Ascultă Radio România Iași Live

Guvern – şedinţă: Acordarea de sprijin pentru producătorii agricoli afectaţi de creşterea importurilor de cereale din Ucraina

Publicat de Andreea Drilea, 14 septembrie 2023, 06:48

Guvernul are pe agenda şedinţei de joi mai multe acte normative, printre care acordarea unui sprijin de urgenţă pentru producătorii agricoli afectaţi de creşterea importurilor de cereale şi seminţe oleaginoase din Ucraina, aprobarea Programului de susţinere a producţiei de legume cultivate în spaţii protejate pentru perioada 2023 – 2024, precum şi alocarea unei sume în scopul instruirii personalului de specialitate din Ucraina pentru acordarea primului ajutor calificat.

Potrivit unui comunicat al Executivului, proiectul de hotărâre privind sprijinul pentru sectorul de cereale şi seminţe oleaginoase prevede că schema se va aplica pe întreg teritoriul României, pe baza de criterii obiective şi nediscriminatorii şi nu provoacă denaturarea pieţei sau a concurenţei, iar plăţile sumelor reprezentând grantul se efectuează până la data de 31 decembrie 2023.

Pentru schematizarea modului de calcul al sprijinului excepţional sub formă de grant, se consideră că acesta reprezintă o valoare aferentă unei cantităţi unitare de 78 litri/ha de motorină şi că în stabilirea valorii totale a sprijinului se utilizează 50% din cantitatea rezultată din înmulţirea numărului de hectare eligibile cu valoarea de 78 litri/ha de motorină.

De asemenea, în privinţa Programului de susţinere a producţiei de legume cultivate în spaţii protejate pentru perioada 2023 – 2024 se prevede că schema de ajutor de minimis se va aplica pe întreg teritoriul României în perioada 2023 – 2024, pentru pentru susţinerea producţiei de legume cultivate în spaţii protejate: tomate, ardei gras şi/sau lung şi/sau gogoşar, castraveţi, fasole păstăi, salată, spanac, ceapă verde. Sprijinul financiar de ajutor de minimis este de maximum 1.000 euro inclusiv/1.000mp/beneficiar şi se aplică dacă sunt îndeplinite mai multe condiţii.

Pe ordinea de zi a şedinţei se mai află proiectul pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii, care prevede, printre altele, standardizarea cererii de înscriere a asociaţiei în Registrul asociaţiilor şi fundaţiilor, al cărei formular va fi aprobat prin ordin al ministrului Justiţiei; posibilitatea transmiterii formularului şi prin mijloace moderne de comunicare.

Alte acte normative de pe agendă se referă la aprobarea procedurii de implementare a Programului naţional de dezvoltare şi susţinere a industriei alimentare INVESTALIM aferent perioadei 2023-2026, precum şi la organizarea şi funcţionarea Ministerului Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului.

Guvernul mai are pe ordinea de zi şi proiectul de hotărâre privind modificarea şi completarea Regulamentului de aplicare a Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, care reglementează, printre altele, testarea deţinuţilor în vederea stabilirii consumului de substanţe stupefiante, toxice sau ingerării de medicamente fără prescripţie medicală, de natură a crea tulburări de comportament, pe lângă cel de alcool.

De asemenea, Guvernul urmează să modifice şi să completeze Normele metodologice de aplicare a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.111/2010 privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor, în sensul că acest concediu al celuilalt părinte va fi de cel puţin două luni, şi nu o singură lună cum este reglementat în prezent.

Totodată, pe ordinea de zi se află şi aprobarea Acordurilor cu Republica Moldova referitoare la podul rutier peste râul Prut, la frontiera între cele două state, între localităţile Sculeni (România) – Sculeni (Republica Moldova), la podul rutier peste râul Prut, la frontiera între cele două state, între localităţile Oancea (România) – Cahul (Republica Moldova) şi, respectiv, la podul rutier peste râul Prut, la frontiera între cele două state, între localităţile Albiţa (România) – Leuşeni (Republica Moldova).

Guvernul urmează să modifice şi completeze Hotărârea Guvernului nr. 521/2023 pentru aprobarea pachetelor de servicii şi a Contractului-cadru care reglementează condiţiile acordării asistenţei medicale, a medicamentelor şi a dispozitivelor medicale, în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate.

Alte acte normative de pe agenda Executivului se referă la modificarea Hotărârii Guvernului nr. 973/2006 privind procedura aplicabilă în cazurile în care este necesară o amânare a determinării definitive a valorii în vamă, precum şi la reorganizarea unor structuri din subordinea Ministerului Afacerilor Interne.

Un proiect de hotărâre prevede alocarea sumei de 524.000 lei din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, pentru suplimentarea bugetului Ministerului Afacerilor Interne în scopul instruirii personalului de specialitate din Ucraina pe linia acordării primului ajutor calificat.

Guvernul are în vedere şi scoaterea din rezervele de stat şi acordarea de către România a unui ajutor umanitar extern de urgenţă, cu titlu gratuit, pentru Republica Arabă Siriană, destinat protecţiei populaţiei afectate de cutremurul major produs în Turcia.

Executivul mai are în analiză proiectul de Ordonanţă de Urgenţă a Guvernului privind unele măsuri bugetare, care instituie o derogare de la Legea 500/2020 privind finanţele publice astfel încât, din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, să se poată aloca sume pentru finanţarea cheltuielilor curente şi de capital ale ordonatorilor principali de credite.

Analiza actelor normative pentru aprobarea Planului de urgenţă pentru securitatea aprovizionării cu gaze naturale în România, pentru aprobarea măsurilor privind nivelul de siguranţă şi securitate în funcţionare a Sistemului Electroenergetic Naţional, precum şi măsurile în legătură cu realizarea stocurilor de siguranţă ale Sistemului Electroenergetic Naţional în ceea ce priveşte combustibilii şi volumul de apă din lacurile de acumulare pentru perioada 1 noiembrie 2023 -31 martie 2024, se află, de asemenea, pe ordinea de zi a şedinţei. AGERPRES / FOTO imagine ilustrativă

Etichete:
Naţional luni, 31 martie 2025, 17:52

Moţiunea simplă împotriva ministrului Energiei, respinsă

Plenul Senatului a respins, luni, moţiunea simplă împotriva ministrului Energiei, Sebastian Burduja, prin care s-a cerut demisia acestuia. Au fost...

Moţiunea simplă împotriva ministrului Energiei, respinsă
Naţional luni, 31 martie 2025, 15:33

Au fost centralizate datele rezultate în urma simulării Evaluării Naţionale

Elevii de clasa a VIII-a au obţinut rezultate mai bune la matematică decât la limba română, în cadrul simulării Evaluării Naţionale din...

Au fost centralizate datele rezultate în urma simulării Evaluării Naţionale
Naţional luni, 31 martie 2025, 12:30

Românii, la fel ca ceilalţi europeni, au nevoie de o autorizaţie obligatorie de călătorie dacă vor să ajungă în Marea Britanie

Românii, la fel ca ceilalţi europeni, au nevoie, începând de miercuri, de o autorizaţie obligatorie de călătorie dacă vor să ajungă în...

Românii, la fel ca ceilalţi europeni, au nevoie de o autorizaţie obligatorie de călătorie dacă vor să ajungă în Marea Britanie
Naţional luni, 31 martie 2025, 11:30

(UPDATE) Operaţiunea de transfer a încărcăturii de acid sulfuric din cisterna de pe DN1, în zona Comarnic, a fost încheiată

UPDATE ora 11:28 – Pompierii anunţă că operaţiunea de transfer a încărcăturii de acid sulfuric din cisterna cu defecţiune aflată pe...

(UPDATE) Operaţiunea de transfer a încărcăturii de acid sulfuric din cisterna de pe DN1, în zona Comarnic, a fost încheiată
Naţional luni, 31 martie 2025, 07:24

Programul ‘Rabla pentru sobe’ începe astăzi. Solicitările pot fi depuse până la data de 11 aprilie

Locuitorii din zonele montane ale României vor putea să-şi înlocuiască sobele vechi cu unele moderne şi eficiente energetic, odată cu...

Programul ‘Rabla pentru sobe’ începe astăzi. Solicitările pot fi depuse până la data de 11 aprilie
Naţional luni, 31 martie 2025, 07:19

Încep înscrierile pentru clasa pregătitoare

Încep înscrierile pentru clasa pregătitoare. De astăzi până pe 6 mai părinţii pot completa cererile tip fie la unitatea de învăţământ...

Încep înscrierile pentru clasa pregătitoare
Naţional luni, 31 martie 2025, 07:10

Prima tranşă a ajutorului pentru pensionarii cu venituri mici va fi plătită de săptămâna aceasta

Prima tranşă a ajutorului pentru pensionarii cu venituri mici, în valoare de 400 de lei, va fi plătită de săptămâna aceasta, a anunţat...

Prima tranşă a ajutorului pentru pensionarii cu venituri mici va fi plătită de săptămâna aceasta
Naţional duminică, 30 martie 2025, 10:44

Aproape 2,7 milioane de pensionari cu venituri de până la 2.574 de lei vor primi în aprilie jumătate din ajutorul financiar de 800 de lei

Aproape 2,7 milioane de pensionari cu venituri de până la 2.574 de lei vor primi în aprilie jumătate din ajutorul financiar de 800 de lei...

Aproape 2,7 milioane de pensionari cu venituri de până la 2.574 de lei vor primi în aprilie jumătate din ajutorul financiar de 800 de lei