GCS: Încă 15 persoane infectate cu noul coronavirus au murit în România. Totalul deceselor a ajuns la 818
Publicat de Andreea Drilea, 4 mai 2020, 19:30
UPDATE, ora 19:00 – Încă 15 persoane infectate cu noul coronavirus au murit, numărul celor decedaţi ajungând la 818, informează, luni, Grupul de Comunicare Strategică.
Este vorba despre opt bărbaţi şi şapte femei cu vârste cuprinse între 52 şi 97 de ani.
349 de noi cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus au fost înregistrate în România de la ultima informare, ajungându-se astfel la 13.512 îmbolnăviri, a anunţat, luni, Grupul de Comunicare Strategică (GCS).
Dintre persoanele confirmate pozitiv, 5.269 au fost declarate vindecate şi externate.
La terapie intensivă sunt internaţi 243 de pacienţi.
Până acum, 803 persoane diagnosticate cu infecţie cu COVID-19 au decedat.
(Agerpres/FOTO radioiasi.ro)