GCS: 5.231 de cazuri noi de infectare cu SARS-CoV-2 în România. Teste efectuate în ultimele 24 de ore – peste 37.000
Publicat de gabrielarotaru, 6 aprilie 2021, 13:21
5.231 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 au fost înregistrate în ultimele 24 de ore, fiind efectuate peste 37.000 de teste, a informat, marţi, Grupul de Comunicare Strategică.
Acestea sunt cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv, precizează sursa citată.
Până marţi, pe teritoriul României, au fost confirmate 983.217 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus. Dintre acestea, 880.429 au fost declarate vindecate, a precizat GCS.
La nivel naţional, până la această dată, au fost prelucrate 6.849.813 de teste RT-PCR şi 661.094 de teste rapide antigenice.
În ultimele 24 de ore au fost efectuate 24.809 teste RT-PCR (15.422 în baza definiţiei de caz şi a protocolului medical şi 9.387 la cerere) şi 12.721 de teste rapide antigenice.
Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienţilor care erau deja pozitivi, 1.368 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.
196 de persoane infectate cu SARS-CoV-2 au murit în ultimele 24 de ore, potrivit datelor transmise marţi de Grupul de Comunicare Strategică.
Conform GCS, este vorba despre 109 bărbaţi şi 87 femei, persoane internate în spitalele din Alba, Arad, Argeş, Bacău, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Botoşani, Braşov, Brăila, Buzău, Călăraşi, Caraş-Severin, Cluj, Constanţa, Covasna, Dâmboviţa, Dolj, Galaţi, Gorj, Hunedoara, Hunedoara, Iaşi, Maramureş, Mehedinţi, Mureş, Neamţ, Olt, Prahova, Satu Mare, Sălaj, Sibiu, Suceava, Timiş, Tulcea, Vaslui, Vrancea, Ilfov şi din Bucureşti. (Agerpres/ FOTO radioiasi.ro)