plus, însă la acest moment nu există o decizie la nivelul coaliţiei pentru a schimba sistemul de impozitare şi nu cred că se va întâmpla foarte curând. Nu este, după părerea mea, greşit să fie luate în discuţie diferite variante posibile, însă românii nu trebuie să trăiască cu teama că mâine se schimbă sistemul de impozitare şi dintr-o dată trebuie să plătească mai mult. Aceste lucruri deocamdată rămân cum sunt stabilite şi discuţiile care se poartă, în mod nu neapărat cu titlu de noutate, dar ele se poartă mai mult la televizor decât în coaliţie. Nu există o decizie politică pe creşterea impozitului sau a taxării şi Guvernul s-a angajat să nu crească impozitarea, ceea ce aşa va rămâne’, a spus şeful statului, luni, înaintea participării la reuniunea extraordinară a Consiliului European.

Preşedintele Klaus Iohannis participă, luni şi marţi, la reuniunea extraordinară a Consiliului European. AGERPRES

Ministerul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse anunţă continuarea campaniei naţionale „Fără Bariere – Spune NU Drogurilor”
Naţional marți, 22 octombrie 2024, 10:15

Ministerul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse anunţă continuarea campaniei naţionale „Fără Bariere – Spune NU Drogurilor”

Ministerul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse anunţă continuarea campaniei naţionale „Fără Bariere – Spune NU...

Ministerul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse anunţă continuarea campaniei naţionale „Fără Bariere – Spune NU Drogurilor”
Infotrafic: Circulaţie în condiţii de ceaţă pe şosele din mai multe judeţe
Naţional marți, 22 octombrie 2024, 07:42

Infotrafic: Circulaţie în condiţii de ceaţă pe şosele din mai multe judeţe

Circulaţia se desfăşoară în condiţii de ceaţă, marţi dimineaţă, pe şosele din mai multe judeţe, anunţă Centrul Infotrafic din cadrul...

Infotrafic: Circulaţie în condiţii de ceaţă pe şosele din mai multe judeţe
Valoarea unui gram de aur a depăşit pragul de 400 de lei
Naţional marți, 22 octombrie 2024, 07:23

Valoarea unui gram de aur a depăşit pragul de 400 de lei

Valoarea unui gram de aur a depăşit, ieri, pragul de 400 de lei, ajungând la peste 403 lei, în creştere cu aproape un procent faţă de valoarea...

Valoarea unui gram de aur a depăşit pragul de 400 de lei
Au început înscrierile pentru Concursul Internațional Cangurul Lingvist – Limba Engleză
Naţional luni, 21 octombrie 2024, 12:32

Au început înscrierile pentru Concursul Internațional Cangurul Lingvist – Limba Engleză

În cadrul concursului, sunt propuse elevilor 6 niveluri de competenţe. Fiecare elev, indiferent de clasă, poate să aleagă nivelul la care...

Au început înscrierile pentru Concursul Internațional Cangurul Lingvist – Limba Engleză
Naţional luni, 21 octombrie 2024, 08:01

Indexarea pensiilor militare şi limitarea avansului la cumpărarea de locuinţe pe agenda Parlamentului de astăzi

Parlamentul are pe agenda săptămânală mai multe proiecte de lege. Acestea vizează scutirea de taxe în cazul obţinerii declaraţiilor de venit...

Indexarea pensiilor militare şi limitarea avansului la cumpărarea de locuinţe pe agenda Parlamentului de astăzi
Naţional duminică, 20 octombrie 2024, 10:19

Fermierii care au culturi afectate de secetă pot depune cereri la direcţiile judeţene pentru agricultură până pe 29 octombrie

Fermierii care au culturi afectate de secetă pot depune cereri la direcţiile judeţene pentru agricultură până pe 29 octombrie, pentru a...

Fermierii care au culturi afectate de secetă pot depune cereri la direcţiile judeţene pentru agricultură până pe 29 octombrie
Naţional duminică, 20 octombrie 2024, 06:56

Plafonarea adaosului comercial la toate produsele agroalimentare procesate în România

Reprezentanţii procesatorilor şi ai marilor lanţuri de magazine vor avea săptămâna viitoare o ultimă rundă de discuţii cu cei ai...

Plafonarea adaosului comercial la toate produsele agroalimentare procesate în România
Naţional sâmbătă, 19 octombrie 2024, 10:54

România a detectat o altă dronă care a încălcat spaţiul său aerian

Sâmbătă, 19 octombrie, în jurul orei 2.30, sistemul de supraveghere radar al Armatei României a indicat o ţintă aeriană de mici dimensiuni...

România a detectat o altă dronă care a încălcat spaţiul său aerian