Ascultă Radio România Iași Live

(UPDATE) Deputatul social-democrat Miron Mitrea a fost condamnat la 2 ani de închisoare cu executare

Publicat de Lucian Bălănuţă, 15 octombrie 2014, 17:00

(UPDATE, ora 17:00) Deputatul social-democrat Miron Mitrea a fost condamnat la 2 ani de închisoare cu executare pentru luare de mită în dosarul referitor la renovarea casei mamei sale din localitatea Voluntari.

Instanţa a decis şi confiscarea a aproape 170 de mii de lei de la fostul ministru.

În acelaşi dosar, fosta şefă a Inspectoratului de Stat în Construcţii, Irina Jianu, a primit 5 luni de detenţie. Ea se află în penitenciar, după ce a fost condamnată la şase şi respectiv 4 ani în dosarele Trofeul Calităţii şi Zambaccian.

Decizia Înaltei Curţi nu este definitivă şi poate fi contestată cu apel.

ora 14:30 Magistraţii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-ar putea pronunţa miercuri în dosarul în care deputatul PSD Miron Mitrea este acuzat de corupţie în legătură cu renovarea casei mamei sale din localitatea Voluntari.

La ultimul termen al procesului, din 3 octombrie, procurorul DNA a solicitat condamnarea celor trei inculpaţi din acest dosar, Miron Mitrea, Irina Jianu şi Nicolae Popescu, la pedepse de închisoare cu executare, fără să nominalizeze şi cuantumul acestora.

Procurorul a susţinut că, în cazul lui Miron Mitrea, faptele de care acesta este acuzat au conotaţii ‘grave’ şi sunt dovedite de probele aflate la dosar, astfel încât se impune aplicarea unei condamnări cu executarea pedepsei.

De cealaltă parte, avocaţii au cerut achitarea inculpaţilor, susţinând că nu există dovezi care să ateste vinovăţia lor.

Miron Mitrea, fost ministru al Transporturilor, Lucrărilor Publice şi Locuinţei în perioada 2000-2004, a fost acuzat de DNA de luare de mită, instigare la fals material în înscrisuri oficiale, în legătură directă cu infracţiunea de corupţie, uz de fals.

În acelaşi dosar a fost trimisă în judecată Irina Jianu, fost inspector de stat, şef adjunct la Inspectoratul de Stat în Construcţii (ISC), ulterior inspector general de stat în construcţii la ISC, aceasta fiind acuzată de dare de mită, folosirea cu rea-credinţă a bunurilor societăţilor comerciale într-un scop contrar intereselor acestora, fals intelectual, fals în înscrisuri sub semnătură privată.

De asemenea, a fost trimis în instanţă Nicolae Popescu, fost arhitect-şef la Primăria Voluntari, acuzat de fals material în înscrisuri oficiale şi favorizarea infractorului, ambele în legătură directă cu infracţiunile de corupţie.

Potrivit DNA, în perioada 2001-2002, Miron Mitrea ar fi primit de la Irina Jianu foloase necuvenite în cuantum de 927.420 de lei în schimbul numirii şi menţinerii acesteia în funcţia de inspector-şef adjunct şi inspector-şef al ISC.

DNA susţine că această sumă reprezintă contravaloarea lucrărilor de construcţii, amenajare şi dotare efectuate cu titlu gratuit şi în lipsa unor contracte de antrepriză sau subantrepriză de SC Conimpuls SA Bacău, SC Vertcon SA Bacău, SC Durimpuls SRL Bacău şi SC Regal Glass SRL Bacău la un imobil din judeţul Ilfov, proprietatea mamei lui Miron Mitrea.

Etichete:
Şedinţă de Guvern; va fi aprobată Strategia pentru guvernare deschisă în România 2025 – 2030
Naţional miercuri, 9 aprilie 2025, 06:40

Şedinţă de Guvern; va fi aprobată Strategia pentru guvernare deschisă în România 2025 – 2030

Guvernul se reuneşte miercuri în şedinţă, urmând să analizeze, printre altele, Strategia pentru guvernare deschisă în România 2025 –...

Şedinţă de Guvern; va fi aprobată Strategia pentru guvernare deschisă în România 2025 – 2030
Ilie Bolojan: Nu există discuţii şi nici informaţii oficiale legate de o retragere de trupe americane de pe Flancul de est al NATO
Naţional marți, 8 aprilie 2025, 18:40

Ilie Bolojan: Nu există discuţii şi nici informaţii oficiale legate de o retragere de trupe americane de pe Flancul de est al NATO

Nu există discuţii şi nici informaţii oficiale legate de o retragere de trupe americane de pe Flancul de est al NATO, a spus cu puţin timp în...

Ilie Bolojan: Nu există discuţii şi nici informaţii oficiale legate de o retragere de trupe americane de pe Flancul de est al NATO
Verificări la nivel naţional a stării adăposturilor de protecţie civilă
Naţional marți, 8 aprilie 2025, 14:39

Verificări la nivel naţional a stării adăposturilor de protecţie civilă

Autorităţile vor iniţia controale la nivel naţional pentru a verifica starea celor peste 4.500 de adăposturi civile, din care aproape 1.200 sunt...

Verificări la nivel naţional a stării adăposturilor de protecţie civilă
Rezultatele la simularea Bacalaureatului vor fi comunicate astăzi
Naţional marți, 8 aprilie 2025, 06:25

Rezultatele la simularea Bacalaureatului vor fi comunicate astăzi

Rezultatele la simularea Bacalaureatului vor fi comunicate marţi, conform calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei şi Cercetării. Simularea...

Rezultatele la simularea Bacalaureatului vor fi comunicate astăzi
Naţional luni, 7 aprilie 2025, 15:49

Banca Naţională a României a menţinut dobânda cheie la 6,5% pe an

Consiliul de Administraţie al Băncii Naţionale a României a decis luni să menţină rata dobânzii de politică monetară la nivelul de 6,5% pe...

Banca Naţională a României a menţinut dobânda cheie la 6,5% pe an
Naţional luni, 7 aprilie 2025, 15:44

Târgul de Carte Gaudeamus Radio România, ediția Cluj-Napoca 2025

Ediția clujeană cu numărul 24 a Târgului de Carte Gaudeamus Radio România va avea loc între 9 și 13 aprilie în Piața Unirii, centrul...

Târgul de Carte Gaudeamus Radio România, ediția Cluj-Napoca 2025
Naţional luni, 7 aprilie 2025, 11:29

DNA prelungeşte controlul judiciar în cazul generalului Cătălin Ştefăniţă Zisu (surse)

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie au decis, luni, prelungirea cu încă 60 de zile a controlului judiciar pe cauţiune în cazul...

DNA prelungeşte controlul judiciar în cazul generalului Cătălin Ştefăniţă Zisu (surse)
Naţional luni, 7 aprilie 2025, 10:47

Noile reguli de acordare a voucherelor de vacanţă pentru salariaţii bugetari ar urma să fie definitivate

Noile reguli de acordare a voucherelor de vacanţă pentru salariaţii bugetari ar urma să fie definitivate, săptămâna aceasta, când va expira...

Noile reguli de acordare a voucherelor de vacanţă pentru salariaţii bugetari ar urma să fie definitivate