Leul s-a apreciat în raport cu euro dar a pierdut teren în faţa dolarului american
Publicat de gabrielarotaru, 21 octombrie 2022, 13:48
Dolarul american îşi menţine aprecierea în faţa monedei europene, cursul afişat vineri de banca centrală indicând 5,0434 lei pentru un dolar, faţă de 4,9130 lei pentru un euro.
Moneda naţională s-a apreciat în raport cu moneda euro, care a fost calculată de Banca Naţională a României (BNR) la 4,9130 lei, în scădere cu 1,16 bani (-0,24%) faţă de cotaţia precedentă, de 4,9246 lei.
Leul a pierdut teren în faţa dolarului american, care a fost cotat la 5,0434 lei, în creştere cu 1,06 bani (0,21%), comparativ cu joi, când s-a situat la 5,0328 lei.
Moneda naţională s-a apreciat în raport cu francul elveţian, calculat de BNR la 4,9896 lei, în scădere cu 2,09 bani (-0,42%), faţă de 5,0105 lei, cotaţia anterioară.
Gramul de aur s-a ieftinit, vineri, cu 1,0885 lei (-0,41%), până la valoarea de 263,5245 lei, de la 264,6130 lei, în şedinţa precedentă. (Agerpres/ FOTO radioiasi.ro)