Explozie într-un bloc din Caransebeş. O persoană a fost rănită
Publicat de gabrielarotaru, 14 noiembrie 2014, 11:13
Un bărbat din Caransebeş (Caraş-Severin) a fost rănit, vineri dimineaţă, în urma unei explozii produse în garsoniera acestuia dintr-un bloc din municipiu, transmite corespondentul Mediafax.
Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Caraş-Severin, deflagraţia, care nu a fost urmată de incendiu, a avut loc vineri dimineaţă, în jurul orei 4.00, într-o garsonieră aflată la etajul al doilea al unui un bloc din municipiul Caransebeş.
Cel mai probabil, explozia a avut loc în urma unei scurgeri de gaze.
Proprietarul locuinţei, care se afla singur în locuinţă, a suferit arsuri, fiind transportat cu o ambulanţă la Spitalul Municipal Caransebeş.
La faţa locului au sosit şi echipe de la E. ON Gaz, care au înrerupt alimentarea cu gaze a blocului. De asemenea, inspectori de la Inspectoratul de Stat în Construcţii urmează să verifice dacă a fost afectată structura blocului. (mediafax.ro/ FOTO cotidianul.ro)