În prima săptămână din luna noiembrie au fost raportate peste 66.500 de cazuri de infecţii respiratorii acute
Publicat de Andreea Drilea, 13 noiembrie 2022, 07:19
În prima săptămână din luna noiembrie au fost raportate peste 66.500 de cazuri de infecţii respiratorii acute – a anunţat Institutul Naţional de Sănătate Publică.
În aceeaşi perioadă a anului trecut, cifra era uşor mai mare, depăşind 68.000 de cazuri.
Potrivit raportării la nivel naţional, s-au înregistrat 316 cazuri de gripă clinică, faţă de 74 anul trecut.
Conform INSP, au fost anunţate şi trei cazuri de gripă confirmată în laborator.
Peste un milion de persoane din grupele de risc au fost vaccinate antigripal până la finalul lunii trecute, cu serul distribuit gratuit de Ministerul Sănătăţii. Rador/FOTO imagine ilustrativă