Ascultă Radio România Iași Live

Instanţa Supremă confirmă redeschiderea dosarului Revoluţiei

Publicat de , 13 iunie 2016, 13:00 / actualizat: 13 iunie 2016, 14:38


 

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a confirmat luni decizia Parchetului General de redeschidere a urmăririi penale în dosarul Revoluţiei.

Judecătorii de la instanţa supremă au admis o sesizare a procurorilor de la Parchetul General şi au confirmat redeschiderea anchetei în dosarul Revoluţiei.

Pe 5 aprilie, Bogdan Licu, care asigura atunci interimatul în funcţia de procuror general, anunţa redeschiderea anchetei, pe motiv că soluţia de clasare dată în octombrie 2015 de Parchetul Militar este netemeinică şi nelegală, ‘fiind adoptată pe baza unor cercetări incomplete, cu ignorarea unor informaţii, date şi documente esenţiale referitoare la evenimentele din 1989, aspecte care au condus la stabilirea unei situaţii de fapt incomplete şi, sub unele aspecte, eronate, iar, pe cale de consecinţă, la o greşită încadrare juridică a faptelor, toate acestea zădărnicind aflarea adevărului şi identificarea tuturor făptuitorilor, precum şi a făptuitorilor din spatele făptuitorilor’.

Bogdan Licu mai arăta că, din modul de desfăşurare a anchetei la Parchetul Militar, rezultă că nu a existat o preocupare pentru stabilirea unor aspecte esenţiale referitoare la evenimentele din perioada 17 – 30 decembrie 1989.

În opinia lui Bogdan Licu, stabilirea corectă a situaţiei de fapt în această cauză nu se poate face fără analizarea în detaliu a tuturor circumstanţelor anterioare, concomitente şi ulterioare evenimentelor şi fără luarea în considerare a factorilor externi, care au contribuit la căderea guvernelor comuniste din Europa de Est.

‘Am constatat astfel că procurorii, deşi au efectuat un număr mare de acte de urmărire penală în cauză, nu au valorificat informaţii importante furnizate de acestea, dar nici informaţii furnizate de numeroase lucrări care se referă la aceste evenimente, în multe din aceste cărţi, rapoarte, jurnale, monografii fiind prezentate documente şi mărturii extrem de importante în economia anchetei’, declara Bogdan Licu.

De asemenea, procurorii militari nu au făcut niciun demers în vederea declasificării documentelor care au stat la baza elaborării raportului Comisiei senatoriale privind acţiunile desfăşurate în Revoluţia din decembrie 1989, în condiţiile în care această comisie a efectuat mii de audieri şi a obţinut documente de la Ministerul Apărării, Ministerul de Interne şi SRI. Parte din stenogramele audierilor efectuate de această comisie senatorială şi fragmente din documentele prezentate de instituţiile statului au fost publicate în multe cărţi apărute în ultimii 26 de ani.

‘Deşi SRI a întocmit un document amplu referitor la evenimentele din decembrie 1989, acesta nu se regăseşte în dosarul de urmărire penală şi nici nu rezultă că s-ar fi făcut vreun demers în vederea obţinerii acestuia. De asemenea, nu au fost făcute demersuri în vederea obţinerii unor documente extrem de importante din arhivele unor autorităţi/instituţii publice – spre exemplu fondul din 1989 al MApN.

În această cauză, nu s-au efectuat activităţi absolut necesare stabilirii condiţiilor în care s-a deschis focul în fiecare caz în parte. În cele mai multe dintre cazurile în care este vorba despre decesul unor persoane nu au fost făcute autopsii, fără să existe vreo justificare pentru neefectuarea acestora. Rapoartele de constatare medico-legale sunt, în general, foarte sumare’, mai susţinea atunci Bogdan Licu.

În plus, nu a fost recuperată muniţia cu care s-a tras asupra persoanelor rănite sau decedate, iar la dosar nu există vreo justificare în acest sens.

‘Puţinele expertize balistice efectuate nu au stabilit decât tipul muniţiei folosite, precum şi tipurile de armă care o utilizează, dar armele cu care s-a tras efectiv nu au fost identificate, pe cale de consecinţă nici trăgătorii; nu au fost identificate toate forţele militare sau civile participante la reprimarea manifestanţilor’, mai afirma Licu.

Totodată, cele mai multe dintre audierile persoanelor care ar fi putut furniza informaţii utile sunt sintetice, unele de-a dreptul formale.

‘Am apreciat în aceste condiţii că modul în care s-a desfăşurat ancheta nu corespunde exigenţelor CEDO în ceea ce priveşte obligaţia statului de a efectua o anchetă efectivă. De asemenea, am constatat că, în această cauză, contrar afirmaţiilor procurorilor militari, nu a intervenit prescripţia răspunderii penale. (…) În ceea ce priveşte infracţiunile de omor şi omor calificat, precum şi infracţiunile intenţionate urmate de moartea victimei, prin raportare la dispoziţiile art.153 alin.(2) lit.b) şi alin.(3) din Codul de procedură penală, acestea au devenit imprescriptibile. În cauză urmează să se efectueze cercetări şi în ceea ce priveşte infracţiunile de genocid, contra umanităţii şi război, întrucât din analiza probelor administrate, contrar opiniei procurorilor militari, rezultă indicii temeinice şi cu privire la săvârşirea unor astfel de infracţiuni’, mai spunea Bogdan Licu pe 5 aprilie.

Pe 14 octombrie 2015, Parchetul Militar a clasat dosarul privind evenimentele din decembrie 1989, care au avut ca rezultat decesul a 709 persoane, rănirea a 1.855 de persoane prin împuşcare, rănirea a 343 în alte împrejurări şi reţinerea a 924 de oameni.

Parchetul Militar a dispus atunci clasarea dosarului sub aspectul infracţiunilor de propagandă de război, genocid, tratamente neomenoase, infracţiuni de război contra proprietăţii şi altor drepturi, respectiv infracţiuni contra umanităţii, reţinându-se că faptele cercetate nu sunt prevăzute de legea penală, nefiind caracterizate de tipicitate în raport cu normele legale incriminatoare.

Totodată, s-a dispus clasarea sub aspectul infracţiunii de omor, tentativă de omor şi instigare la infracţiunea de omor, reţinându-se, după caz, împlinirea termenului de prescripţie a răspunderii penale sau existenţa autorităţii de lucru judecat, dar şi faptul că decesul nu s-a datorat unei fapte prevăzute de legea penală sau că fapta nu există.

După această decizie de clasare, sute de revoluţionari au depus la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie plângeri împotriva soluţiei date de procurori.

(agerpres/ FOTO rador.ro)

Etichete:
Comisia Europeană reacționează la dezbaterea publică declanșată de documentarul Recorder „Justiție capturată”
Naţional vineri, 12 decembrie 2025, 18:38

Comisia Europeană reacționează la dezbaterea publică declanșată de documentarul Recorder „Justiție capturată”

Comisia Europeană reacționează la seria de comunicări publice și proteste declanșată de documentarul Recorder „Justiție capturată”. Un...

Comisia Europeană reacționează la dezbaterea publică declanșată de documentarul Recorder „Justiție capturată”
Duminică, 14 decembrie, intră un vigoare noul Mers al Trenurilor
Naţional vineri, 12 decembrie 2025, 18:33

Duminică, 14 decembrie, intră un vigoare noul Mers al Trenurilor

CFR Călători anunţă că duminică va intra un vigoare noul Mers al Trenurilor, valabil până la 12 decembrie anul viitor. Programul aduce...

Duminică, 14 decembrie, intră un vigoare noul Mers al Trenurilor
Lege promulgată/ Ordinul de protecţie provizoriu se prelungeşte până la soluţionarea în primă instanţă a cererii
Naţional vineri, 12 decembrie 2025, 18:31

Lege promulgată/ Ordinul de protecţie provizoriu se prelungeşte până la soluţionarea în primă instanţă a cererii

Ordinul de protecţie provizoriu se prelungeşte, de drept, până la soluţionarea în primă instanţă a cererii pentru emiterea ordinului de...

Lege promulgată/ Ordinul de protecţie provizoriu se prelungeşte până la soluţionarea în primă instanţă a cererii
Laura Codruța Kovesi, reacție de solidaritate cu magistrații care denunță abuzurile din justiție
Naţional vineri, 12 decembrie 2025, 16:50

Laura Codruța Kovesi, reacție de solidaritate cu magistrații care denunță abuzurile din justiție

Peste 500 de foști și actuali magistrați s-au solidarizat, până în acest moment, cu judecătorii și procurorii care au ales să vorbească...

Laura Codruța Kovesi, reacție de solidaritate cu magistrații care denunță abuzurile din justiție
Naţional vineri, 12 decembrie 2025, 16:34

Aproape 130.000 de persoane au semnat, până acum, o petiţie prin care solicită modificarea de urgenţă a legilor Justiţiei

Aproape 130.000 de persoane au semnat, până în această după-amiaza, în 48 de ore de la lansare, o petiţie adresată preşedintelui Nicuşor...

Aproape 130.000 de persoane au semnat, până acum, o petiţie prin care solicită modificarea de urgenţă a legilor Justiţiei
Naţional vineri, 12 decembrie 2025, 16:28

INS: Rata anuală a inflaţiei a fost luna trecută de 9,8%

Rata anuală a inflaţiei a fost luna trecută de 9,8%, la fel ca în octombrie, dar în coborâre uşoară faţă de vârful de 9,9 procente,...

INS: Rata anuală a inflaţiei a fost luna trecută de 9,8%
Naţional vineri, 12 decembrie 2025, 16:26

România – Autorităţile anunţă că au depistat două cazuri de lepră, primele în ultimii peste 40 de ani

România a anunţat că a găsit două maseuze cu lepră la un centru balnear din oraşul Cluj, acestea fiind primele cazuri confirmate cu această...

România – Autorităţile anunţă că au depistat două cazuri de lepră, primele în ultimii peste 40 de ani
Naţional vineri, 12 decembrie 2025, 11:44

Secţia pentru judecători a CSM a decis sesizarea Inspecţiei Judiciare pentru a face verificări în legătură cu documentarul Recorder

Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a decis sesizarea Inspecţiei Judiciare pentru a face verificări în legătură...

Secţia pentru judecători a CSM a decis sesizarea Inspecţiei Judiciare pentru a face verificări în legătură cu documentarul Recorder