Ascultă Radio România Iași Live

Legea conform căreia dreptul la ajutor social încetează în cazul refuzului unui loc de muncă, promulgată

Publicat de , 18 iulie 2018, 16:43

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, miercuri, decretul privind promulgarea Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, a informat Administraţia Prezidenţială prin intermediul unui comunicat de presă.

Pe 20 iunie, deputaţii au adoptat proiectul de lege prin care dreptul la ajutor social încetează în cazul refuzului unui loc de muncă oferit. Decizia a fost luată cu 274 de voturi ”pentru”, 4 ”împotrivă” şi 2 abţineri.

‘Refuzul unui loc de muncă oferit sau refuzul de a participa la serviciile pentru stimularea ocupării forţei de muncă şi de formare profesională oferite de agenţiile teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă atrage încetarea dreptului la ajutorul social’, prevede iniţiativa pentru modificarea şi completarea Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat.

Proiectul mai prevede că, în situaţia pierderii dreptului la ajutor social, familia sau persoana singură poate solicita un nou drept după o perioadă de 12 luni de la data deciziei de încetare a acestui drept.

Iniţiativa legislativă stipulează că pentru sumele acordate ca ajutor social, una sau mai multe persoane majore apte de muncă, raportat la cuantumul ajutorului social din familia beneficiară, au obligaţia de a presta lunar, la solicitarea primarului, acţiuni sau lucrări de interes local, fără a se putea depăşi regimul normal de lucru şi cu respectarea normelor de securitate şi igienă a muncii.

‘În situaţia în care persoana nominalizată să efectueze acţiunile sau lucrările de interes local se află în incapacitate temporară de muncă sau şi-a pierdut total ori parţial capacitatea de muncă, obligaţia de a presta acţiunile sau lucrările de interes local (…) se transferă celorlalte persoane apte de muncă din familie, cu acordul primarului’, se mai arată în proiect.

În cazul în care, după o verificare, se constată că familia sau persoana singură a realizat venituri din alte surse şi acestea nu au fost declarate de titular, se dispune încetarea dreptului la ajutor social.

Iniţiativa legislativă stabileşte şi obligaţii pentru primari în scopul valorificării forţei de muncă locale. Astfel, aceştia au obligaţia de a întocmi planul de activităţi sezoniere pe baza solicitărilor primite de la persoane juridice, persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale sau întreprinderi familiale care au nevoie de forţă de muncă şi funcţionează pe raza unităţii administrativ-teritoriale. Planul de acţiune se aprobă prin dispoziţie a primarului, se afişează la sediul primăriei şi cuprinde activităţile sezoniere, beneficiarii de lucrări, precum şi repartizarea persoanelor din familiile beneficiare de ajutor social pentru desfăşurarea activităţilor sezoniere.

Potrivit proiectului, constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 1.000 lei la 5.000 lei neîndeplinirea de către primar a obligaţiilor.

Proiectul stabileşte că repartizarea activităţilor sezoniere se realizează de către primar, după efectuarea de către beneficiarii de ajutor social a orelor de muncă stabilite, iar planul de acţiune se transmite agenţiilor teritoriale în luna următoare aprobării.

‘Refuzul repetat de două ori al persoanelor apte de muncă din familiile beneficiare de ajutor social de a efectua activităţile sezoniere conduce la încetarea dreptului. Fac excepţie (…) persoanele care au acceptat un loc de muncă oferit sau participă la serviciile pentru stimularea ocupării forţei de muncă şi de formare profesională oferite de agenţiile teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă, după aprobarea listei’, se mai prevede în iniţiativa legislativă.

(Agerpres/FOTO obiectiv.info)

Etichete:
Preşedintele interimar, Ilie Bolojan, a avut consultări la Palatul Cotroceni cu reprezentanţii partidelor parlamentare
Naţional miercuri, 26 februarie 2025, 19:34

Preşedintele interimar, Ilie Bolojan, a avut consultări la Palatul Cotroceni cu reprezentanţii partidelor parlamentare

Preşedintele interimar, Ilie Bolojan, a avut, astăzi, consultări la Palatul Cotroceni cu reprezentanţii partidelor parlamentare, pentru definirea...

Preşedintele interimar, Ilie Bolojan, a avut consultări la Palatul Cotroceni cu reprezentanţii partidelor parlamentare
Călin Georgescu, pus sub control judiciar
Naţional miercuri, 26 februarie 2025, 17:23

Călin Georgescu, pus sub control judiciar

UPDATE – Călin Georgescu, fost candidat la alegerile prezidenţiale, a fost pus sub control judiciar de procurorii de la Parchetul General pe...

Călin Georgescu, pus sub control judiciar
Teancuri de bani, arme şi muniţie, găsite la apropiaţii lui Georgescu
Naţional miercuri, 26 februarie 2025, 16:40

Teancuri de bani, arme şi muniţie, găsite la apropiaţii lui Georgescu

Procurorii de la Parchetul General au găsit miercuri mari sume de bani, arme şi muniţie la apropiaţi ai lui Călin Georgescu, au declarat surse...

Teancuri de bani, arme şi muniţie, găsite la apropiaţii lui Georgescu
Ciolacu: Autorităţile judiciare au datoria să prezinte publicului probe solide în ancheta în care este implicat şi un potenţial prezidenţiabil
Naţional miercuri, 26 februarie 2025, 16:04

Ciolacu: Autorităţile judiciare au datoria să prezinte publicului probe solide în ancheta în care este implicat şi un potenţial prezidenţiabil

În contextul electoral al României, autorităţile judiciare au datoria să prezinte publicului probe extrem de solide în ancheta în care,...

Ciolacu: Autorităţile judiciare au datoria să prezinte publicului probe solide în ancheta în care este implicat şi un potenţial prezidenţiabil
Naţional miercuri, 26 februarie 2025, 14:04

Ministrul Educaţiei a explicat noua programă pentru elevii de liceu

Ministrul Educaţiei, Daniel David, susţine că modelul învăţământului liceal, care funcţionează de 20 de ani, nu a dat rezultate bune, iar...

Ministrul Educaţiei a explicat noua programă pentru elevii de liceu
Naţional miercuri, 26 februarie 2025, 13:10

Călin Georgescu, ridicat de poliţişti pentru a fi audiat la Parchetul General

Călin Georgescu a fost ridicat miercuri de poliţişti, urmând a fi dus cu mandat la Parchetul General pentru a fi audiat de procurori, au declarat...

Călin Georgescu, ridicat de poliţişti pentru a fi audiat la Parchetul General
Naţional miercuri, 26 februarie 2025, 11:52

Călin Georgescu pierde în instanţă ultima încercare de reluare a turului al doilea al alegerilor prezidenţiale

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins definitiv contestaţia lui Călin Georgescu prin care acesta solicita suspendarea documentelor...

Călin Georgescu pierde în instanţă ultima încercare de reluare a turului al doilea al alegerilor prezidenţiale
Naţional miercuri, 26 februarie 2025, 11:19

CNAS atrage atenţia furnizorilor să fie prudenţi faţă de mailurile primite aparent din partea instituţiei

Casa Naţională de Asigurări de Sănătate atrage atenţia furnizorilor de servicii medicale, medicamente şi dispozitive medicale să fie foarte...

CNAS atrage atenţia furnizorilor să fie prudenţi faţă de mailurile primite aparent din partea instituţiei