Ascultă Radio România Iași Live

FSLI: Cadrele didactice ar trebui să scape de birocraţia sufocantă, până la începutul anului şcolar viitor

Publicat de , 26 noiembrie 2019, 09:59

Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI) va face parte din grupul de lucru constituit la nivelul Ministerului Educaţiei şi Cercetării, care va avea misiunea de a găsi soluţiile pentru a fi redus substanţial ‘nivelul aberant’ al birocraţiei cu care se confruntă personalul didactic, potrivit unui comunicat.

‘Solicitarea a fost făcută de către federaţia noastră, iar în urma analizei, ministrul Educaţiei şi Cercetării, doamna Monica Anisie, a acceptat demararea acestui proces de eficientizare a activităţii cadrelor didactice, astfel încât să li se ofere acestora posibilitatea de a dedica mult mai mult timp pentru creşterea performanţei actului didactic, principalii beneficiari ai debirocratizării fiind, de fapt, elevii!’, se arată în comunicatul FSLI, remis marţi AGERPRES.

Potrivit sursei citate, pe 24 octombrie, într-o discuţie purtată cu Monica Anisie, conducerea FSLI a atras atenţia că una dintre cele mai aşteptate măsuri pe care ar trebui să le ia viitorul ministru al Educaţiei este cea legată de reducerea birocraţiei din sistemul de învăţământ preuniversitar, principalele persoane afectate de acest flagel fiind cadrele didactice. Colegii noştri sunt pur şi simplu sufocaţi de tot felul de rapoarte, referate şi alte hârtii pe care trebuie să le întocmească, fără ca acestea să aducă plus-valoare în activitatea la clasă, ba din contră li s-a redus timpul de pregătire profesională absolut necesară pentru creşterea performanţei în activitatea cu elevii.

Apreciem receptivitatea ministrului Educaţiei de a demara procedurile necesare pentru a fi rezolvată această anomalie a sistemului de învăţământ preuniversitar. Primul pas a fost făcut prin constituirea acestui grup de lucru de la nivelul MEC, care are menirea de a găsi soluţii pentru a fi redusă birocraţia cu care se confruntă personalul didactic, grup din care face parte şi prim-vicepreşedintele FSLI, domnul George Adrian Purcaru. Alături de ceilalţi membri ai grupului de lucru, ne propunem să găsim cele mai bune variante pentru personalul didactic referitoare la debirocratizare, astfel încât, începând cu anul şcolar 2020-2021, să nu mai existe această problemă. Atragem atenţia că debirocratizare nu înseamnă numai scutirea cadrelor didactice de a scrie, în format letric! Să nu avem surpriza că actuala corvoadă de a face hârtii se transformă în întocmirea de documente digitalizate, pentru că asta tot birocraţie este! Faptul că actualul ministru al educaţiei este profesor în învăţământul preuniversitar reprezintă o şansă pentru a reduce substanţial birocraţia din acest sector de activitate’, susţine FSLI.

O altă măsură care trebuie luată, la pachet cu cea legată de debirocratizare, este, în opinia sindicaliştilor, cea care priveşte regândirea inspecţiei şcolare. Potrivit acestora, inspectorii din MEC sau din inspectoratele şcolare, când vor verifica modul cum se desfăşoară actul didactic din unităţile inspectate, nu trebuie să analizeze teancurile de hârtii înghesuite pe rafturile din cabinetele directorilor, ci trebuie să vadă care este activitatea efectivă la clasă.

‘,Birocraţia excesivă din sistemul de învăţământ a sufocat cadrele didactice în ultimii ani şi, deşi am cerut în nenumărate rânduri măsuri ferme din partea ministerului de resort, măsurile au fost anemice. Dascălii sunt nevoiţi să întocmescă tot felul de hârtii, fără ca acestea să-i ajute să fie mai performanţi la clasă. Învăţământul are nevoie de oxigen, iar acesta nu poate fi primit, dacă personalul didactic, de exemplu, nu se preocupă de formarea profesională continuă, de întâlniri metodice sau de experimentarea unor metode noi de predare la clasă, pentru că are hârtii de făcut. Este un prim pas că începem să înţelegem ce înseamnă de fapt educaţia şi care este misiunea colegilor noştri’ a declarat preşedintele FSLI, Simion Hăncescu.

(Agerpres/FOTO radioiasi.ro)

Etichete:
Prezidenţiale2025/BEC – precizări în cazul alegătorilor care au cărţi electronice de identitate şi votează pe liste suplimentare
Naţional joi, 24 aprilie 2025, 06:28

Prezidenţiale2025/BEC – precizări în cazul alegătorilor care au cărţi electronice de identitate şi votează pe liste suplimentare

Biroul Electoral Central a transmis miercuri o circulară în care vine cu precizări în cazul alegătorilor care deţin cărţi electronice de...

Prezidenţiale2025/BEC – precizări în cazul alegătorilor care au cărţi electronice de identitate şi votează pe liste suplimentare
Funeralii Papa Francisc/Guvernul discută un proiect privind declararea în 26 aprilie a unei zile de doliu naţional
Naţional joi, 24 aprilie 2025, 06:17

Funeralii Papa Francisc/Guvernul discută un proiect privind declararea în 26 aprilie a unei zile de doliu naţional

Guvernul urmează să discute în şedinţa de joi un proiect de hotărâre privind declararea zilei de 26 aprilie zi de doliu naţional pe...

Funeralii Papa Francisc/Guvernul discută un proiect privind declararea în 26 aprilie a unei zile de doliu naţional
Şedinţă de guvern; Programul naţional de achiziţii ecologice 2025 – 2030, pe agendă
Naţional joi, 24 aprilie 2025, 06:13

Şedinţă de guvern; Programul naţional de achiziţii ecologice 2025 – 2030, pe agendă

Guvernul se reuneşte joi în şedinţa săptămânală, urmând să aprobe, prin hotărâre, Programul naţional de achiziţii ecologice 2025...

Şedinţă de guvern; Programul naţional de achiziţii ecologice 2025 – 2030, pe agendă
Camera Deputaţilor/Proiectul privind pensiile magistraţilor – adoptat de plen cu amendamente
Naţional miercuri, 23 aprilie 2025, 11:18

Camera Deputaţilor/Proiectul privind pensiile magistraţilor – adoptat de plen cu amendamente

UPDATE – ora 12:25 – Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat, miercuri, proiectul de lege privind pensiile magistraţilor, iniţiat de...

Camera Deputaţilor/Proiectul privind pensiile magistraţilor – adoptat de plen cu amendamente
Naţional miercuri, 23 aprilie 2025, 07:32

Ziua Forțelor Terestre. MApN organizează ceremonii la monumentele închinate eroilor

În fiecare an, la 23 aprilie, se sărbătorește Ziua Forțelor Terestre, în aceeași zi în care se prăznuiește Sfântul Mare Mucenic Gheorghe,...

Ziua Forțelor Terestre. MApN organizează ceremonii la monumentele închinate eroilor
Naţional miercuri, 23 aprilie 2025, 06:39

Sesiune specială a Bacalaureatului

Elevii din ultimul an de liceu, participanţi la loturile olimpice, la competiţiile sportive şi artistice internaţionale se pot înscrie în...

Sesiune specială a Bacalaureatului
Naţional miercuri, 23 aprilie 2025, 06:18

Poşta Română: Pensiile şi prestaţiile sociale aferente lunii mai vor fi distribuite începând cu data de 2 mai

Pensiile şi prestaţiile sociale aferente lunii mai 2025 vor fi distribuite începând cu data de 2 mai, a anunţat marţi Compania Naţională...

Poşta Română: Pensiile şi prestaţiile sociale aferente lunii mai vor fi distribuite începând cu data de 2 mai
Naţional miercuri, 23 aprilie 2025, 06:10

Peste 1 milion de români îşi sărbătoresc onomastica de Sfântul Gheorghe

Peste 1 milion de români îşi sărbătoresc miercuri onomastica de Sfântul Mucenic Gheorghe. Potrivit Direcţiei Generale de Evidenţa...

Peste 1 milion de români îşi sărbătoresc onomastica de Sfântul Gheorghe