Guvernul pregăteşte o ordonanţă în cazul City Insurance
Publicat de , 21 septembrie 2021, 06:25 / actualizat: 21 septembrie 2021, 9:09
UPDATE – Guvernul pregăteşte o ordonanţă de urgenţă în cazul City Insurance care va urgenta plata despăgubirilor pentru şoferii ghinionişti nevoiţi să folosească poliţa RCA de la această companie de asigurări, în caz de accident.
Aceasta pentru că, aşa cum este legea acum, ei ar trebui să aştepte luni sau poate şi ani până când instanţa va declara definitiv falimentului City.
S-a mai întâmplat şi în cazul altor două companii, Carpatica şi Astra, care au ieşit de pe piaţa asigurărilor.
De această dată, executivul ar urma să permită plata despăgubirilor înainte de declararea falimentului. Decizia ar putea fi luată la prima şedinţă de guvern.
Între timp, Fondul de Garantare a Asiguraţilor a început să primească cereri pentru plata daunelor. Solicitarea trebuie însoţită de documente justificative pentru deschiderea dosarului de daună. După constatare, şoferii cu maşini avariate pot merge direct în service, dar probabil vor trebui să-şi plătească la început din propriul buzunar reparaţia. Toate aceste informaţii au fost incluse într-un ghid publicat de Uniunea Naţională a Societăţilor de Asigurare şi de Biroul Asiguratorilor de Autovehicule.
În ghid se subliniază că, dacă deţineţi o poliţă de asigurare emisă de City Insurance, aceasta rămâne valabilă în continuare până cel târziu la 90 de zile după rămânerea definitivă a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului sau până la expirarea poliţei, dacă valabilitatea acesteia se încheie în mai puţin de trei luni. Prin urmare, până la atingerea unuia dintre aceste termene, în cazul unei poliţe RCA, de exemplu, puteţi circula pe drumurile publice, iar dacă veţi fi controlaţi în trafic nu veţi fi sancţionaţi. Dacă sunteţi victima unui accident rutier produs de un conducător auto al unui autovehicul asigurat printr-o poliţă RCA emisă de City Insurance, dacă nu aţi avizat încă dauna la societatea de asigurare, aveţi dreptul să o faceţi adresându-vă Fondului de Garantare a Asiguraţilor cel târziu până la data denunţării poliţei RCA de către asigurat, dar nu mai mult de 90 de zile de la data pronunţării hotărârii de deschidere a procedurii falimentului. Pentru încasarea indemnizaţiilor sau a despăgubirilor veţi putea depune o cerere de plată motivată şi însoţită de documente justificative.
City Insurance era lider de piaţă, cu 3 milioane de poliţe RCA emise. A funcţionat, a ajuns sus şi apoi a căzut, după modelul celorlalte două companii care au dat faliment cu poliţie ieftine şi cu plata cu întârziere a despăgubirilor. Un colos cu picioare de lut, care avea probleme cu banii încă din 2017. Mai mult, conducerea companiei nu numai că nu ar fi acţionat legal pentru redresare, dar a plătit dobânzi pentru împrumuturi fictive şi reasigura riscurile în paradisuri fiscale, unde verificările erau foarte greu de făcut. Sunt informaţii din ancheta ASF care ar fi anunţat şi Direcţia Naţională Anticorupţie.
De ce s-a acţionat aşa de târziu deocamdată nu este clar, dar ar fi nevoie inclusiv de modificarea legislaţiei europene în domeniu, pentru ca astfel de situaţii să nu mai apară – spune directorul ASF, Valentin Ionescu.
Valentin Ionescu: Această companie avea cedare în reasigurare peste 90%, iar cedarea aceasta era făcută în paradisuri fiscale din insulele Cayman şi insulele Barbados. Din păcate, şi directiva Solvabilitate 2 ar trebui ajustată. Noi am trimis o propunere la Autoritatea Europeană /…/, având în vedere aceste probleme identificate, ajustată în sensul a nu se mai permite asiguratorilor din România sau dintr-un stat membru al UE să-şi facă reasigurare în paradisuri fiscale, pentru că sunt foarte greu de obţinut informaţiile şi de confirmat clauzele contractelor de reasigurare.
Ancheta derulată în cazul falimentului companiei City Insurance dezvăluie posibile fraude şi operaţiuni realizate prin aşa-numitele paradisuri fiscale, spune şeful Direcţiei de Asigurări din cadrul Autorităţii de Supraveghere Financiară.
Potrivit reporterului RRA, Alex Lancuzov, în cadrul unui eveniment online organizat de publicaţia „Newsweek”, directorul Valentin Ionescu a vorbit despre faptul că City Insurance declara sume fictive în conturi, iar reasigurarea riscurilor se făcea prin conturi offshore foarte greu de verificat.
Valentin Ionescu: Această companie avea cedare în reasigurare peste 90%, iar cedarea această în reasigurare era făcută în paradisuri fiscale din Insulele Cayman şi Insulele Barbados. Din păcate şi Directiva Solvabilitate II dar trebuie ajustată, noi am trimis o propunere la Autoritatea Europeană EIOPA, având în vedere aceste probleme identificate, ajutată în sensul a nu se mai permite asigurătorilor din România sau dintr-un stat membru al UE să-şi facă reasigurare în paradisuri fiscale, pentru că sunt foarte greu de obţinut informaţiile şi confirmat clauzele contractelor de reasigurare. Noi am făcut investigaţii cu autoritatea din Cayman şi Barbados, au venit răspunsurile după un an de zile mai exact, şi am constat că sunt anumite probleme şi pe asigurarea acestei companii.
Autoritatea de Supraveghere financiară a retras autorizaţia de funcţionare a City Insurance, compania cu cea mai mare cotă de piaţă şi 3 milioane de poliţe RCA emise, şi a solicitat deschiderea procedurii falimentului împotriva societăţii. Poliţele de asigurare emise de City Insurance urmează să fie onorate din Fondul de Garantare a Asiguraţilor.
RADOR/FOTO arhivă RRA