Klaus Iohannis: Prezenţa militarilor americani în România – dovadă a solidarităţii şi coeziunii NATO
Publicat de Andreea Drilea, 11 februarie 2022, 12:32
Preşedintele Klaus Iohannis a subliniat, vineri, că prezenţa militarilor americani în România reprezintă o dovadă a solidarităţii şi coeziunii NATO şi o demonstraţie clară a angajamentelor Statelor Unite faţă de ţara noastră în calitate de partener strategic.
‘România în mod constant a fost implicată în securitatea euroatlantică, este contributor semnificativ la îndeplinirea obiectivelor euroatlantice. Prezenta dumneavoastră aici este o dovadă a solidarităţii Alianţei, a coeziunii Alianţei şi o demonstraţie clară a angajamentelor Statelor Unite faţă de România în calitate de partener strategic’, a afirmat Klaus Iohannis.
Şeful statului român, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, şi secretarul general adjunct al Alianţei, Mircea Geoană, se află vineri la Baza 57 Aeriană de la Mihail Kogălniceanu. AGERPRES/FOTO imagine ilustrativă radioiasi.ro