Ascultă Radio România Iași Live

Fondul Suveran de Investiţii, aprobat

Publicat de gabrielarotaru, 15 noiembrie 2018, 15:30

UPDATE – ora 15:00  Executivul a aprobat cadrul legal de înfiinţare a fondurilor suverane de dezvoltare şi investiţii, ce vor fi organizate ca societăţi pe acţiuni, în condiţii care vor fi stabilite separat prin hotărâri de guvern şi vor fi administrate în sistem dualist de către un Consiliu de supraveghere şi un directorat.

‘Astăzi am aprobat o ordonanţă de urgenţă pentru a face primul pas către un obiectiv fundamental, obiectiv care a fost menţionat în programul nostru de guvernare, (…) iar conform recomandării Curţii Constituţionale, Guvernul a decis să facă acest demers în două etape: prima etapă fiind aceea de a crea cadrul primar general în baza căruia să se poată crea astfel de instrumente financiare. Fiecare fond suveran, pentru că vorbim de o ordonanţă de urgenţă pentru crearea unui cadru legal pentru instituirea mai multor fonduri suverane, de la caz la caz, (…) va asigura României investiţii rentabile şi sustenabile în zonele în care se dezvoltă sau în care este nevoie de dezvoltare, de investiţii’, a declarat ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, joi, într-o conferinţă de presă susţinută la Palatul Victoria.

Fondurile suverane de dezvoltare şi investiţii vor contribui decisiv la dezvoltarea economiei României prin ‘asigurarea unei surse alternative de finanţare pentru investiţiile importante din infrastructură, industrie sau pieţe de capital’, a adăugat ministrul.

‘Forma legală de organizare a acestor fonduri suverane este cea de societăţi româneşti pe acţiuni, în condiţiile de organizare şi funcţionare pe care le vom stabili separat prin hotărâri de guvern. Fondurile vor fi administrate în sistem dualist de către un consiliu de supraveghere şi un directorat în conformitate cu prevederile Legii 31/1990. Membrii Consiliului de supraveghere sunt desemnaţi de către Adunarea Generală a Acţionarilor pe timp de 5 ani. Aceştia trebuie să îndeplinească următoarele criterii de selecţie: expertiză în domeniul financiar-bancar necesară îndeplinirii responsabilităţilor specifice fondurilor suverane, experienţă în administrarea de societăţi, integritate profesională, bună reputaţie, cunoştiinţe, aptitudini şi experienţă adecvate complexităţii activităţii specifice fondurilor suverane’, a explicat Teodorovici.

Potrivit acestuia, ‘primii membri ai Consiliului de supraveghere se numesc temporar de către acţionari, Ministerul de Finanţe, prin ordin al conducătorului autorităţii publice centrale care reprezintă statul ca acţionar, iar Consiliul de supraveghere numeşte directoratul până la numirea noilor membri ai Consiliului de supraveghere şi ai directoratului pe o perioadă care să nu depăşească 18 luni’.

‘Mandatul primilor membri ai Consiliului de supraveghere şi ai directoratului are ca obiectiv organizarea activităţii fondurilor suverane’, a completat Teodorovici.

Înstrăinarea sau achiziţia de către fiecare fond a unor acţiuni sau unor alte active nu se supune prevederilor OUG 98/1997 privind privatizarea societăţilor comerciale aprobate prin Legea 44/1998 cu modificările şi completările ulterioare şi nici prevederilor Legii 137/2002 privind unele măsuri pentru accelerarea privatizării, cu modificările şi completările ulterioare, întrucât scopul acestor fonduri nu-l reprezintă activitatea de privatizare, ci efectuarea de investiţii financiare în nume şi cont propriu, dezvoltarea şi finanţarea de proiecte de investiţii rentabile şi sustenabile, inclusiv prin participarea în parteneriate public-private, precum şi administrarea activelor financiare proprii în vederea obţinerii de profit, a arătat ministrul Finanţelor.

Teodorovici a menţionat şi posibile domenii de activitate pentru viitoarele fonduri suverane: ‘finanţarea întreprinderilor în diverse etape ale dezvoltării acestora, inclusiv finanţarea start-up-urilor, finanţarea companiilor româneşti de importanţă strategică şi urmărirea strategiei energetice, investiţii în industrie şi în proiecte de infrastructură, creşterea competitivităţii economiei româneşti, stimularea inovaţiei şi a noilor tehnologii, crearea de locuri de muncă în mod durabil, prioritar, geografic şi economic, dezvoltarea capitalului uman şi social pe termen lung şi pieţe de capital’.

Fiind întrebat dacă în forma OUG adoptată de Guvern este cuprinsă obligativitatea pentru companiile din fond de a respecta OUG 109 privind managementul corporativ, ministrul a răspuns: ‘Da, aşa este, este această obligativitate pentru ca regulile de guvernanţă corporativă să fie respectate’. 


Membrii cabinetului se întrunesc astăzi în şedinţa săptămânală de guvern.

Printre actele normative aflate pe ordinea de zi este şi cel referitor la Fondul Suveran de Investiţii.

Proiectul de ordonanţă privind Fondul Suveran de Dezvoltare şi Investiţii va ajunge astăzi în discuţia executivului, având toate avizele necesare, dădea asigurări ministrul finanţelor publice, Eugen Teodorovici. Ordonanţa legiferează cadrul general necesar înfiinţării acestui fond.

Eugen Teodorovici: Eu am inclus toate observaţiile, toate comentariile, am avut avizul de la Consiliul Economic şi Social şi am considerat că aşa e corect, să avem din nou procedura reluată şi avem toate avizele. /…/ Am vorbit acum două săptămâni vizavi de cadrul primar general şi nu pe cadrul secundar. După ce iese ordonanţa, după aceea continuăm discuţia pe hotărârea de guvern.

Prins în schema programului de guvernare 2017-2020 şi pornind de la experienţa unor state precum Polonia, Italia, Norvegia sau Franţa, Fondul Suveran de Investiţii va fi alcătuit în principal din companii de stat profitabile şi va avea o valoare de peste 10 miliarde de euro, scopul său fiind de a dezvolta sau construi de la zero afaceri în domenii prioritare pentru statul român, fie singur sau împreună cu alţi investitori privaţi sau alte fonduri de investiţii. (Rador/ FOTO capital.ro)

Etichete:
România va avea o hartă cu riscul seismic al fiecărei localităţi în parte
Naţional miercuri, 22 ianuarie 2025, 13:18

România va avea o hartă cu riscul seismic al fiecărei localităţi în parte

România va avea o hartă cu riscul seismic al fiecărei localităţi în parte, iar autorităţile din zonele cu risc seismic ridicat vor putea...

România va avea o hartă cu riscul seismic al fiecărei localităţi în parte
În toate liceele care vor fi centre de examen pentru probele orale de la Bacalaureat s-a desfăşurat o simulare tehnică
Naţional miercuri, 22 ianuarie 2025, 10:21

În toate liceele care vor fi centre de examen pentru probele orale de la Bacalaureat s-a desfăşurat o simulare tehnică

În toate liceele care vor fi centre de examen pentru probele orale de la Bacalaureat s-a desfăşurat o simulare tehnică în care a fost...

În toate liceele care vor fi centre de examen pentru probele orale de la Bacalaureat s-a desfăşurat o simulare tehnică
Autorităţile române monitorizează atent situaţia din Marea Neagră după eşuarea unor petroliere ruseşti în Strâmtoarea Kerci
Naţional miercuri, 22 ianuarie 2025, 07:39

Autorităţile române monitorizează atent situaţia din Marea Neagră după eşuarea unor petroliere ruseşti în Strâmtoarea Kerci

Autorităţile române monitorizează atent situaţia din Marea Neagră, după ce eşuarea unor petroliere ruseşti în Strâmtoarea Kerci, la...

Autorităţile române monitorizează atent situaţia din Marea Neagră după eşuarea unor petroliere ruseşti în Strâmtoarea Kerci
CEDO respinge cererea lui Călin Georgescu de măsuri provizorii în dosarul privind anularea alegerilor prezidenţiale
Naţional marți, 21 ianuarie 2025, 16:38

CEDO respinge cererea lui Călin Georgescu de măsuri provizorii în dosarul privind anularea alegerilor prezidenţiale

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a respins cererea lui Călin Georgescu privind impunerea de măsuri provizorii în dosarul în care...

CEDO respinge cererea lui Călin Georgescu de măsuri provizorii în dosarul privind anularea alegerilor prezidenţiale
Naţional marți, 21 ianuarie 2025, 13:07

Leul s-a apreciat, astăzi, în raport cu principalele valute

Moneda naţională s-a apreciat, marţi, în raport cu euro, care a fost calculat de Banca Naţională a României (BNR) la 4,9764 lei, în scădere...

Leul s-a apreciat, astăzi, în raport cu principalele valute
Naţional marți, 21 ianuarie 2025, 12:35

Radu Oprea: CPN al PSD a validat candidatura lui Crin Antonescu la alegerile prezidenţiale

Consiliul Politic Naţional al PSD a validat, marţi, candidatura lui Crin Antonescu la alegerile prezidenţiale, a anunţat social-democratul Radu...

Radu Oprea: CPN al PSD a validat candidatura lui Crin Antonescu la alegerile prezidenţiale
Naţional marți, 21 ianuarie 2025, 11:36

Forţele Aeriene Române anunţă că, de marţi, vor avea zboruri de antrenament la înălţimi mici pe întreg teritoriul României

Forţele Aeriene Române anunţă că de astăzi vor avea zboruri de antrenament la înălţimi mici pe întreg teritoriul României, care pot genera...

Forţele Aeriene Române anunţă că, de marţi, vor avea zboruri de antrenament la înălţimi mici pe întreg teritoriul României
Naţional marți, 21 ianuarie 2025, 10:19

O nouă înşelăciune a luat amploare în România

O nouă înşelăciune a luat amploare în România. Poliţia anunţă că au fost înregistrate mai multe cazuri prin care au fost comise...

O nouă înşelăciune a luat amploare în România