Ascultă Radio România Iași Live

Florian Bodog: În perioada următoare urmează să simplificăm procedurile de plată pentru transplant

Publicat de Andreea Drilea, 25 mai 2017, 11:25

Ministrul Sănătăţii, Florian Bodog, a declarat joi că, în perioada următoare, se vor simplifica procedurile birocratice pentru plata intervenţiilor de transplant.

‘Au mai fost dificultăţi în aprovizionare, însă Ministerul Sănătăţii este partener, pentru că suntem conştienţi de faptul că aprovizionarea cu medicamente pentru programul de transplant este foarte importantă. Asigurăm toată finanţarea pentru programul de transplant şi urmează, în perioada imediat următoare, să simplificăm şi procedurile birocratice pentru plata procedurilor de transplant, nu numai pentru transplantul medular’, a precizat Bodog, la Institutul Clinic Fundeni.

El a tras un semnal de alarmă cu privire la diminuarea în acest an a numărului donatorilor pentru transplant.

‘Nu vorbesc aici despre transplantul medular, ci vorbesc despre transplant în general’, a afirmat reprezentantul MS.

În ceea ce priveşte vaccinurile, Bodog a spus că 115.000 de doze de ROR au fost repartizate către Direcţiile de Sănătate Publică care le distribuie în continuare.

‘Continuăm procedura pentru a achiziţiona toată cantitatea. Dozele de tetravalent sunt deja în teritoriu. Iar pentru hexavalent urmează să se livreze o nouă tranşă cu o lună mai devreme decât era convenit în cadrul contractului’, a explicat Florian Bodog.

(Agerpres/FOTO arhivă observator.ro)

Etichete:
A apărut o nouă metodă de înşelăciune în mediul online
Naţional luni, 24 februarie 2025, 08:31

A apărut o nouă metodă de înşelăciune în mediul online

A apărut o nouă metodă de înşelăciune în mediul online. De data aceasta, infractorii se folosesc de mesaje trimise pe WhatsApp, pe telefonul...

A apărut o nouă metodă de înşelăciune în mediul online
MApN semnalează o campanie extinsă de informaţii false, distribuită masiv pe diferite platforme digitale
Naţional luni, 24 februarie 2025, 08:28

MApN semnalează o campanie extinsă de informaţii false, distribuită masiv pe diferite platforme digitale

Adoptarea, săptămâna trecută, în Camera Deputaţilor a celor două proiecte de lege referitoare la apărarea teritoriului a generat o campanie...

MApN semnalează o campanie extinsă de informaţii false, distribuită masiv pe diferite platforme digitale
Senatul urmează să reia dezbaterile asupra ordonanţei de urgenţă privind alegerile prezidenţiale din luna mai
Naţional luni, 24 februarie 2025, 08:23

Senatul urmează să reia dezbaterile asupra ordonanţei de urgenţă privind alegerile prezidenţiale din luna mai

Senatul urmează să reia, săptămâna aceasta, dezbaterile asupra ordonanţei de urgenţă privind alegerile prezidenţiale din luna mai, după ce...

Senatul urmează să reia dezbaterile asupra ordonanţei de urgenţă privind alegerile prezidenţiale din luna mai
Guvernul ar urma să decidă săptămâna aceasta forma finală a noii scheme de compensare a preţurilor la energie electrică şi gaze naturale
Naţional luni, 24 februarie 2025, 07:33

Guvernul ar urma să decidă săptămâna aceasta forma finală a noii scheme de compensare a preţurilor la energie electrică şi gaze naturale

Guvernul ar urma să decidă săptămâna aceasta forma finală a noii scheme de compensare a preţurilor la energie electrică şi gaze naturale,...

Guvernul ar urma să decidă săptămâna aceasta forma finală a noii scheme de compensare a preţurilor la energie electrică şi gaze naturale
Naţional duminică, 23 februarie 2025, 07:07

 BEC a admis constituirea Alianţei Electorale „România Înainte”

BEC a decis admiterea înregistrării Protocolului de constituire a Alianţei Electorale ‘România Înainte’, semnat de partidele din...

 BEC a admis constituirea Alianţei Electorale „România Înainte”
Naţional duminică, 23 februarie 2025, 06:46

Agenţia Fitch menţine România în categoria de rating recomandată investiţiilor

Agenţia Fitch a anunţat că menţine România în categoria de rating recomandată investiţiilor, însă pe ultima treaptă. Analiştii financiari...

Agenţia Fitch menţine România în categoria de rating recomandată investiţiilor
Naţional duminică, 23 februarie 2025, 06:45

Regizorul Radu Jude a câştigat Ursul de Argint pentru cel mai bun scenariu, la Berlinală

Regizorul Radu Jude a primit în această seară, la Berlinală, Ursul de Argint pentru cel mai bun scenariu pentru producţia „Kontinental...

Regizorul Radu Jude a câştigat Ursul de Argint pentru cel mai bun scenariu, la Berlinală
Naţional sâmbătă, 22 februarie 2025, 09:13

Anchetă într-un dosar de corupţie ce ar viza contracte din domeniul apărării la Baza NATO de la Mihail Kogălniceanu

Procurorii DNA şi investigatorii din Armata Statelor Unite anchetează mai multe persoane într-un dosar de corupţie ce ar viza contracte din...

Anchetă într-un dosar de corupţie ce ar viza contracte din domeniul apărării la Baza NATO de la Mihail Kogălniceanu