Ascultă Radio România Iași Live

Instanţa supremă a tras la sorţi judecătorii din completurile de cinci, după decizia CCR

Instanţa supremă a tras la sorţi judecătorii din completurile de cinci, după decizia CCR

Publicat de Andreea Drilea, 9 noiembrie 2018, 13:00

UPDATE – ora 10:42 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a desemnat prin tragere la sorţi, vineri, în şedinţă publică, membrii completurilor de cinci judecători pentru anul 2018, după decizia Curţii Constituţionale.

Tragerea la sorţi a fost realizată de preşedintele Instanţei supreme, Cristina Tarcea, în prezenţa celor doi vicepreşedinţi.

În urma tragerii la sorţi, Completul 1 penal este format din: Rodica Cosma, Valentin Horia Şelaru, Simona Cristina Neniţă, Francisca Maria Vasile şi Ioana Alina Ilie. Supleanţi la acest complet au fost desemnaţi: Tatiana Rog, Florentina Dragomir, Andrei Claudiu Rus, Luciana Mera şi Săndel Macavei.

Acest complet are pe rol dosarele în care sunt judecaţi Liviu Dragnea, Toni Greblă, Victor Ponta, Sebastian Ghiţă.

Completul 2 penal va fi compus din: Lavinia Lefterache, Ionuţ Matei, Gheorghe Aurel Ilie, Ştefan Pistol şi Ioana Bogdan. Supleanţi: Oana Burnel, Rodica Aida Popa, Maricela Cobzariu, Leontina Şerban, Ilie Iulian Dragomir.

Completul 2 penal are pe rol dosarele în care sunt judecaţi, printre alţii, Călin Popescu-Tăriceanu, Sebastian Ghiţă şi Iulian Bădescu, dar şi Cristian David.


Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie organizează, vineri, în şedinţă publică, tragerile la sorţi pentru desemnarea membrilor completurilor de cinci judecători pentru anul 2018, după decizia Curţii Constituţionale.

‘La data de 9 noiembrie 2018, orele 10,00, la sediul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, sala Secţiilor Unite, vor avea loc, în şedinţă publică, tragerile la sorţi pentru desemnarea membrilor completelor de cinci judecători pentru anul 2018, având în vedere decizia Curţii Constituţionale a României din data de 7 noiembrie 2018, prin care s-a constatat existenţa unui conflict juridic de natură constituţională între Parlament, pe de o parte, şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pe de altă parte’, informează joi ÎCCJ.

Este vorba de patru completuri de 5 judecători, două în materie penală şi două în materie civilă.

Curtea Constituţională a admis, miercuri, o sesizare a premierului Viorica Dăncilă şi a decis că există un conflict juridic de natură constituţională între Parlament şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pe tema constituirii completurilor de 5 judecători.

CCR a dispus că Instanţa supremă trebuie să ia de îndată măsurile necesare pentru constituirea completurilor de 5, în sensul desemnării prin tragere la sorţi a tuturor membrilor acestor completuri.

Până la decizia CCR, erau traşi la sorţi doar patru judecători din aceste completuri, iar al cincilea era membru de drept, fiind, după caz, preşedintele sau vicepreşedintele Instanţei supreme, respectiv şeful Secţiei civile sau penale.

Completurile de 5 judecători în materie penală de la Instanţa supremă au pe rol dosare importante, în care sunt judecaţi, printre alţii, liderul PSD, Liviu Dragnea, liderul ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, omul de afaceri Sebastian Ghiţă şi fostul judecător de la CCR Toni Greblă.

La începutul lunii septembrie, Colegiul de Conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a decis să nu aplice noile prevederi ale Legii 304/2004 în legătură cu alegerea completurilor de cinci judecători.

Şefa Instanţei supreme, Cristina Tarcea, declara pe 25 septembrie că legea care modifică Legea 304/2004 nu are dispoziţii tranzitorii, care să impună, pentru anul 2018, tragerea la sorţi a completurilor de cinci judecători, ea urmând să fie aplicată din ianuarie 2019.

(Agerpres/FOTO arhivă qmagazine.ro)

Etichete:
MApN semnalează o campanie extinsă de informaţii false, distribuită masiv pe diferite platforme digitale
Naţional luni, 24 februarie 2025, 08:28

MApN semnalează o campanie extinsă de informaţii false, distribuită masiv pe diferite platforme digitale

Adoptarea, săptămâna trecută, în Camera Deputaţilor a celor două proiecte de lege referitoare la apărarea teritoriului a generat o campanie...

MApN semnalează o campanie extinsă de informaţii false, distribuită masiv pe diferite platforme digitale
Senatul urmează să reia dezbaterile asupra ordonanţei de urgenţă privind alegerile prezidenţiale din luna mai
Naţional luni, 24 februarie 2025, 08:23

Senatul urmează să reia dezbaterile asupra ordonanţei de urgenţă privind alegerile prezidenţiale din luna mai

Senatul urmează să reia, săptămâna aceasta, dezbaterile asupra ordonanţei de urgenţă privind alegerile prezidenţiale din luna mai, după ce...

Senatul urmează să reia dezbaterile asupra ordonanţei de urgenţă privind alegerile prezidenţiale din luna mai
Guvernul ar urma să decidă săptămâna aceasta forma finală a noii scheme de compensare a preţurilor la energie electrică şi gaze naturale
Naţional luni, 24 februarie 2025, 07:33

Guvernul ar urma să decidă săptămâna aceasta forma finală a noii scheme de compensare a preţurilor la energie electrică şi gaze naturale

Guvernul ar urma să decidă săptămâna aceasta forma finală a noii scheme de compensare a preţurilor la energie electrică şi gaze naturale,...

Guvernul ar urma să decidă săptămâna aceasta forma finală a noii scheme de compensare a preţurilor la energie electrică şi gaze naturale
 BEC a admis constituirea Alianţei Electorale „România Înainte”
Naţional duminică, 23 februarie 2025, 07:07

 BEC a admis constituirea Alianţei Electorale „România Înainte”

BEC a decis admiterea înregistrării Protocolului de constituire a Alianţei Electorale ‘România Înainte’, semnat de partidele din...

 BEC a admis constituirea Alianţei Electorale „România Înainte”
Naţional duminică, 23 februarie 2025, 06:46

Agenţia Fitch menţine România în categoria de rating recomandată investiţiilor

Agenţia Fitch a anunţat că menţine România în categoria de rating recomandată investiţiilor, însă pe ultima treaptă. Analiştii financiari...

Agenţia Fitch menţine România în categoria de rating recomandată investiţiilor
Naţional duminică, 23 februarie 2025, 06:45

Regizorul Radu Jude a câştigat Ursul de Argint pentru cel mai bun scenariu, la Berlinală

Regizorul Radu Jude a primit în această seară, la Berlinală, Ursul de Argint pentru cel mai bun scenariu pentru producţia „Kontinental...

Regizorul Radu Jude a câştigat Ursul de Argint pentru cel mai bun scenariu, la Berlinală
Naţional sâmbătă, 22 februarie 2025, 09:13

Anchetă într-un dosar de corupţie ce ar viza contracte din domeniul apărării la Baza NATO de la Mihail Kogălniceanu

Procurorii DNA şi investigatorii din Armata Statelor Unite anchetează mai multe persoane într-un dosar de corupţie ce ar viza contracte din...

Anchetă într-un dosar de corupţie ce ar viza contracte din domeniul apărării la Baza NATO de la Mihail Kogălniceanu
Naţional sâmbătă, 22 februarie 2025, 08:29

Cutremur în județul Vrancea

Un cutremur slab, cu magnitudinea 3,1, s-a produs sâmbătă dimineaţa, la ora 5:45, în judeţul Vrancea, zona seismică Vrancea, potrivit...

Cutremur în județul Vrancea