Ascultă Radio România Iași Live

Dosar protest 10 august: Aproximativ 1.180 de martori, audiaţi; expertiza substanţelor folosite – în curs de efectuare

Publicat de , 4 februarie 2019, 15:01

Procurorii au audiat până în prezent aproximativ 1.180 de martori şi 560 de persoane vătămate şi părţi civile în dosarul în care se efectuează în continuare urmărirea penală în legătură cu organizarea, conducerea, modul de intervenţie a jandarmilor împotriva manifestanţilor care au participat la protestul din 10 august 2018 din Piaţa Victoriei.

‘În vederea stabilirii situaţiei de fapt, au fost audiaţi, până în prezent, aproximativ 1.180 de martori, 560 persoane vătămate/părţi civile, unele dintre acestea depunând înscrisuri şi acte medicale cu privire la vătămările suferite. De asemenea, au fost administrate, în parte, probatoriile solicitate de acestea, au fost vizionate mediile de stocare care conţin imagini înregistrate în timpul evenimentelor, atât unele depuse la dosar de persoanele vătămate, cât şi cele transmise de către instituţiile de ordine publică sau de alte persoane juridice’, se arată într-un comunicat al PÎCCJ transmis, luni, AGERPRES.

Potrivit sursei citate, este în curs de efectuare expertiza fizico-chimică asupra substanţelor cu efect iritant lacrimogen folosite de forţele de ordine în cursul intervenţiei.

‘Procurorii militari au efectuat demersuri pentru desecretizarea documentelor întocmite de structurile care au avut atribuţii şi au acţionat în data de 10 august 2018, o parte dintre aceste documente fiind declasificate şi înaintate organelor de urmărire penală pentru a fi avute în vedere la soluţionarea cauzei’, precizează PÎCCJ. (Agerpres/FOTO romani-buni.info)

Etichete:
Preşedintele interimar, Ilie Bolojan, a avut consultări la Palatul Cotroceni cu reprezentanţii partidelor parlamentare
Naţional miercuri, 26 februarie 2025, 19:34

Preşedintele interimar, Ilie Bolojan, a avut consultări la Palatul Cotroceni cu reprezentanţii partidelor parlamentare

Preşedintele interimar, Ilie Bolojan, a avut, astăzi, consultări la Palatul Cotroceni cu reprezentanţii partidelor parlamentare, pentru definirea...

Preşedintele interimar, Ilie Bolojan, a avut consultări la Palatul Cotroceni cu reprezentanţii partidelor parlamentare
Călin Georgescu, pus sub control judiciar
Naţional miercuri, 26 februarie 2025, 17:23

Călin Georgescu, pus sub control judiciar

UPDATE – Călin Georgescu, fost candidat la alegerile prezidenţiale, a fost pus sub control judiciar de procurorii de la Parchetul General pe...

Călin Georgescu, pus sub control judiciar
Teancuri de bani, arme şi muniţie, găsite la apropiaţii lui Georgescu
Naţional miercuri, 26 februarie 2025, 16:40

Teancuri de bani, arme şi muniţie, găsite la apropiaţii lui Georgescu

Procurorii de la Parchetul General au găsit miercuri mari sume de bani, arme şi muniţie la apropiaţi ai lui Călin Georgescu, au declarat surse...

Teancuri de bani, arme şi muniţie, găsite la apropiaţii lui Georgescu
Ciolacu: Autorităţile judiciare au datoria să prezinte publicului probe solide în ancheta în care este implicat şi un potenţial prezidenţiabil
Naţional miercuri, 26 februarie 2025, 16:04

Ciolacu: Autorităţile judiciare au datoria să prezinte publicului probe solide în ancheta în care este implicat şi un potenţial prezidenţiabil

În contextul electoral al României, autorităţile judiciare au datoria să prezinte publicului probe extrem de solide în ancheta în care,...

Ciolacu: Autorităţile judiciare au datoria să prezinte publicului probe solide în ancheta în care este implicat şi un potenţial prezidenţiabil
Naţional miercuri, 26 februarie 2025, 14:04

Ministrul Educaţiei a explicat noua programă pentru elevii de liceu

Ministrul Educaţiei, Daniel David, susţine că modelul învăţământului liceal, care funcţionează de 20 de ani, nu a dat rezultate bune, iar...

Ministrul Educaţiei a explicat noua programă pentru elevii de liceu
Naţional miercuri, 26 februarie 2025, 13:10

Călin Georgescu, ridicat de poliţişti pentru a fi audiat la Parchetul General

Călin Georgescu a fost ridicat miercuri de poliţişti, urmând a fi dus cu mandat la Parchetul General pentru a fi audiat de procurori, au declarat...

Călin Georgescu, ridicat de poliţişti pentru a fi audiat la Parchetul General
Naţional miercuri, 26 februarie 2025, 11:52

Călin Georgescu pierde în instanţă ultima încercare de reluare a turului al doilea al alegerilor prezidenţiale

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins definitiv contestaţia lui Călin Georgescu prin care acesta solicita suspendarea documentelor...

Călin Georgescu pierde în instanţă ultima încercare de reluare a turului al doilea al alegerilor prezidenţiale
Naţional miercuri, 26 februarie 2025, 11:19

CNAS atrage atenţia furnizorilor să fie prudenţi faţă de mailurile primite aparent din partea instituţiei

Casa Naţională de Asigurări de Sănătate atrage atenţia furnizorilor de servicii medicale, medicamente şi dispozitive medicale să fie foarte...

CNAS atrage atenţia furnizorilor să fie prudenţi faţă de mailurile primite aparent din partea instituţiei