Ascultă Radio România Iași Live

Ion Iliescu, acuzat de infracţiuni contra umanităţii în dosarul ‘Mineriada’

Publicat de Andreea Drilea, 23 decembrie 2016, 14:56

Procurorii militari au decis, vineri, punerea în mişcare a acţiunii penale, sub aspectul săvârşirii de infracţiuni contra umanităţii, faţă de fostul preşedinte Ion Iliescu, fostul premier Petre Roman şi fostul director al SRI Virgil Măgureanu în dosarul ‘Mineriada din 13 – 15 iunie 1990’.

De asemenea, au fost puşi sub urmărire penală Gelu Voican Voiculescu, fost viceprim-ministru; Nicolae Dumitru, fost prim-vicepreşedinte al Frontului Salvării Naţionale (FSN); general (rez.) Mugurel Cristian Florescu, fost adjunct al procurorului general al României şi şef al Direcţiei Procuraturilor Militare.

În octombrie 2015, Ion Iliescu avea calitatea de suspect în acest dosar, iar prin ordonanţa întocmită vineri de Parchetul Militar el a devenit inculpat.

Procurorul militar Marian Lazăr a declarat vineri că, în perioada 11 – 15 iunie 1990, inculpaţii au decis, organizat şi coordonat ‘un atac generalizat şi sistematic’, lansat împotriva unei populaţii civile, respectiv împotriva manifestanţilor din Piaţa Universităţii din Bucureşti, precum şi a populaţiei Capitalei, atac în care au implicat participarea forţelor armate ale Ministerului de Interne, Ministerului Apărării Naţionale, Serviciului Român de Informaţii, precum şi a unui număr de peste zece mii de mineri şi alţi muncitori din mai multe zone ale ţării.

Parchetul Militar susţine că ‘atacul’ din 11 – 15 iunie 1990 a avut următoarele consecinţe: uciderea prin împuşcare a patru persoane şi rănirea prin împuşcare a altor trei, fapte ce constituie şapte acte materiale ale infracţiunii în forma prevăzută de art. 439, alin.1, lit.a din Codul penal; vătămarea integrităţii fizice sau psihice a unui număr total de 1.269 de persoane, fapte ce constituie tot atâtea acte materiale ale infracţiunii în forma prevăzută de art. 439, alin.1, lit.g din Codul penal; privarea de dreptul fundamental la libertate, pe motive de ordin politic, a unui număr total de 1.242 de persoane, fapte ce constituie tot atâtea acte materiale ale infracţiunii în forma prevăzută de art. 439, alin.1, lit.j din Codul penal.

În cauză, s-a mai dispus punerea în mişcare a acţiunii penale sub aspectul săvârşirii de infracţiuni contra umanităţii în forma prevăzută de art. 439 alin.1, lit.g şi j din Codul penal, faţă de următorii: amiral (rez.) Emil ‘Cico’ Dumitrescu, fost membru al Consiliului Provizoriu de Uniune Naţională (CPUN) şi şef al Direcţiei Generale de Cultură, Presă şi Sport din cadrul Ministerului de Interne; Cazemir Ionescu, fost vicepreşedinte al CPUN; Adrian Sârbu, fost şef de cabinet şi consilier al prim-ministrului; Miron Cozma, fost preşedinte al Biroului Executiv al Ligii Sindicatelor Miniere Libere ‘Valea Jiului’; Matei Drella, lider de sindicat la Exploatarea Minieră Bărbăteni; Cornel Plăieş Burlec fost ministru adjunct la Ministerul Minelor; general (rez.) Vasile Dobrinoiu, fost comandant al şcolii Militare Superioare de Ofiţeri a Ministerului de Interne; general (rez.) Petre Petre, fost comandant al Unităţii Militare 0575 Măgurele, aparţinând Ministerului de Interne.

Din probatoriul administrat în cauză a rezultat că, în perioada 11 – 15 iunie 1990, inculpaţii au aderat la atacul generalizat şi sistematic lansat împotriva unei populaţii civile, respectiv împotriva manifestanţilor din Piaţa Universităţii din Bucureşti, precum şi a populaţiei Capitalei, atac în care a fost implicată participarea forţelor armate ale Ministerului de Interne, Ministerului Apărării Naţionale, Serviciului Român de Informaţii, precum şi a unui număr de peste zece mii de mineri şi alţi muncitori din mai multe zone ale ţării, susţin procurorii.

Parchetul Militar a mai anunţat că, în acest dosar, urmărirea penală se efectuează, în continuare, faţă de alţi 18 suspecţi, sub aspectul săvârşirii aceloraşi infracţiuni de crime împotriva umanităţii.

(Agerpres/FOTO arhivă revista22.ro)

Etichete:
DNSC: Parolele lungi nu garantează siguranţa online
Naţional marți, 22 aprilie 2025, 10:28

DNSC: Parolele lungi nu garantează siguranţa online

Parolele lungi nu garantează siguranţa online, avertizează Directoratul Naţional de Securitate Cibernetică. Instituţia spune că în loc să...

DNSC: Parolele lungi nu garantează siguranţa online
Programul Noua Casă 2025 a devenit operaţional
Naţional marți, 22 aprilie 2025, 10:25

Programul Noua Casă 2025 a devenit operaţional

Programul Noua Casă 2025 a devenit operaţional, după ce plafonul de garantare aprobat de către Ministerul de Finanţe în valoare de 500 milioane...

Programul Noua Casă 2025 a devenit operaţional
METEO: Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată în mai multe județe
Naţional marți, 22 aprilie 2025, 10:07

METEO: Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată în mai multe județe

Sursa : Administrația Națională de Meteorologie COD : GALBEN Ziua/luna/anul: 22-04-2025 Ora : 10:00 Nr. mesajului:1 Intervalul : 22 aprilie,...

METEO: Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată în mai multe județe
Papa Francisc a fost al doilea Suveran Pontif care a vizitat România, după Ioan Paul al II-lea
Naţional marți, 22 aprilie 2025, 06:43

Papa Francisc a fost al doilea Suveran Pontif care a vizitat România, după Ioan Paul al II-lea

Papa Francisc a fost al doilea Suveran Pontif care a vizitat România, după Ioan Paul al II-lea. Între 31 mai şi 2 iunie 2019, el s-a aflat în...

Papa Francisc a fost al doilea Suveran Pontif care a vizitat România, după Ioan Paul al II-lea
Naţional marți, 22 aprilie 2025, 06:27

Cutremur cu magnitudinea de 3.9 în zona seismică Vrancea

Patru cutremure, cu magnitudini între 2,8 şi 3,9, au avut loc, în cursul nopţii, în zona seismică Vrancea-Buzău, fiind resimţite uşor în...

Cutremur cu magnitudinea de 3.9 în zona seismică Vrancea
Naţional marți, 22 aprilie 2025, 06:11

Vremea se menţine caldă în primele zile ale acestei săptămâni,iar ulterior va intra într-un proces de răcire (prognoză)

Vremea se menţine caldă în primele zile ale acestei săptămâni, iar ulterior va intra într-un proces de răcire în majoritatea regiunilor, în...

Vremea se menţine caldă în primele zile ale acestei săptămâni,iar ulterior va intra într-un proces de răcire (prognoză)
Naţional marți, 22 aprilie 2025, 05:57

IGPR: Peste 240 de persoane au murit şi circa 520 au fost rănite grav în accidente rutiere în ianuarie-martie

Peste 240 de persoane au decedat şi circa 520 au fost rănite grav în aproximativ 700 de accidente rutiere înregistrate în intervalul...

IGPR: Peste 240 de persoane au murit şi circa 520 au fost rănite grav în accidente rutiere în ianuarie-martie
Naţional luni, 21 aprilie 2025, 20:57

(AUDIO) Mesajul Papei Francisc, transmis la Iași în iunie 2019

Pentru România, vizita istorică a Papei Francisc din 31 mai – 2 iunie 2019 rămâne un moment de referință în istoria relațiilor dintre...

(AUDIO) Mesajul Papei Francisc, transmis la Iași în iunie 2019