Ascultă Radio România Iași Live

Grevă generală în toate spitalele din țară în 31 octombrie

Publicat de , 16 septembrie 2016, 08:37

Asistenţii şi infirmierele, dar şi personalul TESA din sistemul sanitar vor declanşa proteste care vor culmina cu o grevă generală pe 31 octombrie.

Reprezentanţii acestora au ieşit nemulţumiţi de la întâlnirea pe care au avut-o, astăzi, cu ministrul sănătăţii, Vlad Voiculescu şi cu cel a muncii, Dragoş Pâslaru.

Sindicaliştii cer, în continuare, eliminarea inechităţilor din Ordonanţa de guvern prin care au crescut doar salariile anumitor categorii de angajaţi.

Sindicaliştii au declarat la final că discuţia a fost una tehnică şi au criticat autorităţile că nu au venit cu date concrete. Prim vicepreşedintele Federaţiei SANITAS, Marius Sepi, a amintit încă o dată care sunt revendicările salariaţilor din sănătate.

Marius Sepi: Introducerea personalului în totalitate tehnic administrativ în Ordonanţa 20… aici sunt 23.000 de persoane, 1.800 de persoane, funcţionarii publici din Direcţia de Sănătate Publică car eau fost excluşi, colegii noştri din asistenţă socială, creşe şi grădiniţe. De asemenea, rezolvarea de urgenţă a diferenţelor majore între spitalele neclinice cu spitalele clinice şi la asistenţii medicali între studii postliceale şi studii superioare, neavând o fişă suplimentară de post şi de asemenea, introducerea de urgenţă şi creşterea veniturilor pentru colegii noştri din asistenţă socială care sunt cei mai prost plătiţi bugetari în acest moment, din România.

Prezentând Consiliul Naţional SANITAS, ministrul muncii, Dragoş Pâslaru, a declarat că nemulţumirile sindicaliştilor pot fi rezolvate doar prin Legea salarizării unitare, şi nu prin alte ordonanţe de guvern.

Dragoş Pâslaru: Din punct de vedere al salarizării, oricâte ordonanţe am da, atâta timp cât nu ne gândim în mod unitar la partea de salarizare, totdeauna vor rămâne imperfecţiuni şi de aceea este foarte important că am lansat deja o primă invitaţie pentru confederaţii, săptămâna viitoare, la o primă consultare pe parte de principii care au fost deja agreate şi chiar dorim să avem o anumită finalitate cu această legislaţie de salarizare unitară.

Sindicaliştii SANITAS au anunţat începerea protestelor ce se vor finaliza cu o grevă generală programată pentru data de 31 octombrie. Federaţia SANITAS reprezintă interesele a peste 100.000 de membri, incluzând personal medico-sanitar, de specialitate, auxiliar, tehnic şi administrativ.

(rador/ FOTO financiarul.ro)

 

Etichete:
Preşedintele interimar Ilie Bolojan: România va continua să sprijine Ucraina, pentru că astfel susţinem securitatea ţării noastre
Naţional vineri, 28 februarie 2025, 16:43

Preşedintele interimar Ilie Bolojan: România va continua să sprijine Ucraina, pentru că astfel susţinem securitatea ţării noastre

România va continua să sprijine Ucraina, pentru că astfel susţinem securitatea ţării noastre, a anunţat astăzi preşedintele interimar Ilie...

Preşedintele interimar Ilie Bolojan: România va continua să sprijine Ucraina, pentru că astfel susţinem securitatea ţării noastre
Proiectul de ordin privind structura anului şcolar 2025 – 2026, avizat în şedinţa Comisiei de dialog
Naţional vineri, 28 februarie 2025, 15:37

Proiectul de ordin privind structura anului şcolar 2025 – 2026, avizat în şedinţa Comisiei de dialog

Proiectul de ordin privind structura anului şcolar 2025 – 2026 a fost avizat în şedinţa Comisiei de dialog social, a anunţat, vineri,...

Proiectul de ordin privind structura anului şcolar 2025 – 2026, avizat în şedinţa Comisiei de dialog
Moţiunea de cenzură împotriva Guvernului – respinsă
Naţional vineri, 28 februarie 2025, 14:15

Moţiunea de cenzură împotriva Guvernului – respinsă

UPDATE – Parlamentul a respins, vineri, moţiunea de cenzură iniţiată de AUR, S.O.S România şi POT. S-au înregistrat 147 de voturi...

Moţiunea de cenzură împotriva Guvernului – respinsă
CNAS: Începând cu 1 martie, serviciile medicale se acordă cu obligativitatea semnării cu cardul pacientului
Naţional vineri, 28 februarie 2025, 12:08

CNAS: Începând cu 1 martie, serviciile medicale se acordă cu obligativitatea semnării cu cardul pacientului

Serviciile medicale se acordă, începând cu 1 martie, cu obligativitatea raportării online în trei zile lucrătoare, precum şi cu...

CNAS: Începând cu 1 martie, serviciile medicale se acordă cu obligativitatea semnării cu cardul pacientului
Naţional vineri, 28 februarie 2025, 06:20

Procurorii cer arestarea a 18 inculpaţi în dosarul lui Georgescu şi mandate în lipsă pentru Potra şi fiului lui

Procurorii de la Parchetul General solicită Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie arestarea preventivă a 18 inculpaţi reţinuţi în dosarul...

Procurorii cer arestarea a 18 inculpaţi în dosarul lui Georgescu şi mandate în lipsă pentru Potra şi fiului lui
Naţional vineri, 28 februarie 2025, 05:28

INSP: 138.516 de cazuri de infecţii respiratorii în perioada 17 – 23 februarie; încă 14 decese confirmate cu gripă

Un număr de 138.516 de cazuri de infecţii respiratorii – gripă clinică, IACRS şi pneumonii – au fost raportate în săptămâna 17...

INSP: 138.516 de cazuri de infecţii respiratorii în perioada 17 – 23 februarie; încă 14 decese confirmate cu gripă
Naţional joi, 27 februarie 2025, 14:31

Prelungirea schemei de plafonare-compensare a prețurilor la energie și gaze naturale, aprobată de Guvern

Prelungirea schemei de plafonare-compensare a preţurilor la energie a fost aprobată joi de Executiv, a anunţat ministrul Energiei, Sebastian...

Prelungirea schemei de plafonare-compensare a prețurilor la energie și gaze naturale, aprobată de Guvern
Naţional joi, 27 februarie 2025, 10:37

Fraţii Tate au părăsit România cu acceptul procurorului DIICOT care îi anchetează

DIICOT a confirmat joi dimineaţa că procurorul de caz le-a dat voie fraţilor Andrew şi Tristan Tate să plece din România, dar a subliniat că...

Fraţii Tate au părăsit România cu acceptul procurorului DIICOT care îi anchetează