Ascultă Radio România Iași Live

Darius Vâlcov poate fi arestat preventiv

Publicat de Andreea Drilea, 1 aprilie 2015, 14:15

UPDATE ora 14:25 – Senatorii au aprobat cu 120 de voturi pentru şi 18 împotrivă continuarea urmăririi penale pentru Darius Vâlcov. Cu 106 voturi pentru şi 28 împotrivă s-a aprobat şi încuviinţarea arestării preventive a acestuia.

DNA a cerut un nou aviz pentru arestarea lui Darius Vâlcov, suspectat că a folosit informaţii obţinute când a fost primar, senator şi ministru, pentru a sprijini firme pe care le administrează prin interpuşi, procurorii precizând că el ar fi obţinut astfel trei lingouri de aur, bani şi tablouri.

UPDATE ora 13:10 – Cererea DNA privind încuviinţarea reţinerii şi arestării preventive în cazul lui Darius Vâlcov a fost aprobată, miercuri, de Senat, fiind înregistrate, conform unor surse din comisia de numărare a voturilor, 106 opţiuni „pentru” şi 29 „împotrivă”.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă miercuri contestaţia DNA privind arestarea la domiciliu pentru 30 de zile a fostului ministru de Finanţe Darius Vâlcov.

După ce a respins cererea DNA privind arestarea preventivă a lui Vâlcov, acuzat de trafic de influenţă, Instanţa Supremă a decis joia trecută ca fostul ministru să fie cercetat în arest la domiciliu.

Darius Vâlcov are mai multe obligaţii: să nu părăsească imobilul în care locuieşte fără permisiunea organului judiciar în faţa căruia se află cauza, a judecătorului de drepturi şi libertăţi şi de a se supune restricţiilor stabilite de acestea; să se prezinte în faţa organului de urmărire penală şi a judecătorului de drepturi şi libertăţi, a judecătorului de cameră preliminară sau a instanţei de judecată ori de câte ori este chemat; să nu comunice cu ceilalţi participanţi la comiterea infracţiunilor, cu martorii, precum şi cu ceilalţi subiecţi procesuali.

Pe durata celor 30 de zile, Darius Vâlcov poate părăsi imobilul unde locuieşte pentru prezentarea în faţa organelor judiciare, la chemarea acestora.

Potrivit DNA, în cursul anului 2009, Theodor Berna, administratorul companiei Tehnologica Radion, l-a contactat pe Darius Vâlcov, primar al municipiului Slatina, căruia i-a propus ca în schimbul oferirii sprijinului în influenţarea factorilor de decizie în vederea câştigării unor licitaţii de lucrări pentru obiective situate în municipiul Slatina, oraşele Scorniceşti, Piatra Olt şi Drăgăneşti, să îi dea 20% din valoarea sumelor încasate (fără TVA). În schimbul acestor contracte, Darius Vâlcov ar fi primit suma de aproximativ 2 milioane de euro, atât direct, cât şi prin intermediari.

(Agerpres/FOTO jurnalul.ro)

Etichete:
Trei cutremure s-au produs în această dimineaţă în Vrancea şi Buzău
Naţional marți, 25 februarie 2025, 07:55

Trei cutremure s-au produs în această dimineaţă în Vrancea şi Buzău

Trei cutremure cu magnitudinea cuprinsă între 2,8 şi 3,2 s-au produs marţi dimineaţa în judeţele Vrancea şi Buzău, zona seismică Vrancea,...

Trei cutremure s-au produs în această dimineaţă în Vrancea şi Buzău
Partidele parlamentare vor fi chemate la consultări cu preşedintele interimar Ilie Bolojan
Naţional marți, 25 februarie 2025, 07:06

Partidele parlamentare vor fi chemate la consultări cu preşedintele interimar Ilie Bolojan

Partidele parlamentare sunt chemate mâine la consultări cu preşedintele interimar Ilie Bolojan, pentru a pregăti poziţia ţării noastre la...

Partidele parlamentare vor fi chemate la consultări cu preşedintele interimar Ilie Bolojan
Proiectul de lege privind folosirea canabisului în scop medicinal a primit aviz negativ
Naţional marți, 25 februarie 2025, 06:22

Proiectul de lege privind folosirea canabisului în scop medicinal a primit aviz negativ

Proiectul de lege care ar fi permis folosirea canabisului în scop medicinal a primit aviz negativ, aseară, din partea Comisiei pentru sănătate...

Proiectul de lege privind folosirea canabisului în scop medicinal a primit aviz negativ
Peste 40 de spitale din întreaga ţară vor avea centre de sănătate mintală
Naţional marți, 25 februarie 2025, 06:12

Peste 40 de spitale din întreaga ţară vor avea centre de sănătate mintală

Peste 40 de spitale din întreaga ţară vor avea centre de sănătate mintală în care medicii vor trata şi preveni consumul de droguri....

Peste 40 de spitale din întreaga ţară vor avea centre de sănătate mintală
Naţional luni, 24 februarie 2025, 19:41

Partidele parlamentare sunt chemate la consultări cu preşedintele interimar Ilie Bolojan

Partidele parlamentare sunt chemate miercuri la consultări cu preşedintele interimar, Ilie Bolojan, pentru a pregăti poziţia ţării noastre la...

Partidele parlamentare sunt chemate la consultări cu preşedintele interimar Ilie Bolojan
Naţional luni, 24 februarie 2025, 10:46

METEO: Prognoză specială pentru regiunea Moldovei

Sursa : Administrația Națională de Meteorologie COD : GALBEN Ziua/luna/anul: 24-02-2025 Ora : 10:00 Nr. mesajului:1 Intervalul : 24 februarie,...

METEO: Prognoză specială pentru regiunea Moldovei
Naţional luni, 24 februarie 2025, 10:26

Numărul de victime racolate prin metoda „loverboy”, în creştere

Iubirea nu înseamnă control. Iubirea nu înseamnă violenţă. Iubirea nu înseamnă exploatare – este mesajul publicat de Agenţia...

Numărul de victime racolate prin metoda „loverboy”, în creştere
Naţional luni, 24 februarie 2025, 08:31

A apărut o nouă metodă de înşelăciune în mediul online

A apărut o nouă metodă de înşelăciune în mediul online. De data aceasta, infractorii se folosesc de mesaje trimise pe WhatsApp, pe telefonul...

A apărut o nouă metodă de înşelăciune în mediul online