Ascultă Radio România Iași Live

MAI: Dezbatere publică pe marginea proiectului privind domiciliul declarat în buletin; se va renunţa la anularea actului de identitate

Publicat de Andreea Drilea, 25 ianuarie 2022, 13:35

Ministerul Afacerilor Interne (MAI) a organizat, marţi, o dezbatere publică pe marginea proiectului de lege ce prevede, printre altele, ca personalul serviciilor publice comunitare de evidenţă a persoanelor să verifice dacă cel care solicită eliberarea unui document de identitate locuieşte în mod statornic în imobilul unde solicită stabilirea domiciliului.

Directorul Direcţiei de Evidenţă a Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date (DEPABD), Cătălin Giulescu, a precizat că va fi revizuit un articol din proiect care prevedea posibilitatea anulării actului de identitate în anumite situaţii, după ce mai mulţi reprezentanţi ai societăţii civile care au participat la dezbatere au semnalat nereguli în legătură cu acest text.

‘Este cazul să revenim asupra unei menţiuni din proiect, în ceea ce priveşte anularea actului de identitate, nu aceasta a fost intenţia – vorbim de anularea menţiunii de domiciliu. Această menţiune de domiciliu urmează să fie înscrisă doar în registrul naţional de evidenţă e persoanelor. Având în vedere ultimele elemente relevate, trebuie să spunem că proiectul cuprinde doar principii, nu şi procedura de urmat – în niciun caz această menţiune de anulare a domiciliului nu va fi luată doar pe baza unei constatări a unui poliţist’, a declarat Cătălin Giulescu.

El a explicat că procedura ca presupune o notificare a cetăţeanului, o solicitare de a lua legătura cu autoritatea publică, o notificare cu privire la procedura la care urmează să fie iniţiată.

‘Această procedură este vizată să dureze cel puţin 60 de zile, astfel încât cetăţeanul care este plecat pentru o perioadă scurtă în străinătate să aibă timp să ia la cunoştinţă faptul că este posibil să fie iniţiată o procedură de anulare a domiciliului în ceea ce-l priveşte’, a mai precizat Giulescu, care a adăugat că nimeni nu îşi propune o evaluare a tuturor menţiunilor de adrese din România.

Participanţii la dezbatere au reclamat că explicaţiile directorului DEPABD sunt în contradicţie chiar cu propunerile din proiectul de act normativ, respectiv cu art. 35.1 din proiect.

Acesta prevede că ‘în situaţia în care menţiunea privind stabilirea domiciliului îşi încetează valabilitatea, lucrătorii serviciilor publice comunitare de evidenţă a persoanelor anulează actul de identitate şi efectuează menţiunea corespunzătoare în RNEP cu privire la încetarea termenului de valabilitate a actului de identitate, iar în situaţia în care menţiunea privind stabilirea reşedinţei îşi încetează valabilitatea, se efectuează doar menţiunea corespunzătoare în RNEP’.

Potrivit prezentării făcute de Cătălin Giulescu, proiectul de ordonanţă îşi propune două mari elemente de intervenţie – pe de o parte eliminarea diferenţelor de reglementare între legislaţia internă şi dispoziţiile regulamentului Uniunii Europene 1157/2019, în special în partea de termene de valabilitate a actelor de identitate eliberate cetăţenilor români şi în al doilea rând o serie de simplificări a procedurilor existente, în special în ceea ce priveşte documentele pe care trebuie să le prezinte cetăţeanul în situaţia în care merge la Serviciul Public Comunitar pentru preschimbarea documentului de identitate, în contextul în care o mare parte a documentelor prevăzute de lege urmează să fie preluate din sisteme informatice.

‘În a doua parte a acestui an va deveni operaţional sistemul informatic integrat de emitere a actelor de stare civilă şi avem în vedere simplificarea procedurilor, astfel încât cetăţeanul să nu mai fie obligat să prezinte certificatele de stare civilă, acestea urmând a fi generate de noul sistem informatic. Pe de altă parte, avem în vedere o interconectare cu registrul de carte funciară, astfel încât dovada adresei de domiciliu sau de reşedinţă să fie preluată în sistem electronic, plus o serie de simplificări’, a spus Cătălin Giulescu.

El a menţionat că aceste simplificări vizează punerea în circulaţie în a doua parte a acestui an a cărţii de identitate electronice la nivel naţional.

‘Nimeni nu-şi propune o evaluare a tuturor menţiunilor din România. Totuşi, în România există aproximativ 100 de adrese la nivel naţional unde figurează mai mult de 1.000 de cetăţeni. La acele adrese, unde sunt nişte imobile la 50-70 metri pătraţi, figurează mai mult de 1.000 de persoane ca având domiciliul’, a mai declarat Giulescu.

El a precizat că va fi vorba de radierea privind menţiunea domiciliului, nu anularea cărţii de identitate, care este o altă procedură faţă de care este abilitată doar instanţa de judecată.

‘Pe de altă parte, proiectul presupune o anumită intervenţie solicitată prin multiple petiţii de către cetăţeni, de regulă în momentul în care se realizează transferul de proprietate între foşti proprietari şi actuali proprietari. Foştii proprietari rămân să aibă domiciliul la adresă, urmând să preia pentru aceştia şi taxele pe care autorităţi locale le calculează numărul de persoane care figurează cu domiciliul la acea adresă’, a afirmat directorul DEPABD.

Giulescu a adăugat că menţiunea de domiciliu este o noţiune mai complexă, care printre altele presupune un anumit nivel de contact între autoritatea publică şi cetăţean.

‘Intervenţia legislativă îşi propune să corecteze anumite situaţii, nimic mai mult, nu se va realiza niciun fel de evaluare a modului în care persoanele locuiesc sau nu locuiesc la adresă, deoarece domiciliul nu este singurul element analizat în ceea ce priveşte stabilirea corectitudinii domiciliului. Adică domiciliul nu trebuie să reprezinte în mod obligatoriu locul unde o persoană locuieşte’, a conchis Cătălin Giulescu.

Ministerul Afacerilor Interne a organizat, marţi, o dezbatere publică pe tema proiectului Ordonanţei pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 97/2005 privind evidenţa, domiciliul, reşedinţa şi actele de identitate ale cetăţenilor români, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. AGERPRES/FOTO imagine ilustrativă

Etichete:
Zi plină pentru salvamontişti – 140 de persoane salvate de pe munte în ultimele 24 de ore
Naţional duminică, 19 ianuarie 2025, 10:24

Zi plină pentru salvamontişti – 140 de persoane salvate de pe munte în ultimele 24 de ore

Salvamontiştii din întreaga ţară au avut, sâmbătă, o zi plină: au salvat de pe munte 140 de persoane. Dintre acestea, 47 au fost transportate...

Zi plină pentru salvamontişti – 140 de persoane salvate de pe munte în ultimele 24 de ore
Energia eoliană a fost cea mai importantă resursă de producţie a curentului electric, a anunţat ministrul energiei, Sebastian Burduja
Naţional duminică, 19 ianuarie 2025, 10:23

Energia eoliană a fost cea mai importantă resursă de producţie a curentului electric, a anunţat ministrul energiei, Sebastian Burduja

Energia eoliană a fost aseară cea mai importantă resursă de producţie a curentului electric, cu aproape 27% din total – a anunţat...

Energia eoliană a fost cea mai importantă resursă de producţie a curentului electric, a anunţat ministrul energiei, Sebastian Burduja
Sindicaliştii le cer politicienilor de la putere să discute direct cu oamenii
Naţional duminică, 19 ianuarie 2025, 10:15

Sindicaliştii le cer politicienilor de la putere să discute direct cu oamenii

Sindicaliştii le cer politicienilor de la putere să discute direct cu oamenii, pentru că tensiunile sociale ar fi mari, iar butoiul de pulbere...

Sindicaliştii le cer politicienilor de la putere să discute direct cu oamenii
OUG privind organizarea şi desfăşurarea alegerilor prezidenţiale a fost publicată în Monitorul Oficial
Naţional sâmbătă, 18 ianuarie 2025, 12:32

OUG privind organizarea şi desfăşurarea alegerilor prezidenţiale a fost publicată în Monitorul Oficial

Ordonanţa de Urgenţă privind organizarea şi desfăşurarea alegerilor prezidenţiale a fost publicată în Monitorul Oficial. Potrivit actului...

OUG privind organizarea şi desfăşurarea alegerilor prezidenţiale a fost publicată în Monitorul Oficial
Naţional sâmbătă, 18 ianuarie 2025, 10:07

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins definitiv recursurile formulate de Călin Georgescu în dosarul anulării alegerilor prezidenţiale

Magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au respins definitiv, ca nefondate, recursurile formulate de Călin Georgescu şi Coaliţia...

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins definitiv recursurile formulate de Călin Georgescu în dosarul anulării alegerilor prezidenţiale
Naţional vineri, 17 ianuarie 2025, 18:49

(UPDATE) MApN: Resturi de drone ruseşti au căzut în două zone din Delta Dunării

UPDATE – Resturi de drone de provenienţă rusească de tip Geran 1/2 au căzut vineri între localităţile Ceatalchioi şi Tudor...

(UPDATE) MApN: Resturi de drone ruseşti au căzut în două zone din Delta Dunării
Naţional vineri, 17 ianuarie 2025, 18:45

(AUDIO) Ministrul Alexandru Rafila: Atragerea medicilor tineri în localitățile mici ține de autorități

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat, astăzi, la Iași, că este necesar ca şi autorităţile din localităţile mici să se...

(AUDIO) Ministrul Alexandru Rafila: Atragerea medicilor tineri în localitățile mici ține de autorități
Naţional vineri, 17 ianuarie 2025, 16:58

(AUDIO) Ministrul Alexandru Rafila: În următorii cinci ani, peste 11.000 de medici de familie vor ieși la pensie

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a declarat astăzi, la Iași, că în următorii cinci ani, peste 11.000 de medici de familie din România...

(AUDIO) Ministrul Alexandru Rafila: În următorii cinci ani, peste 11.000 de medici de familie vor ieși la pensie