Ascultă Radio România Iași Live

Guvernul a lansat lucrările dedicate Programului Naţional de Suport destinat copiilor în contextul pandemiei de COVID-19

Guvernul a lansat lucrările dedicate Programului Naţional de Suport destinat copiilor în contextul pandemiei de COVID-19

Publicat de , 31 mai 2021, 17:49

UPDATE – Guvernul a lansat, luni, lucrările dedicate Programului Naţional de Suport destinat copiilor în contextul pandemiei de COVID-19 – ‘Din grijă pentru copii’, scopul programului fiind acela de a oferi soluţii ca răspuns la efectele pandemiei asupra copiilor în plan psiho-emoţional, dar şi în raport cu riscurile de siguranţă online şi violenţa domestică.

Potrivit unui comunicat de presă remis AGERPRES, scopul programului este să ofere soluţii ca răspuns la efectele pandemiei COVID-19 asupra copiilor în plan psiho-emoţional, dar şi în raport cu riscurile de siguranţă online şi violenţa domestică.

‘Este primul program de această amploare dedicat exclusiv bunăstării copiilor din România. Pandemia de COVID-19 a generat un impact pluridimensional asupra creşterii şi dezvoltării copiilor. Studiile internaţionale în domeniu, dar şi analizele exploratorii realizate la nivel naţional indică o serie de efecte nocive asupra stării de bine a copiilor cu posibile repercusiuni pe termen scurt, mediu şi lung. Printre cele mai frecvente efecte ale pandemiei asupra copiilor, constatate şi prin cel mai recent (mai 2021) studiu elaborat de Salvaţi Copiii România, se numără: anxietatea, anxietatea şcolară, tulburări de comportament, depresia, tulburări de anxietate sau somn. Programul va fi structurat pe două arii de intervenţie: inteligenţă emoţională-managementul emoţiilor şi siguranţa copiilor şi este coordonat de consilierul de stat din Cancelaria Prim-ministrului, Mădălina Turza’, se arată în comunicat.

Componenta inteligenţă emoţională şi managementul emoţiilor vizează dezvoltarea de mecanisme de management emoţional, precum şi de resurse pentru practicieni şi beneficiari, atât prin sistemul de educaţie, cât şi la nivelul comunităţii, iar aceea privind siguranţa copiilor vizează ‘echiparea copiilor, a părinţilor şi a altor actori implicaţi cu instrumente şi informaţii în legătură cu riscurile utilizării internetului’, dar şi dezvoltarea de mecanisme de prevenire şi combatere a violenţei domestice împotriva copiilor, mai susţine Guvernul.

‘Printre măsurile guvernamentale propuse se numără, cu titlu de exemplu: introducerea tematicii ‘managementul emoţiilor şi inteligenţă emoţională’ în şcoli, formarea profesorilor, elaborarea unor ghiduri de intervenţie adaptate contextului pandemic, facilitarea accesului la terapii psihologice şi psihoterapeutice pentru copiii care întâmpină dificultăţi, crearea de resurse pe tema siguranţei online şi domestice pentru a identifica pericolele şi semnele diferitelor forme de violenţă şi abuz, planuri aplicate de acţiune pentru raportarea şi asistarea cazurilor identificate de abuz şi violenţă împotriva copiilor, crearea unei platforme de resurse online pentru părinţi, copii şi profesori. Rezultatele obţinute în urma dezbaterilor grupului interinstituţional de lucru se vor concretiza într-o Hotărâre de Guvern, care va reglementa măsurile din cadrul Programului Naţional, derulat pe o perioadă de 2 ani’, mai arată comunicatul.


UPDATE – În Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă sunt fonduri de 50 de milioane de euro destinate infrastructurii sociale pentru copiii din medii vulnerabile, a declarat, luni, ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, Raluca Turcan, în cadrul conferinţei de lansare a programului naţional de suport destinat copiilor în contextul pandemiei, intitulat ‘Din grijă pentru copii’.

‘A treia componentă (a politicilor destinate copiilor vulnerabili, n.r.) o reprezintă, evident, finanţarea, şi iarăşi, în premieră, prin Programul Naţional de Redresare şi Rezilienţă avem şi componenta de infrastructură socială pentru copii, pentru că mulţi copii din zonele defavorizate îşi găsesc în şcoală, în viaţa în comunitate, un sprijin de a ieşi din mediile vulnerabile unde ei se află. Şi atunci construcţia unor astfel de centre de zi şi servicii de zi, în care copiii să primească suport pe tot parcursul zilei, reprezintă un mare progres. Şi aici avem, în Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, 50 de milioane de euro pentru infrastructura socială pentru copiii aflaţi în stare de vulnerabilitate’, a afirmat Raluca Turcan.

Ministrul Muncii a susţinut că persoanele care lucrează în asistenţa socială în România nu au pregătirea necesară.

‘A doua componentă esenţială este cu cine facem asistenţa socială, şi constatăm şi am şi văzut că din nefericire asistenţa socială în România se face cu persoane care nu au pregătirea necesară. Nu o au pentru că fie nu sunt atraşi de facultăţile de profil, fie nu-şi găsesc un loc de muncă, fie că sunt supra-încărcaţi. Dintre toţi asistenţii sociali din România, doar 80% au studii superioare, iar dintre aceştia doar 30% au experienţă şi educaţie pe asistenţă socială’, a apreciat Raluca Turcan.

Ministrul Muncii a precizat că prima direcţie de acţiune în sprijinul copiilor vulnerabili este oferirea de servicii sociale integrate.

‘Aici sunt 3 direcţii mari de acţiune: una o reprezintă serviciile integrate – ce faceţi dumneavoastră aici este un model de serviciu integrat. Aţi strâns specialişti, instituţii, şi ajungem la aceşti copii pe de o parte identificându-i, deci introducându-i într-o bază de date a statului cu copii care au nevoie de sprijin, şi apoi ţintind la ei cu diferite servicii. La fel trebuie să funcţioneze şi asistenţa socială. Un premier economist (referire la Florin Cîţu, aflat lângă ea, n.r.) înţelege perfect că unui om în nevoie nu poţi să-i dai doar o sumă de bani, fie ea mai consistentă sau mai puţin consistentă, ci trebuie să-i dai servicii integrate medicale, educaţionale, psihologice, vocaţionale şi aşa mai departe’, a adăugat Raluca Turcan.

Ministrul Muncii a subliniat că 2.500 de copii din medii vulnerabile erau excluşi din sistemul educaţional.

‘Aşadar primul pas înainte este prezenţa tuturor instituţiilor vitale la aceeaşi masă şi exprimarea determinării de a veni în ajutorul copiilor afectaţi de pandemie. Atunci când am decis, în Guvernul Cîţu, să regândim şi să recalibrăm asistenţa socială, am plecat de la o diagnoză, pentru că este vital să înţelegi cui te adresezi, iar în acea diagnoză pe care am făcut-o, plecând de la beneficiarii de ajutor social, fie că sunt beneficiari direcţi sau titulari, am radiografiat profilul persoanelor vulnerabile în România, şi cei mai vulnerabili sunt cei peste 65 de ani, eventual cu dizabilităţi, şi copiii din familii monoparentale, familii sărace cu mulţi copii sau copii cu părinţi plecaţi la muncă în străinătate. Am identificat copii fără CNP în România de astăzi, am identificat, într-o campanie de o lună de zile, aproximativ 2.500 de copii care erau excluşi, practic, din sistemul educaţional, nu aveau acces la educaţie. Am găsit sute de copii care se aflau în stare avansată de boală şi care nu aveau acces la asistenţă medicală. Şi atunci nu poţi să nu te întrebi cum poate statul o dată să se considere puternic şi civilizat şi să nu încerce să-i ajute pe cei care sunt în astfel de situaţii disperate’, a declarat Raluca Turcan.

Potrivit ministrul Muncii, copiii din familii vulnerabile au fost cei mai afectaţi în perioada pandemiei.

‘Pandemia ne-a afectat pe toţi, cu siguranţă, dar probabil că cei mai afectaţi în perioada pandemiei au fost copiii. (…) Acesta este un program dedicat special copiilor afectaţi de pandemie. Şi în perioada pandemiei au fost tipuri de afectări diferite, şi dacă este să facem o radiografie, cei mai afectaţi sunt cu siguranţă cei din familii vulnerabile. De asemenea, deopotrivă afectaţi sunt şi cei cu părinţi plecaţi la muncă în străinătate, sunt copiii care din diferite motive nu au suportul necesar al familiilor’, a declarat Raluca Turcan.


Copiii au suferit foarte mult în pandemia de COVID-19, deoarece au fost izolaţi de rude, de prieteni, de colegi şi a fost foarte greu să li se explice de ce se întâmplă aşa ceva, a declarat, luni, la Palatul Victoria, premierul Florin Cîţu, la lansarea Programului naţional de suport ‘Din grijă pentru copii’.

‘Mă bucur că am reuşit să facem acest eveniment la timp pentru a marca într-un mod special Ziua Copilului, cu un program pe care îl facem din grijă pentru copii. (…) Ştim foarte bine că în această pandemie copiii au suferit foarte mult, au fost izolaţi de rude, de prieteni, de colegi şi era foarte greu să le explicăm de fiecare dată de ce. (…) De aici, a venit ideea acestui program care a fost făcut special pentru a se uita la această stare emoţională, la acest impact. Să vedem ce putem să facem acum, (…) cum putem să îi ajutăm. (…) În acelaşi timp, (…) avem în continuare o campanie de vaccinare în derulare şi de mâine putem să vaccinăm şi adolescenţii. Îi încurajez pe părinţi să ia cea mai bună decizie pentru copiii lor, trebuie să avem cât mai multe persoane vaccinate pentru a trece de pandemie’, a afirmat Cîţu.

El a adăugat că multe dintre concluziile acestui proiect trebuie să fie susţinute prin programe implementate de Ministerul Muncii.

‘Nu ştiu dacă există foarte multe programe guvernamentale în care se vorbeşte de inteligenţă emoţională. Cred că este o premieră iarăşi şi aici vreau să văd exact în ce direcţie o să mergem şi la fel programul guvernamental în care se vorbeşte despre anxietate, despre depresie la copii, lucruri pe care poate şi noi, în societate, de multe ori le-am ascuns, nu sunt lucruri pe care vrem să le aducem în prim plan şi îmi pare bine că avem curajul să facem un program guvernamental care să se ocupe de această problemă care există şi la noi în societate şi care a fost accentuată în această perioadă’, a subliniat prim-ministrul.

Florin Cîţu s-a declarat convins că se vor obţine rezultate bune în cadrul acestui program.

‘Sunt bucuros că a venit aici cu noi şi doamna ministru al Muncii, pentru că foarte multe dintre concluzii vor trebui să fie susţinute prin programe care vor fi implementate de Ministerul Muncii. Avem şi susţinerea domnului preşedinte, prin doamna consilier Ligia Deca, care iarăşi arată clar cât de important este acest program pentru noi şi această tematică. Suntem astăzi, aici, din grijă pentru copii, pentru că ei sunt viitorul nostru’, a adăugat premierul.

Programul naţional de suport ‘Din grijă pentru copii’ are ca scop analizarea efectelor pandemiei de COVID-19 asupra copiilor în plan psiho-emoţional, dar şi în raport cu riscurile de siguranţă online şi violenţă domestică.

Potrivit Guvernului, programul va fi structurat pe două arii de intervenţie: inteligenţă emoţională – managementul emoţiilor şi siguranţa copiilor şi va fi coordonat de consilierul de stat din Cancelaria Prim-Ministrului Mădălina Turza.

(Agerpres/FOTO radioiasi.ro)

Etichete:
Ordonanţa „Trenuleţ” a fost publicată în „Monitorul Oficial”
Naţional miercuri, 1 ianuarie 2025, 09:01

Ordonanţa „Trenuleţ” a fost publicată în „Monitorul Oficial”

Ordonanţa de urgenţă a Guvernului care prevede reducerea unor cheltuieli în sectorul public în 2025, îngheţarea pensiilor şi a salariilor din...

Ordonanţa „Trenuleţ” a fost publicată în „Monitorul Oficial”
România a sărbătorit, la trecerea dintre ani, intrarea completă în spaţiul de liberă circulaţie
Naţional miercuri, 1 ianuarie 2025, 08:58

România a sărbătorit, la trecerea dintre ani, intrarea completă în spaţiul de liberă circulaţie

România a sărbătorit, la trecerea dintre ani, intrarea completă în spaţiul de liberă circulaţie, moment marcat simbolic la vama Giurgiu-Ruse...

România a sărbătorit, la trecerea dintre ani, intrarea completă în spaţiul de liberă circulaţie
Autorităţile recomandă renunţarea la utilizarea materialelor pirotehnice periculoase în noaptea de Revelion
Naţional marți, 31 decembrie 2024, 16:49

Autorităţile recomandă renunţarea la utilizarea materialelor pirotehnice periculoase în noaptea de Revelion

Pompierii le recomandă românilor ca în această noapte de Revelion să renunţe la utilizarea petardelor şi a artificiilor periculoase şi să nu...

Autorităţile recomandă renunţarea la utilizarea materialelor pirotehnice periculoase în noaptea de Revelion
Curtea de Apel Bucureşti respinge acţiunea lui Călin Georgescu în legătură cu anularea alegerilor prezidenţiale
Naţional marți, 31 decembrie 2024, 16:46

Curtea de Apel Bucureşti respinge acţiunea lui Călin Georgescu în legătură cu anularea alegerilor prezidenţiale

Judecătoarea Cristina Ardeleanu de la Curtea de Apel Bucureşti a respins marţi acţiunea deschisă în justiţie de Călin Georgescu în...

Curtea de Apel Bucureşti respinge acţiunea lui Călin Georgescu în legătură cu anularea alegerilor prezidenţiale
Naţional marți, 31 decembrie 2024, 15:58

INSP: 57.184 cazuri de infecţii respiratorii în perioada 23 – 29 decembrie; încă trei decese confirmate

57.184 de cazuri de infecţii respiratorii (gripă clinică, IACRS şi pneumonii) au fost raportate în săptămâna 23 – 29 decembrie, fiind...

INSP: 57.184 cazuri de infecţii respiratorii în perioada 23 – 29 decembrie; încă trei decese confirmate
Naţional marți, 31 decembrie 2024, 15:26

Specialiştii oferă sfaturi şi recomandări pentru evitarea exceselor alimentare de sărbători

Mesele copioase din această perioadă nu trebuie însoţite de un consum excesiv de alcool, care este dăunător sănătăţii – atrag...

Specialiştii oferă sfaturi şi recomandări pentru evitarea exceselor alimentare de sărbători
Naţional marți, 31 decembrie 2024, 13:39

Transportatorii de mărfuri nu sunt convinşi că circulaţia se va simplifica odată cu eliminarea controalelor din vămi

Transportatorii de mărfuri nu sunt convinşi că circulaţia se va simplifica odată cu eliminarea controalelor din vămi întrucât, spun ei,...

Transportatorii de mărfuri nu sunt convinşi că circulaţia se va simplifica odată cu eliminarea controalelor din vămi
Naţional marți, 31 decembrie 2024, 13:20

Oraşele din România întâmpină noul an cu o varietate de petreceri şi spectacole

Oraşele din România întâmpină noul an cu o varietate de petreceri şi spectacole. Şi acum, centrul manifestărilor va fi Capitala, însă şi...

Oraşele din România întâmpină noul an cu o varietate de petreceri şi spectacole