Ascultă Radio România Iași Live

Dîncu: Îi voi propune noului ministru al Culturii un profesionist de excepţie la conducerea Operei – Beatrice Rancea

Dîncu: Îi voi propune noului ministru al Culturii un profesionist de excepţie la conducerea Operei – Beatrice Rancea

Publicat de Lucian Bălănuţă, 4 mai 2016, 09:18

Vicepremierul Vasile Dîncu afirmă că ”unele conflicte şi manifestări spontane” au dus la pierderi de imagine absolut nemeritate pentru colectivul Operei Române, precizând că în urma mai multor întâlniri şi discuţii avute cu angajaţii instituţiei nu a primit revendicări de natură conservatoare, ci mai degrabă revendicări care ţin de nevoia de reformă, de modernizare.

”Azi (n.r. marţi) am continuat întâlnirile cu angajaţii Operei Române. M-am întâlnit de mai multe ori în ultimele zile cu angajaţi ai Operei pentru discuţii legate de revenirea la normalitate. Am văzut infrastructura, încă având nevoie de investiţii, şi am analizat împreună cererile pe care angajaţii le au faţă de conducere, o conducere care azi este inexistentă. Din păcate, vidul de management din ultima vreme şi conflictual instituţional au agravat o stare de fapt caracterizată prin nesiguranţa, lipsa de dialog intern şi imprevizibilitate privind carierele sau repertoriul instituţiei. Din nefericire, unele conflicte şi manifestări spontane au dus la pierderi de imagine absolut nemeritate pentru colectivul acestei importante instituţii. În mai multe întâlniri pe care le-am avut cu diferite grupuri nu am primit revendicări de natură conservatoare, ci mai degrabă revendicări care ţin de nevoia de reformă, de modernizare. Oamenii nu mi-au cerut să fie plătiţi ca să nu muncească, cum uneori s-a speculat de către unii jurnalişti sau intervenienţi publici, ci îşi doresc un repertoriu mai bogat şi condiţii mai bune pentru muncă şi participare la viaţa instituţiei”, a declarat, marţi, pentru AGERPRES vicepremierul Vasile Dîncu.

El a susţinut că, ”din nefericire”, s-a creat o imagine falsă despre colectivul Operei, au fost difuzate stereotipuri negative, pornind de la situaţii particulare.

”De exemplu, un singur om se pare că a strigat, despre plecarea străinilor, dar a devenit o imagine care, pe nedrept, s-a repercutat asupra întregului colectiv”, a adăugat el.

Vicepremierul a mai spus că printre problemele care ”trebuie rezolvate urgent” se află o nouă conducere, chiar şi interimară, reînfiinţarea Teatrului de Operetă Ioan Dacian, păstrarea caracterului de instituţie de repertoriu a Operei.

”Împreună cu colectivul Operei am căutat şi am găsit soluţii pentru coexistenţa proiectelor unei instituţii de repertoriu şi posiblitatea proiectelor iniţiate de Johan Kobborg şi Alina sau alţi artişti străini care ar putea veni în colaborări viitoare. Am identificat câteva probleme care trebuie rezolvate urgent. În primul rând, nevoia unei conduceri noi, chiar dacă va fi numită interimar, până la organizarea concursurilor, care să rezolve lucrurile care ţin de zona urgenţelor. Am mai discutat cu angajaţii şi despre nevoia reînfiinţării Teatrului de Operetă Ioan Dacian, comasarea acestei instituţii cu Opera Naţională neavând efectul scontat în perioada care a trecut. Am discutat mult timp despre necesitatea ca Opera Naţională să-şi păstreze caracterul de instituţie de repertoriu, dar să fie mult mai deschisă la realizarea de proiecte. Guvernul, prin noua conducere a Ministerului Culturii, va trebui să facă propuneri pentru a optimiza cadrul legislativ în care îşi desfăşoară activitatea instituţiile de spectacol, mai ales când este vorba de instituţii cu caracter naţional”, a detaliat Dîncu.

În acelaşi timp, el a subliniat că premierul Cioloş a fost informat despre discuţiile purtate, astfel încât să poată fi validată o poziţie a guvernului în discuţiile cu angajaţii ONB. ”Sper că noul ministru se va apleca asupra acestor nevoi, menţionând că are sprijinul meu şi al întregului colectiv pentru a sprijini colectivul Operei, dar şi pentru o modernizare a cadrului legislativ în care îşi desfăşoară activitatea instituţiile de spectacol din România”.

Referindu-se la conducerea ONB, Dîncu a spus că-i va propune noului ministru al Culturii ”un profesionist de excepţie”, Beatrice Rancea, actualmente director al Operei din Iaşi.

”Am discutat în această săptămână care a trecut de la prima mea întâlnire cu reprezentanţii angajaţilor cu mai multe personalităţi importante ale scenei din ţară şi din străinătate, printre care maestrul şi profesorul Andrei Şerban (Columbia University). Domnia sa a vorbit despre nevoia unui nou proiect la Operă, neexcluzând chiar participarea sa la un asemenea proiect, aceasta fiind însă o problemă de viitor, condiţionată de negocieri şi de unele schimbări necesare cu caracter legislativ. Maestrul Andrei Şerban mi-a făcut recomandarea pentru doamna Beatrice Rancea, actualmente director al Operei din Iaşi, un profesionist de excepţie şi un manager de succes. Am vorbit cu Beatrice Rancea şi nu a refuzat, de principiu, această propunere. Voi face această propunere viitorului ministru al Culturii. Sper că şi angajaţii Operei române vor găsi căi de comunicare pentru a susţine această propunere a domnului Andrei Şerban şi că vor participa alături de conducerea nouă la un nou proiect al Operei. Iar noi, Guvernul, vom sprijini toate componentele acestui proiect”, a adăugat el.

În context, Dîncu a arătat că, prin prin numirea ”rapidă” a unui nou director se pot găsi sau aplica soluţii pentru ca Opera să redevină rapid o instituţie performantă.

”Practic, misiunea mea se încheie aici. În momentul validării unui nou ministru al culturii, acesta va prelua problematica Operei. Rămân să sprijin acest proiect în măsura în care va fi nevoie de mine. Toate discuţiile cu colectivul Operei, dar şi discuţia cu echipa Alinei Cjocaru şi Johan Kobborg au fost pentru mine foarte interesante şi cred importante şi pentru ei. Am procedat cu răbdare, dar răbdarea şi tactul mi-au fost răsplătite: toţi cei cu care am discutat din cadrul Operei au arătat responsabilitate, dorinţa de a căuta soluţii reale, renunţând la unele polarizări emoţionale. Atmosfera este una în care, prin numirea rapidă a unui nou director, se pot găsi sau aplica soluţii pentru ca Opera să redevină rapid instituţia performantă pe care o ştim. Sper să merg rapid la primul spectacol, fără să anunţ pe nimeni, ca spectator anonim, şi să pot observa că a revenit liniştea în care artiştii se pot exprima şi pot crea”, a mai spus vicepremierul Vasile Dîncu.

(Agerpres/ FOTO adevarul.ro)

Etichete:
Trei cutremure s-au produs în această dimineaţă în Vrancea şi Buzău
Naţional marți, 25 februarie 2025, 07:55

Trei cutremure s-au produs în această dimineaţă în Vrancea şi Buzău

Trei cutremure cu magnitudinea cuprinsă între 2,8 şi 3,2 s-au produs marţi dimineaţa în judeţele Vrancea şi Buzău, zona seismică Vrancea,...

Trei cutremure s-au produs în această dimineaţă în Vrancea şi Buzău
Partidele parlamentare vor fi chemate la consultări cu preşedintele interimar Ilie Bolojan
Naţional marți, 25 februarie 2025, 07:06

Partidele parlamentare vor fi chemate la consultări cu preşedintele interimar Ilie Bolojan

Partidele parlamentare sunt chemate mâine la consultări cu preşedintele interimar Ilie Bolojan, pentru a pregăti poziţia ţării noastre la...

Partidele parlamentare vor fi chemate la consultări cu preşedintele interimar Ilie Bolojan
Proiectul de lege privind folosirea canabisului în scop medicinal a primit aviz negativ
Naţional marți, 25 februarie 2025, 06:22

Proiectul de lege privind folosirea canabisului în scop medicinal a primit aviz negativ

Proiectul de lege care ar fi permis folosirea canabisului în scop medicinal a primit aviz negativ, aseară, din partea Comisiei pentru sănătate...

Proiectul de lege privind folosirea canabisului în scop medicinal a primit aviz negativ
Peste 40 de spitale din întreaga ţară vor avea centre de sănătate mintală
Naţional marți, 25 februarie 2025, 06:12

Peste 40 de spitale din întreaga ţară vor avea centre de sănătate mintală

Peste 40 de spitale din întreaga ţară vor avea centre de sănătate mintală în care medicii vor trata şi preveni consumul de droguri....

Peste 40 de spitale din întreaga ţară vor avea centre de sănătate mintală
Naţional luni, 24 februarie 2025, 19:41

Partidele parlamentare sunt chemate la consultări cu preşedintele interimar Ilie Bolojan

Partidele parlamentare sunt chemate miercuri la consultări cu preşedintele interimar, Ilie Bolojan, pentru a pregăti poziţia ţării noastre la...

Partidele parlamentare sunt chemate la consultări cu preşedintele interimar Ilie Bolojan
Naţional luni, 24 februarie 2025, 10:46

METEO: Prognoză specială pentru regiunea Moldovei

Sursa : Administrația Națională de Meteorologie COD : GALBEN Ziua/luna/anul: 24-02-2025 Ora : 10:00 Nr. mesajului:1 Intervalul : 24 februarie,...

METEO: Prognoză specială pentru regiunea Moldovei
Naţional luni, 24 februarie 2025, 10:26

Numărul de victime racolate prin metoda „loverboy”, în creştere

Iubirea nu înseamnă control. Iubirea nu înseamnă violenţă. Iubirea nu înseamnă exploatare – este mesajul publicat de Agenţia...

Numărul de victime racolate prin metoda „loverboy”, în creştere
Naţional luni, 24 februarie 2025, 08:31

A apărut o nouă metodă de înşelăciune în mediul online

A apărut o nouă metodă de înşelăciune în mediul online. De data aceasta, infractorii se folosesc de mesaje trimise pe WhatsApp, pe telefonul...

A apărut o nouă metodă de înşelăciune în mediul online