GCS: 1.156 de cazuri noi de infectare cu SARS-CoV-2 în România. Teste efectuate în ultimele 24 de ore – peste 36.000
Publicat de gabrielarotaru, 11 mai 2021, 13:01
1.156 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 au fost înregistrate în ultimele 24 de ore, fiind efectuate 36.195 de teste, a informat, marţi, Grupul de Comunicare Strategică.
Acestea sunt cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv, precizează sursa citată.
Până marţi, pe teritoriul României, au fost confirmate 1.067.887 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus, iar 1.017.047 de pacienţi au fost declaraţi vindecaţi.
La nivel naţional, până la această dată, au fost prelucrate 7.541.145 de teste RT-PCR şi 983.239 de teste rapide antigenice.
În ultimele 24 de ore, au fost efectuate 23.023 de teste RT-PCR (12.769 în baza definiţiei de caz şi a protocolului medical şi 10.254 la cerere) şi 13.172 teste rapide antigenice.
Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienţilor care erau deja pozitivi, 329 persoane au fost reconfirmate pozitiv. (Agerpres/ FOTO radioiasi.ro)