Ascultă Radio România Iași Live

Legea prin care concursurile de titularizare pot fi organizate şi în perioada stării de alertă – promulgată

Publicat de Andreea Drilea, 2 iulie 2020, 12:47

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, joi, Legea pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 58/2020 privind luarea unor măsuri pentru buna funcţionare a sistemului de învăţământ, care prevede că în perioada stării de alertă pot fi organizate concursurile de titularizare în învăţământul preuniversitar şi cele de ocupare a posturilor din învăţământul universitar.

‘Pe durata stării de alertă, în instituţiile şi autorităţile publice, se suspendă orice tip de concurs pentru ocuparea posturilor sau funcţiilor vacante şi temporar vacante, cu excepţia celor prevăzute la alin. (1) şi (2), precum şi la art. 11 şi 12, precum şi posturile de predare vacante din unităţile de învăţământ preuniversitar şi a posturilor şi funcţiilor vacante din instituţiile de învăţământ superior, institutele de cercetare, Academia Română şi academiile de ramură’, prevede actul normativ.

Ordonanţa vizează stabilirea unor măsuri privind buna funcţionare a sistemului de învăţământ pentru asigurarea continuităţii procesului de învăţământ pe durata stării de urgenţă, completată şi cu starea de alertă, până la eliminarea restricţiilor privind adunările publice, astfel încât procesul de învăţământ să se poată realiza şi în modul online.

(Agerpres/FOTO radioiasi.ro)

Etichete:
Elevii se întorc luni la cursuri
Naţional vineri, 25 aprilie 2025, 10:03

Elevii se întorc luni la cursuri

Elevii se vor întoarce luni la cursuri din vacanţa prilejuită de Sărbătorile Pascale, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei şi...

Elevii se întorc luni la cursuri
Creştinii ortodocşi şi greco-catolici sărbătoresc, astăzi, Izvorul Tămăduirii.
Naţional vineri, 25 aprilie 2025, 06:02

Creştinii ortodocşi şi greco-catolici sărbătoresc, astăzi, Izvorul Tămăduirii.

Creştinii ortodocşi şi greco-catolici sărbătoresc, astăzi, Izvorul Tămăduirii. Această zi aminteşte de o minune săvârşită în secolul...

Creştinii ortodocşi şi greco-catolici sărbătoresc, astăzi, Izvorul Tămăduirii.
Prezidenţiale2025/BEC – reacţie după decizia Curţii de Apel Ploieşti: Activitatea tuturor birourilor electorale continuă
Naţional vineri, 25 aprilie 2025, 05:55

Prezidenţiale2025/BEC – reacţie după decizia Curţii de Apel Ploieşti: Activitatea tuturor birourilor electorale continuă

Activitatea tuturor birourilor electorale continuă în temeiul şi pentru executarea măsurilor prevăzute de actele normative şi a celor...

Prezidenţiale2025/BEC – reacţie după decizia Curţii de Apel Ploieşti: Activitatea tuturor birourilor electorale continuă
Decizie a Curţii de Apel Ploieşti: Executarea hotărârii CCR privind anularea alegerilor prezidenţiale – suspendată
Naţional vineri, 25 aprilie 2025, 04:53

Decizie a Curţii de Apel Ploieşti: Executarea hotărârii CCR privind anularea alegerilor prezidenţiale – suspendată

Un judecător de la Curtea de Apel Ploieşti a admis o cerere prin care se solicita suspendarea hotărârii CCR din 6 decembrie 2024 prin care au...

Decizie a Curţii de Apel Ploieşti: Executarea hotărârii CCR privind anularea alegerilor prezidenţiale – suspendată
Naţional joi, 24 aprilie 2025, 12:22

Ministerul Educaţiei va organiza o sesiune specială a Evaluării Naţionale la începutul lunii iulie

Ministerul Educaţiei şi Cercetării va organiza o sesiune specială a Evaluării Naţionale la începutul lunii iulie, a anunţat joi, într-o...

Ministerul Educaţiei va organiza o sesiune specială a Evaluării Naţionale la începutul lunii iulie
Naţional joi, 24 aprilie 2025, 11:39

Proiectul privind pensiile magistraţilor – luni, în plenul Senatului

Parcursul în Senat al proiectului privind pensiile magistraţilor, iniţiat de liderii coaliţiei de guvernare, a fost stabilit, joi, de Biroul...

Proiectul privind pensiile magistraţilor – luni, în plenul Senatului
Naţional joi, 24 aprilie 2025, 10:48

Parchetul General îi prelungeşte controlul judiciar lui Călin Georgescu

Procurorii Parchetului General au decis, joi, prelungirea cu încă 60 de zile a controlului judiciar în cazul lui Călin Georgescu, au precizat,...

Parchetul General îi prelungeşte controlul judiciar lui Călin Georgescu
Naţional joi, 24 aprilie 2025, 06:28

Prezidenţiale2025/BEC – precizări în cazul alegătorilor care au cărţi electronice de identitate şi votează pe liste suplimentare

Biroul Electoral Central a transmis miercuri o circulară în care vine cu precizări în cazul alegătorilor care deţin cărţi electronice de...

Prezidenţiale2025/BEC – precizări în cazul alegătorilor care au cărţi electronice de identitate şi votează pe liste suplimentare